Ce se mai fură la Mediaș: mobilă, cosmetice și centrale termice

Ce se mai fură la Mediaș: mobilă, cosmetice și centrale termice

Polițiștii din Mediaș au reușit să prindă un bărbat suspectat că a comis mai multe furturi din locuințe și societăți comerciale. Se pare că suspectul lua tot ce îi pica în mână de la cosmetice, mobilier, la centrale termice. Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, ”La data de 12 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un medieșean în vârstă de 37 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de furt calificat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În fapt, bărbatul este bănuit că, în perioada august 2023 – martie 2024, ar fi sustras diverse bunuri din societăți comerciale și imobile de pe raza municipiului Mediaș, creând un prejudiciu de aproximativ 19.000 de lei.

Printre bunurile sustrase amintim produse cosmetice, alcoolice, dar și articole de mobilier și două centrale termice. 

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș”.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 martie 2024 la 12:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 minute
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 8 ore
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.