Cine sunt liberalii sibieni care vor să fie consilieri județeni

Cine sunt liberalii sibieni care vor să fie consilieri județeni

Marcel Constantin Luca este economist de profesie, cu o bogată experiență în conducerea de companii cu capital privat sau de stat. De asemenea, are o vastă experiență în administrația publică, coordonând numeroase investiții și activități de pe poziția de vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vlad Alexandru Vasiu este analist politic, masterand și asistent universitar, cu experiență în mediul privat și în administrația publică. Din 2020 este vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, între investițiile coordonate fiind recenta extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Sibiu.

Otilia Man deține o dublă specializare, fiind absolventă de Inginerie și de Drept. A fost membră a Consiliului Local Sibiu, în perioada Capitalei Culturale Europene, iar din poziția de consilier județean a contribuit la susținerea proiectelor de investiții. De asemenea, Otilia este administrator public al orașului Cisnădie și a coordonat lucrările de reabilitare a Ambulatoriului, secție recent modernizată a Spitalului orășenesc.

Gheorghe Sterp Vingărzan este de profesie economist și, în prezent, conduce o afacere în mediul privat. Din 2016 este consilier județean, poziție din care a coordonat și activitatea Autorității Teritoriale de Ordine Publică. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aurel Gâță este unul dintre cei mai longevivi și mai respectați primari din Mărginimea Sibiului. Având un master în administrație locală, de 20 de ani conduce Primăria Orlat, oferind comunității tot ceea ce are nevoie pentru a se dezvolta, începând de la rețele de utilități, la unități de învățământ sau de cultură.

Mihai Mircea este inginer în domeniul exploatării gazului metan și coordonează o echipă de proiectare și cercetare. Este într-o permanentă căutare de soluții la orice provocare pe care o întâmpină, susținând în același timp activitatea Consiliului Județean Sibiu, de-a lungul celor două mandate de consilier.

Adrian Aldea este avocat și deține o specializare postuniversitară în domeniul managementului administrației publice locale. Are o experiență de peste 20 de ani în domeniul administrației și înțelege foarte bine modul de funcționare al instituțiilor publice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Horațiu Valer Coldea provine din mediul privat, fiind de formație jurnalist. Dorește să reprezinte în administrația județeană interesele comunităților din zona de nord a județului, el însuși fiind locuitor al Dumbrăveniului.

Maria Valeria Isaicu este economist de profesie, în prezent pensionară plină de energie, dispusă să împărtășească din vasta sa experiență profesională, dar și de consilier județean. Are o viziune sănătoasă asupra implicării cetățenești în susținerea de proiecte destinate comunității.

Doina Claudia Druță este inginer de profesie și conduce o firmă privată specializată în prelucrări mecanice. De 16 ani sprijină activitatea Consiliului Local Cisnădie, unde este consilier local. De asemenea, face parte din consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ.

Alexandru Ștefan Boboia este inginer în domeniul transporturilor și președinte al organizației municipale de tineret a liberalilor sibieni, poziție din care coordonează numeroase activități menite să implice tânăra generație atât în viața politică, cât și în diferite proiecte de voluntariat destinate comunității.

Florin Adrian Popa este obișnuit cu munca grea, fiind administrator al unei ferme de creștere a păsărilor și cultivator de cereale. Are trei specializări universitare: electrotehnică, gaze naturale și administrație publică, iar din anul 2020 este consilier județean. 

Ovidiu Spătari este doctor inginer în electronică și telecomunicații, iar de-a lungul carierei a condus diferite companii de stat, în prezent fiind director în cadrul Hidroelectrica SA. Este lector universitar, cu numeroase cărți, monografii și articole publicate. Cunoaște administrația locală, atât din postura de fost consilier municipal al Sibiului, cât și de actual consilier județean.

Nicolae Cernea și-a construit un nume în domeniul industriei alimentare și turismului. Timp de aproape 30 de ani și-a dezvoltat companiile, fiind un bun și  abil cunoscător al mediului de business.

Thomas Kraus este traducător și analist politic, de numele său legându-se numeroase proiecte de protecție și asistență socială. A înființat în Mediaș o școală destinată refugiaților ucraineni, în prezent peste 100 de copiii primind educație și o masă caldă.

Mircea Nicolae Frățilă este economist de profesie și din anul  2022 conduce organizația județeană a tineretului liberal. Are experiență de consilier județean, poziție din care a sprijinit marile proiecte ale administrației liberale. 

Laszlo – Attila Mihucz este licențiat în geografie, iar din anul 2016 este consilier județean. Dorește să sprijine în continuare proiectele care aduc schimbările mult-așteptate de comunitățile județului Sibiu. 

Grigore Popescu este absolvent al Universității de Științe Economice în cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca , specializarea Economia industriei, construcțiilor și transporturilor. De-a lungul carierei profesionale a condus companii din mediul privat și de stat, unele mari, cu peste 600 de angajați. Are experiență și în administrația publică și dorește să împărtășească din vastele sale cunoștințe, contribuind astfel la buna funcționare a Consiliului Județean Sibiu.

Marcela Maria Răulea este medic, preocupată fiind de politicile din domeniul sănătății. Are o îndelungată experiență în administrația publică, din poziția de consilier județean, fapt ce-i permite să aibă o părere avizată în privința proiectelor ce au ca scop creșterea calității actului medical în sistemul public de sănătate.

Tiberiu Cornel Drăgan, de profesie inginer, este cunoscut sibienilor din postura de fost viceprimar al municipiului și de actual consilier local. Este un liberal convins să este momentul să sprijine administrația publică și la nivel județean, drept pentru care candidează pentru acest for.

Maria Simona Sima este profesor și s-a implicat în proiectele educaționale din zona Mediașului. Crede în rolul educației, în avantajele pe care aceasta le are în formarea noilor generații.

„Absolut toți candidații pe care Partidul Național Liberal i-a propus pentru poziția de consilier județean au experiența și capacitatea de a înțelege cum funcționează administrația publică. Aceasta este echipa alături de care vreau să continui să muncesc pentru acele proiecte care aduc bunăstare tuturor locuitorilor acestui minunat județ”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. 

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015.

 

Autor - ADVERTORIAL
28 mai 2024 la 06:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 6 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 10 ore
Sibiu Open 2026: Turneu dedicat copiilor şi juniorilor, organizat conform clasificării internaționale UTR
Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Poveștile lui Ion Creangă se aud și în limba germană la Teatrul „Gong” din Sibiu
Poveștile lui Ion Creangă ajung pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu și în limba...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Jungla” de Ada Milea deschide programul lunii octombrie la Teatrul Gong. 64 de evenimente pentru copii și adolescenți
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu pregătește un program bogat în luna octombrie. Nu mai puțin de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”
ASTRA Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie, cu o ediție care adună documentare despre...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.