Înseninarea dinaintea orbirii

Limba română nu e niciodată cum crezi că vorbeşti

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu am admiraţie şi nu depinde de mine, şi nu-mi pasă, dar continuăm să existăm şi să ne destrăbălăm într-un montagne-russe cu rotaţia inversată a pierderii timpului. În viteza de croazieră a gândurilor refulate nu există haltă sub cerul imoral în care se reflectă "normalitatea" cu susul în jos sau, s-ar putea să existe ceva provocator, după cum ne recomandă intuiţia şi, parţial logica. De fapt, nu avem nimic la îndemâna precedentului incoerent, ca stare de cuplare cu morala universului golit de intimitate-pentru a ne oferi efecte şi senzaţii. 
Temperatura cerului de sub noi nu ne înseninează privirea, chiar dacă suntem flotanţi gravitaţionali şi temporari între polii abstracţi ai planetei. Nu cred că se impune o insistenţă asupra subiectului, din moment ce "trăim" cu prejudecata deghizării formei destinate, în care nu ne recunoaştem. Oricând se poate presupune că am pierdut sensul gândirii incipiente, cândva primordiale…
***
Admir, fără tentaţiile provocatoare ale memoriei, impostura timpului prin iniţierea sau "introducerea" în enigmaticele identităţi ale conturului nostru, prea lenevit pentru demersul de durată a modelului în care ne complicăm să pozăm. Sub cer, toate culorile au gust de mătrăgună. Deasupra, spectrul cerului e o hologramă în care se cufundă bezna într-o relaţie organică cu spaţiul de sub noi. Rătăcim, cu ochii jemanfişismului autohton, între impostazele celor ce nu admirăm şi nu admitem, şi rătăcim dincolo de orbite, şi orbecăim prin albeaţa ochilor întristaţi între cele două ceruri din bătătura nopţii dintre pleoapele cusute. 
Totuşi, ne admirăm în ansamblul panoramic al "vederii laterale", dar nu ştim să ne exprimăm la o distanţă mai mare de un cot. Cu prestaţii de fachiri somnambuli nu reuşim să privim dincolo de ochiul fix care ne supraveghează nuanţele şi ne suprapune uzanţelor, din moment ce privim "golul" vidului nedestupat. Poate admirăm până unde se duce onestitatea dintre privire, ca formă de revoltă la maturitate şi argumentul orbirii, ca formă de acceptare a miopismului politic. Nu vedem oportunismul din partea cealaltă a lentilei de contact cu ceea ce nu ne priveşte. Să vedem până unde ni se permite înseninarea, ar mai fi încă o probă de orbire colectivă. 
Nu admir, dar îmi pasă, ceea ce este tardiv. În această ordine eclectică şi cameleonică, nu ştim încotro şi dincotro ne privim, din moment ce nu avem varianta de rezervă a ochiilor întredeschişi…

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
04 martie 2024 la 14:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 2 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 13 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 22 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit