Articol
Cotidianul Tribuna a relatat deja despre demararea consultărilor publice, una din etapele finale ale actualizării Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu (PUG). Practic, Asocierea S.C. Daedalus Proiect Sibiu – Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu prin Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză și Consulting București și S.C. Intergraph Computer Services SRL va răspunde, în perioada 4 martie – 17 aprilie (45 de zile) tuturor întrebărilor și nelămuririlor factorilor interesați (cetățeni, reprezentanți ai societății civile, ai comunității de afaceri, etc), primind sugestii și opinii pentru a finaliza acest important document.
De altfel, la Centrul de Informații Turistice din Primăria Municipiului Sibiu s-a deschis un ghișeu, care va fi deschis în toată perioada indicată, în fiecare marți (orele: 12,00 – 14,00) și joi (orele 17,00 – 19,00), special pentru consultarea directă cu toți cei interesați. Joi, 14 martie, am dorit, ca simplu cetățean, să răspund întrebărilor chestionarului lansat și având nelămuriri m-am adresat echipei de proiect. Recunosc că timpul alocat consultărilor a expirat – mulțimea cetățenilor dornici să-și soluționeze problemele legate de construcțiile actuale sau cu speranțe de a construi în viitor fiind mare – fiecare problemă necesitând timp pentru studiu și informare.
Mulți cititori ai Tribunei ne-au solicitat să participăm direct la toate consultările publice, în dorința de a fi informați la zi, existând un interes special pentru acest plan strategic, pe care administrația publică locală l-a ancorat sub o viziune interesantă, exprimată simplu, sub motto-ul „Sibiul meu, Sibiul nostru”!
Îi asigurăm că vom participa la toate aceste consultări, marți – 19 martie – fiind programată a doua consultare publică cu reprezentanți din industrie, retail și imobiliare. Reamintim tuturor cititorilor că, încă de la fondare – în urmă cu 140 de ani – cotidianul Tribuna a oferit tuturor „actorilor urbani” (în termenii dragi urbaniștilor) informații echilibrate și foarte obiective, pentru ca toți sibienii să cunoască și să înțeleagă problemele și modalitățile de soluționare, propuse de administrația publică. (vom reveni)