Polemică şi cinstire

(iniţiere în infidelitate)

Se întâmplă, cu precizie aparentă şi convingere ridicolă, între uitări ofertate şi între amintirile de promenadă: nu poţi să crezi, nu poţi să uiţi din moment ce nu există o limită dincolo de riscul memoriei infidele. Totuşi, să nu forţăm: uitarea este, câteodată, o ofertă destinată. Alteori nu există uitare care să te cinstească, fiind doar o replică în cumpăna (încă unei) oferte tăcute. Ceea ce mai contează nu se ofertează şi nu avem destule oferte pentru o viaţă fidelă. De parcă ne-ar place sau nu, ce mai contează? 
Facem o necesară, cuvenită, neclintită şi necombativă paranteză: fidelitatea este argumentul onest al iniţierii în polemică. Altfel spus (mai degrabă scris dar nicidecum inscripţionat), în polemică se iniţiază perspectivele, câteodată nevrotice ale neîncrederii în sine. De unde se conturează lipsa de fidelitate, ca trăsătură umană şi dedicată, cu obstinenţă, repudierii gândirii prin dreptul proclamat la contra-argumente fără originalitate sau cu rea-credinţă. Cam pe aici ar trebui să închidem oferta şi subiectul, între parantezele, netolerante, ale polemicii despre cinstea identificată în nemotivarea gândirii, atâta cât a mai rămas de speculat.
Iniţierea în polemică e publică, asemenea unui necrolog ce anunţă depersonificarea biologică şi fidel imaginii "în oglindă", ca o reflexie a capriciilor dedublate. Tot în oglindă (unde repetăm reacţiile necumpătate, dar fireşti, ale primatelor) se mătuiesc prea multe priviri insistente şi aşa încercăm să ne ajustăm ţinuta polemică. Între plecăciuni şi fixisme ne deformăm coloana împrejmuită de corpurile de împrumut ale altora-de fapt le utilizăm, fără a le cunoaşte provenienţa şi, cu atât mai puţin folos, le clonăm doar "utilitatea" de moment. Aceeaşi coloană finită ne defineşte verticalitatea frântă-de prea multe ori înfrântă de apucăturile gravitaţionale, sau câteodată cu acelaşi sens al fidelităţii blocate între bornele şi raporturile dintre ideologia şi judecata retorică, sau doar speculative. 
* 
Impulsivă sau/doar funcţională, atât îi este sieşi necesară fidelitatea, când iniţiază polemici "corupte" dincolo de verticalitatea orizontului inversat. Ne polenizează ofertanţii de metode şi aplicaţii experimentale la bursa subconştientului adoptiv, înstrăinat, şi oarecum nefiresc faţă de matricea originară, deci neechilibrat între confuzii şi obsesii. Prin acceptare tacită ne motivăm tentaţiile intuitive până la punctul de referinţă atemporală, unde nimic nu ne prevesteşte înţelesul. De fapt, ne destrăbălăm în aceeaşi polemică, încă (sau deja) de pe vremea când am fost iniţiaţi în necinstire…