Istoria ascunsă a oraşului. Despre marginile si hotarul Sibiului medieval (II). Pivniţe vechi, turnuri, grădini

(urmare din numărul trecut)

…Din vârful pantei, zidul are înălțimea de 12,50 m. El este fisurat şi devine pericol pentru curtea azilului. Clădirea de mai jos, numită acum "Casa Astronomului", are un impresionant contrafort în colț. Împreună cu un altul înzidit în apropiere, susțin presiunea pantei.

Şi clădirea mai nouă a Liceului Brukenthal a fost prevăzută pe latura lungă, coborând în pantă, cu contraforturi. Presiunea pantei a făcut însă să apară fisuri în subsolul clădirii.
Etajat este şi corpul de la marginea terasei al clădirii masive din Piața Mică nr. 22. Într-o perioadă ulterioară construcției, a primit contraforturi masive.  Adosarea nu a avut rezultatul scontat, peretele fiind grav fisurat. Un întreg corp de clădire era amenințat cu prăbuşirea. În perioada anterioară şantierului arheologic s-a încercat stabilizarea terenului prin pilotare. Găuri rotunde care au perforat solul au fost umplute cu ciment. Ce s-a întâmplat mai apoi nu ştiu. Noul constructor a interzis accesul în curte şi în spatele clădirii. "Doar cu primarul intrați aici". Citatul este aproximativ, amenințarea reală. Interdicția a rămas. Constructorii medievali care preluaseră tradiția construcțiilor şi terenul de fundație au întărit marginea terasei cu ziduri din cărămizi. Mulți le-au confundat cu zidurile de apărare. Clădirea de la marginea terasei a fost însă salvată! Cine se bucură de ea?

La Primăria Veche

Clădirea istorică a Primăriei Vechi este un bun exemplu pentru o construcție masivă la marginea terasei. Numai acolo a găsit Thomas Altemberger teren liber pentru un proiect de construcție amplă, masivă, într-un spațiu relativ modest. Turnul-locuință nu mai avea importanța de altădată, de centru al vieții de familie, dar dădea echilibru ansamblului de clădiri.
Ținând seama de masivitatea şi de amplasarea la marginea terasei, constructorii au proiectat un sistem de arce de descărcare în fundație. Printr-un astfel de arc se leagă în fundație aşa numitul corp de legătură de turnul locuința. Construcția se apropia periculos de mult de marginea, chiar intra în panta terasei, coborând spre o cotă inferioară. Terenul de aici este nisipos, mai departe se afla lacul Kempel. Din acest motiv, în colțul clădiri a fost proiectat un stâlp care sprijină o boltă, care la rândul ei preia o parte din presiunea clădiri. Alte arce din cărămizi de descărcare sunt evidente în exterior. Turnul anterior se află la un capăt, boltă cu stâlp masiv la altul. Ornamente în formă de gură de tun marchează măreția şi soliditatea locului, ingeniozitatea descărcării greutății. Astfel, construcția a putut fi etajată şi locuită. Este unică. Accesul la parter se face de pe terasa superioară, dar nivelul de călcare al subsolului se află la o cotă inferioară, de fapt la nivelul de călcare al drumului din exterior.

La Casa Artelor

Printre cele mai spectaculoase construcții din Sibiul medieval amintesc clădirea (corpul de clădiri) poziționat pe aşa numitul culoar care străbătea Piața Mică, culoar prin care ajungeai de la o terasă la alta. Toată lumea a luat drept bună afirmația contemporanilor că era un loc insalubru, bun de demolat. Nu cred că era singurul loc insalubru din oraş. A fost un motiv de demolare pentru că edilii oraşului doreau să mărească calea de acces. Bine s-a potrivit cu tradiția podului unde se adunau bârfitoarele oraşului. S-a întărit astfel ideea că e un loc rău famat ce trebuie distrus. Planul Sibiului completat de Johann Boebel sugerează că lateralele tunelului erau ziduri solide, menite să preia descărcare bolților.
Sistemul de rezistență era mai amplu. Un sistem de bolți şi arce în pantă, cum nu am mai văzut. Era uimitor, o alcătuire arhitectonică deosebita, o culme a construcțiilor în pantă, nevoite de înghesuiala din oraş. Corpul de clădiri se sprijinea pe bolți din cărămizi, care la rândul lor se ancorau în malurile culoarului natural prin stâlpi masivi din pietre mari şi cărămizi. Momentul ridicării era cel de apogeu al constructorilor medievali.

Exemplu strălucit de stabilitate şi echilibru la marginea terasei îl reprezintă Casa Artelor. Terenul de fundație este cel mai solid din tot perimetrul terasei de sus. Gropile de provizii nu par că afectează stabilitatea terenului, iar clădirea a fost aşezată la marginea terasei. Vom demonstra arheologic. În general profilul clădirilor gotice cu planul amplificat pe măsură ce se apropie de nivelul de călcare pare, la Casa Artelor, ideal pentru echilibrul ansamblului. Stâlpii loggiei asigură descărcarea bolților şi elasticitatea ansamblului. Un singur stâlp a fost fundat într-o groapă de provizii şi a provocat,  firesc, o fisură a bolții. Recent restaurată, clădirea dezvoltată pe lungime este unică prin echilibrul volumelor. Mai încolo, clădirea din Piața Mică 22 a avut grave probleme din cauza fisurilor.

Sisteme defensive la marginea terasei

La marginea terasei de sus există dovezi arheologice şi documentare ale sistemului de apărare, chiar a unei incinte duble. Pe cât de mult a fost răscolit terenul, ele sunt suficiente pentru a acredita ipoteza unui angajament defensiv al comunității reprezentată de comite, autoritatea laică politico-administrativă, Prepozitură, autoritatea religioasă.
 
O bună parte din sistemele de apărare timpurii au fost distruse de înaintarea furioasă a  caselor de pe terasa de sus spre Cibin. NU a dispărut cu totul. A rămas Turnul Sfatului şi nu numai. El nu se află la marginea terasei. Dimensiunile impresionante ale fundației, zidurile de întărire la nivelul parterului se datorează adâncirii în umplutura fostului şanț de apărare. O lucrare temeinică.

Pentru subiectul zidurilor de apărare de la margine sunt interesante cele păstrate chiar în buza dealului (am preluat expresia nostimă de "deal" pentru terasa de sus dintr-o descriere a oraşului, ridicat după autoarea respectivă pe deal). Contrafortul ce sprijină zidul vechi din spatele Bisericii Azilului nu aparține constructorilor zidului de apărare; este ulterior. Imediat urma colțul zidului. El a apărut după adosarea pe terasa de sus a unor pivnițe, sporind astfel presiunea. Lucrările suplimentare de sprijinire şi consolidare în colțul traseului aparțin constructorilor medievali. Sper ca în viitori, vizitatorii să treacă de Weinekeler ca să vadă zidul recent restaurat.

Turnul primei incinte din material durabil se află chiar la marginea terasei. Urmează treptele preoților. Unul din arcele de susținere este cu un nivel uşor mai jos decât cel pandant. Structura de zidărie în panta a beneficiat firesc de contraforturi. Unul se vede încastrat în casa vecină. Celălalt a fost înglobat.

În general turnurile de apărare erau ridicate într-o primă etapă. Zidăria le lega şi împreună asigurau stabilitatea şi rezistență ansamblului. Cel mai bun exemplu este fragmentul de zid de apărare de pe strada Cetății. Mai există un element de stabilitate: arcele din cărămizi adosate în interior zidului, în elevație. Sistemul de zidărie pe arce este ancorat şi prin zidăria din subsol.

Sub segmentul de case dintre Turnul Sfatului şi turnul scării Fingerling (Aurarilor) am văzut un colț de zid masiv, înalt,cu deschideri zidite, amplasate în partea lui superioară. Masivitatea şi singurătatea zidăriei duc cu gândul la un zid de apărare. Oricum reconstituirile de traseu de zid de apărare în acel loc, ca şi turnurile, ridică mari, mari semne de întrebare. Penuria de locuri pentru construcție a dus la apariția unor false turnuri, adică clădiri cu planul parterului modest, compensând spațiul de locuit al parterului cu înălțimea. Aparențele înşală nespecialistul, chiar istoricul nespecializat în castelologie.

Demisoluri, latrine în pantă

În vremurile când la o cafea nu se discutau numai afaceri, am auzit vorbindu-se despre pivnițele supraetajate ale oraşului şi despre subterane, adică pivnițe adâncite pe nivele diferite şi tuneluri boltite. Ele sunt excepții, dar mai toate clădirile ridicate în panta au intrări la alt nivel decât cel al curții, având nevoie de scări de acces în subsol.
Cea mai vastă pivniță a oraşului este cea de la Primăria Veche (postmedievală) unde există nivele de călcare uşor diferite de la un corp la altul. Latura dinspre clădirea Liceului de Artă este cu câteva trepte mai joasă decât cea dinspre curtea clădirii. Accesele inițiale se făceau la început din interior. Când pivnița a devenit închisoare, s-a amenajat intrare din grădina inchizitorului.

Interesante sunt clădirile ridicate pe malul fostului lac Kempel. Un nivel al clădirilor are intrarea dinspre drumul de căruțe. Există şi un nivel inferior, cu acces din terenul desecat al lacului. Ele sunt pseudo-pivnițe. Mai multe detalii vor fi în partea arheologică a studiului.
Cel mai interesant sistem de construcții în subsol este cel cuprins în perimetrul grădinii casei parohiale evanghelice. Bolțile din cărămizi ale construcției subterane au fost adosate zidului de apărare. Cel din urmă amintit s-a îngroşat primind o față spre interior, în fapt perete al noi construcții şi una spre exterior cu contrafort din motive lesne de înțeles. Tot  de arheologie aparțin. Din curtea casei parohiale se coboară pe scări într-un demisol; inițial se lega de interiorul casei parohiale.
 
Grădini de odihnă

Este un miracol că s-a găsit teren liber pentru grădini la clădirile de la marginea terasei.
De la nivelul curții clădirii din Piața Mică nr. 22 se coboară pe trepte spre alt nivel, unde este o intrare în aşa numitul subsol. De fapt, numai de la nivelul curții există "subsol". Panta a dat posibilitatea proprietarilor să iasă pe terasă.

Grădina din spatele Primăriei Vechi a fost amenajată, după cum am spus, de constructorii lui Thomas Altemberger, ca una de relaxare. Terenul era la marginea terasei superioare, mărginit de zidul de apărare. Dincolo era lacul Kempel, iar între zid şi lac apăruse aşa numită Spinare a Câinelui. Totul s-a petrecut în a doua jumătate a secolului al XV-lea. A fost încă la început un loc de relaxare pentru proprietar, nobilul primar Thomas Altemberger şi soția Affra de Salzburg, chiar din familie de nobili. Din vremea când fostul palat (academicianul Virgil Vătăşianu îl numea "palat comunal", epigonii doar "Casa Altemberger") a ajuns în proprietatea oraşului, se păstrează pe stâlpii loggiei o mulțime de grafiiti, semn că acolo intrau şi ieşeau mulți iubitori de mâzgăleli. Unul este blazonul meşterului pietrar. Altele, nomen stultorum sunt semnele abandonului. Fotografia istorică a curții arată şi ea un loc puțin îngrijit.
Nici după marea restaurare a anilor '80 din secolul trecut, fosta grădină a stăpânilor (martirilor?) nu a beneficiat de mai multă atenție. Un blazon din loggie recuperat atunci a stat mult timp pe un birou. Nici acum, chiar dacă a trecut între timp în patrimoniul muzeului, nu e montat la locul lui. Într-o scurtă perioadă de timp, grădina a adăpostit lapidariul muzeului, mutat acolo din curtea a doua a Palatului Brukenthal.

Loc de trecere, loc de aşteptare, jalnic depozit al lapidariului, curte a câinelui, loc de anchetă, loc de plăcere şi de acces la o cameră impunătoare folosită doar de ctitori şi urmaşi, groapă de stingere a varului, terasă locuită încă la început, grădină cu o loggie impresionanta, unică în țară, terenul din spatele Primăriei Vechi aşteaptă vremuri mai bune.

Casa de la  numărul 11 de pe strada Avram Iancu este în proprietatea Parohiei Evanghelice şi a fost reabilitată. Bazele din piatră ale stâlpilor din lemn au fost înlocuite şi sunt expuse. O altă placă din piatră cu două cercuri incizate a fost scoasă atunci din pământ. Nu am regăsit-o. Grădina din spate, cea mai mare de la marginea terasei, este îngrijită. Arată mai bine ca în urmă cu 20 de ani când am cercetat-o arheologic. Un zid cu arcade mărgineşte grădina. Evident, proprietarii au avut mai mult teren în spatele casei decât restul locuitorilor terasei de sus. Istoria clădiri coboară până la primele case din material perisabil.

Revin pe scările Fingerling ce duc la actuala Piața a Aurarilor, unde urmează în curând un târg al florilor. Am intrat acolo unde am putut. De mult timp casa mi-a atras atenția. Văruită la exterior, clădirea monument istoric nu arată la fel de bine în interior, în curte. Excepție fac corpurile mai nou construite, bine îngrijite. Corpul istoric, cel aflat la stradă, are o aripă scurtă prevăzută cu contrafort. Aripa scurtă cu contrafort e dispusă perpendicular pe corpul lung, principal. Impresia este că îl sprijină.
Un mic ocol pentru un neverosimil de înalt zid din cărămizi şi ajungem între terase, ca într-o altă lume cu ziduri înalte de case din cărămizi şi altele din piatră şi cărămizi, cu bolți de pivniță prăbuşite inundate de vegetație. Aici îți vin în minte toate poveştile istoriei oraşului cu ziduri, turnuri şi subterane fantasmagorice. Nu țin minte gunoaiele şi nu vreau să spun unde e locul. E ultimul loc misterios al oraşului, o curtea a ororilor. Bine că i-a scăpat lui Mister Ottley. Optimism degajă o casă albă care urcă pe terasă şi are poartă pe a strada Avram Iancu. Este ca o călătorie a teraselor spre civilizație.

Mai multe note de final.

1. În perioada redactării studiului, am trimis mesaje autorităților municipale şi județene despre situația neclară sau periculoasă a unor locuri şi monumente. Consiliul Județean Sibiu a fost receptiv şi interesat de starea de degradare a clădirii Bisericii Azilului. Nu există pentru moment fonduri  de reabilitate.
Primăria municipiului a precizat că grădina din spatele Casei de Căsătorii (Piața Mică nr. 22) nu este deschisă pentru vizitare fiind destinată unor diverse activități instituționale. Fără comentarii. Trebuie sa mulțumesc pentru răspuns şi interes.

2. Partea a doua se va ocupa de arheologia marginilor oraşului

3. Imaginile studiului sunt necesare pentru că surprind ipostaze în desfăşurare ale locurilor unde oricum cititorul nu are acces. Ele suplinesc lacunele şi calitatea textului.