Gala Excelenței Feminine, ediția a II-a, desfășurată pe 4 martie, la Palatul Regal, sub titlul ”THE SMART, THE BOLD, THE BEAUTIFUL”, ca parte a proiectului național ”Împreună protejăm România” a fost pusă sub semnul promovării nevoii de schimbare a percepției privind rolul femeii în societate, a necesității și avantajele sprijinirii egalității de gen și a implicării femeii în viața publică. La evenimentul organizat de către Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno, la Palatul Regal din București cele peste 30 de femei de succes s-au distins prin performațe remarcabile în profesie cu implicații semnificațive in viața șocială. Fiecare a prezentat o poveste unică, reflectând trăirile, luptele, realizările și visele lor care ne îndreptățesc să privim cu admirație și respect femeile în spocietate. Realizările mr.conf.univ.dr. Annamaria Sârbu, de la AFT, i-au adus „Premiul de Excelență pentru Comunicare în Spațiul Cibernetic și Comunicații Militare”. Distincția a fost înmânată de gl.mr. Remus Bondor, Locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării. „M-am simțit deosebit de onorată să particip la Gala Excelenţei Feminine, într-un cadru elegant, unde au fost celebrate performanța și excelența feminină din România, fiind acordate distincții unor personalități feminine din domeniile justiție, artă și cultură, diplomație, sănătate și social, economie, educație și cercetare, sport și securitate națională. Am ascultat cu interes poveștile cu adevărat inspiraționale și m-am bucurat să descopăr forța, inteligența și pasiunea prin care aceste femei remarcabile își aduc zilnic contribuția la transformarea României într-o națiune modernă și educată, mai pregătită pentru provocările secolului XXI”, au fost primele gănduri pe care Mr.conf.univ.dr. Annamaria Sârbu le-a transmis colegilor de la AFT
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
23.06.2026
SIBIU, Strada...
Abonează-te și află primul cele mai importante noutăți și anunțuri.
Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în
politica
de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare
în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și
marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în
politica
privind cookie-urile.
Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul
de preferințe.
Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.
Personalizează preferințele de consimțământ
Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi
asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste
cookie-uri nu stochează date personale identificabile.
Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi
dezactivate.
jQuery
Librărie JavaScript folosită pentru funcționalitatea
site-ului.
reCAPTCHA
Protejează formularele împotriva spamului și abuzului.
post_views_*
Folosit pentru a contoriza vizualizările articolelor. Nu
stochează date personale.
ccm_consent
Stochează preferințele de consimțământ ale
utilizatorului.
cf_clearance
Cookie esențial folosit de Cloudflare pentru securitatea
site-ului și prevenirea atacurilor automatizate (DDOS).
Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.
Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea
videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.
Google Fonts
Fonturi încărcate de la Google pentru design optim.
YouTube Embed
Încorporează videoclipuri de pe YouTube în pagină.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări
eficiența campaniilor publicitare.
Google Tag Manager
Folosit pentru a gestiona și încărca taguri de urmărire
și marketing.
Google Analytics
Colectează date anonime despre comportamentul
utilizatorilor pe site.