Dezbateri de idei și prezentări de carte, la sărbătoarea cotidianului TRIBUNA (1)

Dezbateri de idei și prezentări de carte, la sărbătoarea cotidianului TRIBUNA (1)

Vineri, 12 aprilie, singurul cotidian din judeţul Sibiu a aniversat 140 de ani de la apariţia primului număr în 14 aprilie 1884 (stilul vechi), o dată simbol pe care TRIBUNA o respectă – în fiecare an – amintind cititorilor atât de misiunea fondatorilor și programul inițial al publicației, cât și de marile evenimente ale zilei. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Centrul Cultural Tribuna – inaugurat în 15 ianuarie a.c. de Ziua Culturii Naționale – a găzduit o manifestare istorică, sala de conferințe „Ioan Slavici” dovedindu-se neîncăpătoare; au ținut să fie alături de amfitrionul întregii manifestări – directorul general al cotidianului, Mircea Bițu – atât colaboratori ai cotidianului, cât și o serie de reprezentanți ai lumii universitare sibiene. În contextul debutului campaniilor electorale și în lipsa prezenței oficialităților sau reprezentanților administrației publice, atmosfera a fost destinsă, lipsită de constrângeri protocolare, toți participanții având posibilitatea de a interacționa și a comunica liber opiniile și convingerile legate de cele două prezentări de carte și momentul festiv al sărbătorii. 

În debutul manifestării, directorul Mircea Bițu a dat cuvântul cercetătorului Cosmin Cruciat, care a prezentat liber și foarte convingător un studiu personal extrem de interesant legat de viața și personalitatea redactorului „Tribunei” – Andrei Balteș, culegătorul-tipograf și primul ziarist tribunist care și-a sacrificat viața (la propriu) pentru salvarea cotidianului.

Iar pentru că în „Enciclopedia Tribunei” (vol. I), dr. Vasile Crișan a prezentat sintetic câteva momente din existența sa efemeră, l-am rugat pe domnul Cosmin Cruciat să redacteze un articol distinct despre omul „Martir al iubirii de neam și de moșieDin curiozitate, am revăzut materialul dedicat de dr. Vasile Crișan lui Andrei Balteș (născut în Ocna Sibiului), din care reproducem parțial: «(…) și-a asumat răspunderea pentru scrisul altora, suferind zece ani de temniță, cu numai  scurte răstimpuri de libertate, „din intima convingere că face bine națiunii, că prin sacrificiul său ține la adăpost condeele redactorilor, indispensabile luptei ziaristice, în care se concentrează întreaga viață politică a poporului”». 

Vă invităm să lecturați – într-o ediție viitoare – articolul «Andrei Balteș, martirul „Tribunei”» al cercetătorului Cosmin Cruciat, o adevărată lecție de patriotism și datorie civică ce ar trebui predată tuturor generațiilor de tineri, odată cu inițierea în tainele istoriei patriei. 

În lipsa colegului N.I.Dobra – autorul lucrării «Din jurnalul unui gazetar bătrân (2022). Vocația noastră de măscărici și cabotini» și a domnului Ion Tușineanu, cel care a inițiat și sprijinit financiar demersul editării lucrării prezentate, directorul Mircea Bițu l-a invitat la cuvânt pe prof. univ. dr. Ilie Moise, cel care a semnat expunerea personalității autorului, intitulând prefața: „Jurnalistul”. Fiind cunoscute problemele de sănătate ale colegului nostru N.I. Dobra, întregul auditoriu a fost impresionat de alocuțiunea simplă a prof. univ. dr. Ilie Moise: «Onorată asistență. Mă leagă de Nani Dobra amintiri și o prietenie de peste cinci decenii. Am absolvit amândoi „Facultatea de Filologie” din Cluj și lucrăm în cultura sibiană din 1972. Ba, mai mult am fost, câțiva ani, colegi la „Teatrul de Stat Sibiu” și scriem pentru „Tribuna” de când ne știm! 

Așa că propunerea lui Marius Halmaghi de a prefața o carte a lui N.I. Dobra a venit pe un teren … gata pregătit. Scrisul lui Nani Dobra, onorată asistență, este echidistant, sincer și lanonic – așezat în formulări memorabile, cu regim de pilulă, care te îndeamnă să răsfoiești ziarul … Tocmai de aceea am intitulat prefața „Jurnalistul” … cu literă mare. Nu vreau să vă repet nici un cuvânt pe care l-am scris acolo! Vă las Dvs, plăcerea (sper) de a descoperi portretul pe care am încercat să-l conturez fostului meu coleg de la teatru. Gestul lui Marius Halmaghi și al colegilor de la „Tribuna” de a-i strânge lui Nani Dobra materialele publicate într-o serie (alcătuită) de autor – este acela al unui coleg din altă generație, care face o adâncă reverență în fața valorii literare și umane. Gândită în mai multe volume, seria „Din jurnalul unui gazetar bătrân” așează definitiv valorile Sibiului în matca lor reală. În numele acestei generații, care se apropie, cu pași repezi, de 80 de primăveri. Vă mulțumesc Marius Halmaghi și Mircea Bițu. Centrul de Cultură „Tribuna”, 12.IV.2024, Ilie Moise». 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prof. univ. dr. Ilie Moise a făcut cadou Centrului Cultural Tribuna lucrarea „Septimiu Albini” – editată de Centrul Județean al Creației Populare Sibiu la Editura Imago, Sibiu, 1998, cu texte stabilite, studiu introductiv, note și bibliografie de Ilie Moise – pe prima copertă fiind imaginea acestui „scriitor uitat”, alături de importanta concluzie: «„Tribuna” și oamenii grupați în jurul ei, de la început au înțeles că, pe lângă misiunea națională-politică în vederea căreia au înființat acest organ, cel dintâi cu apariție zilnică peste munți, au de împlinit și o misiune cultural-literară». 

Răsfoind această prețioasă lucrare despre trecutul „Tribunei”, am selectat câteva pasaje de interes din capitolul „Dăscălimea română” (articol apărut în Tribuna, 1889, nr. 173); reproducem selectiv: «(…) Pe cât este de greu a fi dascăl astăzi, pe de zece ori a fost mai greu a fi dascăl în timpurile acelea, când era aproape ștearsă din sânul nostru conștiința noastră națională. De la cele zece porunci dumnezeești și de la dumnezeiasca istorie a răstignirii Mântuitorului lumii, am ajuns astăzi până la cele zece învingeri din războiul româno-turc și până la deșteptarea gloriei în șanțurile de la Plevna. 

Cu Dumnezeu am început și cu simbolul „Nihil sine Deo” vom continua. Care vasăzică dăscălimea noastră, având pilde, urmeze pildelor, iar pe baza acestora instrueze. Să instrueze în școli. Iar în școli învățământul are să fie ținta învățătorului. Învățământul care merge pe calea sa, fără a fi mânat de politică. Și dacă este vreun loc din care politica trebuie să fie exclusă, apoi acest loc este numai școala. Adevăratul dascăl știe numai să învețe pe alții ceea ce și-a câștigat de la alții și ceea ce și-a însușit prin propria sa stăruință. Știut este că astăzi învățământul se formează în fiecare stat după experiența oamenilor practici și versați în ale învățământului. În toate statele vedem atâtea planuri pline de înlesniri pentru învățământ. În ceea ce ne privește pe noi, românii, putem zice că în genere luat, ne aflăm în o mare frământare. (…) Ca să putem vorbi despre învățătorimea, respectiv dăscălimea de astăzi, ar trebui să vorbim despre învățătorimea din trecut, pe care însă numai ca o bucurie o am avut. Ce să vorbim despre dascăli, când noi nici nu știam ce era școala română? Ce să putem releva despre școală, când noi cești de aici eram opriți la învățarea de carte?

Ce să vorbim despre frații de peste Carpați, când îndopați fiind de grecism, li se mai și vărsau în ureche idei că în limba română nu se poate preda știința? Avem însă o școală, școala suferințelor. Suferințele ne-au învățat multe, așa cu întregul eram ceva, noi însă nu știam să judecăm că ce suntem? Și din aceea ce nu eram, ne-am făcut. 

Din înglodăturile grecismului, slavismului, turcismului, maghiarismului și germanismului am ajuns astăzi până la un însemnat număr de gimnazii și biserici bine organizate și cu însemnate puteri didactice; posedăm două universități române, ba am ajuns până la Academie. Iată progrese! Progrese însemnătoare și care ne promit foarte mult pentru viitor. (…) Dăscălimea noastră, care este apostolul învățământului, trebuie să o punem la locul de onoare pe care întru adevăr îl merită. Trebuie însă, ca dăscălimea noastră, prin autoritatea ce trebuie să și-o câștige, să steie numai pe bazele luminii și ale adevărului. Cultura morală a junimii trebuie să fie calea pe care era să proceadă întru conducerea și instruirea tinerimii. (…) Dascăli iscusiți și morali ne vor da o tinerime care are să fie decorul patriei și bucuria națiunii. (…) 

Astăzi ca națiune avem tip și formă, duhul nostru este dăscălimea noastră. Pentru ca să se miște acest tip, trebuie ca sufletul să fie sănătos. Pentru ca să nu se obosească, sau să nu se lenevească membrele, sufletul trebuie să fie cumpătat; și pentru ca să se poată atinge idealul nostru cultural, sufletul trebuie să fie conștiu de chemarea sa. (…) 

Ca să nu ni se zică din vreo parte că doară am voi să facem politică din școală, finim zicând: Românismul reclamă apostolatul cultural al dăscălimii!». 

În prezența întregii conduceri a Asociațiunii ASTRA, inclusiv a președintelui prof. univ. dr. Dumitru Acu, despre cartea autorilor prof.univ.dr. Vasile Tabără și Radu Tabără a vorbit președintele Secțiunii Militare ASTRA, col. (rt) prof. univ. dr. Mircea Cosma. Despre această lucrare și alocuțiunile prof. univ. dr. Ioana-Narcisa Crețu, respectiv a dr. Vasile Crișan vom reveni într-o ediție viitoare, dezbaterea de idei privind presa națională și sibiană, respectiv Sibiul – ca centrul cultural al Transilvaniei și al României – neputând fi epuizată, într-un singur articol. Pentru toți cititorii cotidianului Tribuna, vă comunicăm că lucrările prezentate în cadrul manifestării se găsesc la biroul Mica Publicitate Tribuna, Sibiu, str. George Coșbuc, nr. 38. „Războiul cel Mare” cunoscut și ca „Războiul Națiunilor”, a frânt destinele multor familii, comunități, țări sau chiar imperii, marcând de 110 ani destinul întregii omeniri. Iar mai presus de datoria de a aduce un omagiu și a depune flori la monumentele și cimitirele care amintesc acțiunile tuturor ostașilor români care și-au înscris numele în Cartea de aur a poporului român, ar trebui să descoperim și să înțelegem cauzele și responsabilitățile tuturor factorilor implicați. Astăzi, se știe că acest prim război mondial a condus la cea mai mare catastrofă umanitară (de până atunci!), consecințele fiind cuantificate în multe planuri: schimbarea atitudinilor colective, declanșarea unor războaie invizibile reprezentate și de războaiele biologice (cele mai ucigătoare, comparativ cu toate armele folosite la acea vreme), crizele alimentare și sociale, intervențiile din ce în ce mai mari ale statului în funcționarea economiei și limitarea drepturilor cetățenilor, monitorizarea și controlul prin cenzură a presei, etc. 

Vă informăm că lucrarea monumentală – „Românii din Țara Făgărașului participanți la Primul Război Mondial” a prof. univ. dr. Vasile Tabără și dr. Radu Tabără –  se va prezenta și în Făgăraș, marți 16 aprilie a.c., ora 11,00, la Muzeul Țării Făgărașului. Știați că majoritatea locuitorilor din ținutul din sudul Transilvaniei pot să-și regăsească înaintașii – bunici sau străbunici -, care au participat efectiv la primul război mondial, în lucrarea prof. univ. dr. Vasile Tabără și dr. Radu Tabără? (va urma) Marius HALMAGHI

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor -
14 aprilie 2024 la 09:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 minute
Astra Film Festival caută voluntari. Înscrierile sunt deschise
Astra Film Festival își pregătește echipa de voluntari pentru ediția din acest an, care va avea loc la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.