”Vaha” Selimovic, primul interviu după ce a semnat cu FC Hermannstadt: ”De-abia aștept să petrecem cât mai multe momente bune pe stadionul din Sibiu”

”Vaha” Selimovic, primul interviu după ce a semnat cu FC Hermannstadt: ”De-abia aștept să petrecem cât mai multe momente bune pe stadionul din Sibiu”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aflat în cantonament la Bolu cu echipa sibiană, fundașul luxemburghez Vahid Selimovic spune că i-a fost ușor să se acomodeze, deși a făcut joncțiunea cu lotul lui Marius Măldărășanu de-abia la București, înaintea plecării în Turcia. Cel a cărui poreclă este ”Vaha” încă din copilărie speră să joace cât mai mult și să facă alături de noii săi coechipieri un sezon bun.

”Acomodarea mea la FC Hermannstadt a fost foarte bună pentru că toată lumea de aici este grozavă. Mi-am dat seama de asta încă din prima zi, de când ne-am întâlnit la București, am vorbit cu cei din staff, cu jucătorii. În puținul timp de când sunt aici mi-am dat seama că nivelul de cunoaștere a fotbalului este foarte ridicat. Sunt antrenori și jucători care muncesc din greu. (…) În primul rând, îmi doresc să facem un presezon bun, să-i cunosc pe fiecare dintre jucători, să creăm o legătură. Asta facem aici și acum (n.a. la Bolu). Vreau să dau tot ce pot eu mai bun ca să avem un sezon bun împreună și să joc cât mai multe meciuri. De-abia aștept să petrecem cât mai multe momente bune pe stadionul din Sibiu. Ne vedem în curând la stadion”, a spus Selimovic pentru pagina oficială de Facebook a clubului.

Internaționalul luxemburghez a vorbit și despre cum a ajuns să fie strigat ”Vaha” de coechipieri: ”Este porecla mea încă de când eram mic copil. E mai ușor să spui ”Vaha” pe teren, este scurt și comunicăm mai eficient astfel”.

Selimovic speră să ajungă la turneu final al unei competiții majore cu naționala țării sale. Luxemburghezul susține că știe câteva echipe de club din România și a remarcat debutul naționalei tricolore la EURO 2024.

”Am avut câteva rezultate bune (n.a. cu echipa națională) în ultimii ani. Am muncit foarte mult în această perioadă. Este cu adevărat o națională bună. Sunt născut în Luxembrug și sunt mândru să evoluez pentru această echipă națională. Încercăm să menținem nivelul ridicat și, cu ceva noroc, să ne calificăm la un turneu final, dacă este posibil. (…) Să fiu sincer, știam câteva echipe bune de fotbal, știu că aveți o echipă națională foarte bună, care acum este foarte bună la EURO”, a adăugat noul jucător al lui Hermannstadt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Despre Sibiu, în schimb, Selimovic nu prea avea cunoștiințe, însă susține că a citit că Luxemburgul are un consulat aici: ”Despre Sibiu nu știam nimic, dar mă bucur cu adevărat că pot afla acum. (…) Am citit despre asta și am înțeles că, în Sibiu, există chiar și un consulat al Luxemburgului. Am citit despre asta!”.

 

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
20 iunie 2024 la 09:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Un fost finanţator de la FC Hermannstadt sare la gâtul federaţiei şi exclude vehement o eventuală revenire în fotbal. “Plângi la moartea căprioarei”. Câţi bani susţine că a pierdut…
Claudiu Rotar, fost finanţator la AFC Hermannstadt, susţine că a pierdut circa două milioane de euro după desfiinţarea...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 9 ore
Cum s-a văzut din tribună meciul Inter – Mediaş, sau cronica încă unei ocazii ratate de sibieni pentru a obţine prima victorie în micul derbi judeţean
Echipa lui Cosmin Vâtcă a repetat scorul de acum un an, de pe ”Municipal”, când s-a impus cu...
Actualitate
• 11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Şelimbărul cedează fără drept de apel la Chiajna. Cinci goluri încasate de “călăreţii roşii”
Echipa sibiană a cedat cu 5-0în faţa Concordiei, la primul joc cu Neluţu Luca antrenor. “Călăreţii roşii” sau...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
“Românii au talent” i-a schimbat viața. Ricky, liceanul de la “Betania” campion pe tatami și premiant la școală
Avea aproape 5 ani cândi-a văzut la televizor pe sportivii clubului PUMA făcând spectacol la “Românii au talent”....
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 3 zile
Derbi judeţean, în nocturnă, pe „Municipal”. Interul, în căutarea primei victorii cu ACS Mediaş
Aşteptat cu deosebit interes atât în rândul suporterilor sibieni, cât şi al celor din localitatea de pe malurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Sala “Transilvania” găzduieşte, vineri, ediţia a IV-a a “Cupei Speranţelor”. Participă echipele a şapte şcoli din Sibiu
Sala “Transilvania” din Sibiu va găzdui, vineri, 16 octombrie, cea de-a IV-a ediție a “Cupei Speranțelor”, un turneu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Organizatorii Sibiu Open anunţă măsuri speciale după ce turneul a fost amânat din cauza ploii. Terenuri acoperite şi facilităţi indoor. Premii dublate pentru sibieni
După amânarea de săptămâna trecută a celei de-a XV-a ediţii a Sibiu Open, cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Luptă strânsă la vârful clasamentului celui de-al doilea eşalon judeţean. Echipele de pe podium au acelaşi număr de puncte. Multe goluri în seriile Sibiu şi Mediaş ale Ligii a V-a
Echipa din Miercurea Sibiului, care obţinuse, la finalul sezonului precedent, dreptul de a promova în SuerLiga Sibiu, dar...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 zile
Alma câştigă derbiul academiilor din SuperLigă. Liderul AFC Agnita, victorie fără emoţii pe terenul nou-promovatei din Copşa Mică
Echipa Academiri de Fotbal Alma Sibiu a câştigat, sâmbătă dimineaţa, disputa cu FC Interstar, pe terenul de iarbă...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 zile
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.