Duminica unei Chemări – Ortodoxia

De foarte multe ori când sunt întrebat ce este Ortodoxia gândul mă duce către momentul Duminicii acesteia. Numită chiar așa: Duminica Ortodoxiei. Construită în jurul Evangheliei de la Ioan (1. 43-51) mărturia sa este aceasta legată de Chemare- răspuns la Chemare. Icoana zilei este aceasta: un Învățător, Dumnezeu-Omul,  care își cheamă ucenicii la apostolat. Adică la mai mult decât simplă redare a unei învățături și, îndrăznesc, la mai mult decât trăirea unei învățături. Pentru că aici, în chemarea Mântuitorului, e cheia înțelegerii Evangheliei Sale, cheia înțelegerii Împărăției Sale.

Momentul povestit de Ioan în Evanghelie pornește dintâi cu descrierea întrupării Cuvântului lui Dumnezeu într-un mod bizar pentru o lume a vorbelor: Întruparea Cuvântului, Logosul veșnic arătându-se celor care sunt singurele ființe care îl pot folosi. Ori Cuvântul este prezentat ca viață și lumină. Viață care învinge moartea și lumina pe care întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1. 1-5). Acest Cuvânt își rostește Chemarea. Dintâi ea ne este prezentată prin răspunsul lui Ioan Botezătorul la ea, cu prețul propriei vieți (Ioan 1. 5-28). Dovedindu-ne că miezul misiunii sale, Botezul Domnului (Ioan 1. 29-34), pare a fi și semnalul apropierii sale de moarte, o moarte cruntă, moarte de profet. Nu e primul dinte profeți care își pierde capul din ura celor care, de pe poziții de forță, se credeau puternici. Și nemuritori în puterea lor. Boală grea. Ucenicii lui Ioan se apropie de Hristos. Unul dintre ei este Andrei, care era fratele lui Simon-Petru. Cu alte cuvinte din chemarea lui Ioan se naște ucenicia unora ce aveau să-i urmeze Celui Botezat.

Acest mod de a prezenta Chemarea Mântuitorului ca o chemare prelungită  prin ridicarea ei la dimensiunea de Familie și Sinaxă- pe care azi o numim și o trăim ca Biserică- ne arată cum Ortodoxia se împlinește din voia lui Dumnezeu. Un model, o paradigmă divină împlinită în spațiul practic al trăirii Evangheliei ca împlinire a Legământului celui Vechi. De altfel și Evanghelia Duminicii acesteia ne dovedește că la Chemarea Domnului Iisus Hristos, pe care Andrei și încă un ucenic al lui Ioan- apocrifele îl consemnează uneori pe Iuda în această poziție, ceea ce nu ar fi fost imposibil- îl încercaseră cu întrebări pentru a afla unde locuiește (Ioan 1.38), se transformă parcă într-un ecou vocațional. Hristos chemă pe Andrei- care se va chema pentru aceea cel dintâi chemat- și acesta devine martorul acestei chemări, chemând la rândul său în numele lui Iisus Hristos. Un soi de genetică duhovnicească, de succesiune in nuce apostolică din care ne tragem până astăzi ființa succesiunii apostolice în care trăim Evanghelia ca Biserică.

Andrei, Simon ce se va chema Petru- Chefa din încredințarea în cuvânt a Mântuitorului- și apoi Filip care era și el din Betsaida. O colectivitate mică în care se cunoșteau toți și în care credeau unii în alții. Toți trei alcătuiesc un nucleu de încredere, după cuvântul Scripturii: din gura a doi sau trei se va rosti tot adevărul! Interesant este că în timp ce aceștia se vor așeza temelie în adevăr a Bisericii, alți doi- al căror nume nici măcar nu se păstrează, desigur sicofanții Templului- se vor transforma în acuzatorii fără scrupule ai Mântuitorului. Dărâmătorii Templului – care era Trupul Domnului Iisus Hristos.

Dintre toți cea mai amănunțit povestită chemare este a lui Natanael. Căci la chemarea pe care i-o propune Filip răspunde: „Din Nazaret, poate fi ceva bun?”. Ce știa Natanael și noi nu vom ști cred că ține oarecum de aroganța specifică fariseilor ori cărturarilor – Domnul avea să insiste pe așezarea sa sub smochin, cel mai probabil, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur, loc de studiu al Legii. Era sigur de câteva puncte de reper în geografia Venirii lui Mesia ori cum Nazaretul  nu era trecut în „baza de date” ale spiritualității Așteptării lui Mesia nu pare să-l impresioneze Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Uneori tradiția îl fixează pe Natanael – cu slabă susținere  exegetică însă- drept mirele nunții din Cana Gaileeii ceea ce îl făcea și pe el nazarinean, crescut în limita Galileeii neamurilor. Din acest conglomerat de omenire și culturi Hristos își alege oamenii. Ce-l entuziasmează oare pe Natanael? Faptul că-i spune Domnul unde se află atunci când primește vestea Apropierii Celui Care îl cheamă? Ori faptul că-i vorbește despre inima sa, că ea este a unui israelit fără vicleșug? Oare faptul că-i confirmă căutările? În timp fiecare școală exegetică a dezvoltat câte un astfel de filon în înțelegere. Mie, personal,  Natanael îmi pare a fi Ortodoxia. Așezată la studiu. Exigentă cu informația și impresionată numai de Prezența Celui ce este Mesia. Netha El însemnând „Domnul a dat” sau „Darul lui Dumnezeu” precum și este Ortodoxia.

Nu cred că așezarea aceasta a Evangheliei Chemării Apostolilor este întâmplătoare în contextul Postului celui Mare. E nevoie să ne sărbătorim conținutul plin de luciditate și logică cerească al Ortodoxiei noastre. Ce este, așadar, Ortodoxia? Un dar al auzirii despre Dumnezeu-Omul și o Întâlnire cu El. O trăire cu El. Definirea ei este însă dată, fundamental, de către Mântuitorul Hristos: „Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1.51). Imaginea aceasta de „cer deschis” de împreună- prezență a oamenilor cu îngerii aduce a dimineața Învierii. A cărei Lumină este Lumina Bisericii, Biserica fiind de altfel oglindirea Luminii din Lumină în mijlocul furtunii de îndoieli ce înconjoară oamenii și lumea în care ei locuiesc. Cu alte cuvinte și din acest motiv prăznuim Icoanele și învățătura de credință care le însoțesc: pentru că ele sunt fantele materiale prin care Lumina cea necreată ajunge până la noi în deplinătatea darului lui Dumnezeu. Acestei propuneri de Ortodoxie se adresează Bisericii noastre Duminicii aceasta. O Duminică prin care ni se aduce aminte căror fundamente ne adresăm închinarea. Și că simpla prezență sub smochinul gândirii nu este suficientă pentru gustarea din plinul de mireasmă cerească al Împărăției. A cărei prezență începe prin trăirea Ortodoxiei.