Foto album Petru Borteș (4): luliu Maniu „guvernatorul” Transilvaniei cu sediul în Sibiu! – pierderea libertății cuvântului? – despre Comandamentul Corpului 12 Armată Austro-Ungară!

La începutul primului album de fotografii al lui Petru Borteș, se păstrează și fotografia lui Iuliu Maniu (1873; Șimleu Silvaniei -1953, Sighetu Marmației), numele marelui politician român fiind legat de toate evenimentele politice ale primei jumătăți al sec. al XX-lea. Istoria României Mari îi păstrează un loc de mare cinste, fiind unul din ctitorii României întregite. Din discursul său rostit cu ocazia Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, s-au reținut cuvintele ce ar fi trebuit să fie crezul tuturor generațiilor care l-au urmat: „Privim la înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești” (!). În istoria nescrisă a Sibiului, Iuliu Maniu a ocupat cea mai înaltă poziție politică și administrativă din Transilvania (după 1 decembrie 1918), fiind ministru prezident al Consiliului Dirigent – ceea ce ar echivala cu funcția de guvernator -, dar și ministru de interne, până la 4 aprilie 1920. Cotidianul „Tribuna” consemnează multe discursuri și evenimente marcante ale activității celui care a condus Partidul Național Român din Transilvania.

Reproducem selectiv din Tribuna (Arad, 12/25 august 1908), articolul „Iuliu Maniu.”, publicat chiar pe prima pagină: «Dl Iuliu Maniu e nepotul lui Simion Bărnuț. Înrudirea sufletească ce îl unește cu Simion Bărnuț este deci și mai strânsă prin faptul înrudirii de sânge. Acești doi fii ai Sălajului înseamnă pentru noi o continuitate, o tradiție a aceleiaș idei, …, a doctrinei naționale în cugetarea noastră politică. Simion Bărnuț a formulat în discursul său clasic pentru timpuri veșnice doctrina naționalismului. Orice popor după el are dreptul de-a fi liber și de-a-și făuri singur soarta și nici un alt popor nu are dreptul de-a-i impune voința sa și naționalitatea sa. Dl Maniu e continuatorul doctrinei naționale a lui Bărnuț, fără a fi însă imitatorul lui slugarnic. Cine va ceti discursurile sale parlamentare, va vedea că dl Maniu aplică în mod independent de Bărnuț ideia aceasta la situațiile și la frământările de astăzi, desvoltând-o, lărgind-o și cristalizându-o astfel tot mai mult. (…) Ce spune dl Maniu asupra situației noastre? Mai întâiu dânsul accentuează că are convingerea fermă că M. Sa împăratul nu-și va frânge cuvântul, făgăduiala dată în chestia votului universal. Dacă însă speranța ne va înșela, nu mă tem – zice Maniu – de viitorul ce așteaptă poporul meu, deși neapărat politica noastră va trebui să ajungă la o răspântie. Dl Maniu e deci optimist și nici nu se poate altfel, căci optimismul lui decurge în mod natural din concepțiile sale. Indivizii singulari pot greși crede dânsul dar un popor întreg și conducătorii vor avea puterea și cumințenia instinctivă de-a găsi calea potrivită spre binele lor (…)».

După aproape un secol, Tribuna (Sibiu, 8 februarie 2002) publica un articol „In Memoriam Iuliu Maniu”, semnat de „Consiliul Asociației Inginerilor PNȚCD președinte ing. Grigorie Dobrescu”: «La 8 februarie 1953, într-o noapte geroasă, în pușcăria de la Sighet, Iuliu Maniu trecea în eternitate, în brațele colegului său de detenție Carandino. Vârsta, boala și tratamentul inuman la care a fost supus în pușcăriile comuniste prin care a trecut, au făcut ca inima marelui patriot să înceteze să mai bată, înainte ca idealurile pentru care și-a jertfit viața să le revadă reinstaurate în România. „Ca o recunoaștere pentru meritele sale diplomatice și politice” corpul neînsuflețit al lui Iuliu Maniu a fost depus în groapa comună destinată deținuților politici, neidentificată nici în prezent, motiv pentru care, în comuna natală Bobota, i-au fost executate un mormânt și o cruce fictive, unde cei ce l-au cunoscut se pot reculege. (…) Trăind sub crunta apăsare habsburgică, împreună cu populația din Ardeal, Iuliu Maniu a dus o luptă acerbă pentru libertate. Caracteristica principală a libertății trebuie să fie dreptul omului de a vorbi deschis, de a exclude minciuna în relațiile cu semenii săi. El considera că nu există o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decât pierderea libertății cuvântului. Iuliu Maniu afirma că, în plan politic „noi nu căutăm puterea, nici bogăția, cărora li se datoresc războaiele și rivalitățile dintre oameni, ci libertatea pe care nici un om ales n-o poate pierde decât odată cu viața”. În opinia lui, libertatea nu este lenea, ci întrebuințarea liberă a timpului, alegerea muncii și a exercițiului, într-un cuvânt „a fi liber nu înseamnă a fi singur stăpân pe ceea ce faci sau ceea ce nu faci”. (…) Pentru ardeleni și sibieni, în particular, respectul la omagiul pentru Iuliu Maniu se regăsește în însemnul plăcii comemorative de la sediul Consiliului Dirigent, al cărui președinte a fost și în placa comemorativă montată pe unul din pavilioanele Spitalului Clinic Județean cu avizul Ministerului Culturii la propunerea PNȚCD și AFDP a filialei Sibiu, rememorând anul 1945, când Iuliu Maniu a fost internat în acest spital și unde i s-a asigurat protecție, chiar prin paza civilă a multor sibieni».

Toți sibienii cunosc clădirea Hotelului Împăratul Romanilor, situat față în față cu una dintre cele mai impozante și frumoase clădiri din Sibiu, pe colțul căreia s-a amplasat o mică placă comemorativă ce indică faptul că “În această clădire a funcţionat între 9 Decembrie 1918 – toamna anului 1919, Consiliul Dirigent al Transilvaniei ales la 2 Decembrie 1918 la Mare Adunare Naţională de la Alba Iulia”. În întreaga Europă, imobilul situat pe str. Nicolae Bălcescu nr 6 (fosta Heltauergasse nr. 6) ar fi fost sediul administrației publice județene sau regionale, construcția aflată la intersecția străzilor Bălcescu cu Xenopol, fiind edificată de orașul Sibiu, proprietara imobilului încă de la fondare. Pe acest teren – din centrul istoric al Sibiului medieval – s-a ridicat această construcție monumentală, prin demolarea (în 1891) unor clădiri foarte apreciate în epocă: fostul hotel „Împăratul Romanilor” și „Sala Redoute”. Pe acest loc era fostul hotel, cu o istorie distinctă: veche clădire medievală, cumpărată (în 1555) de Magistrat și transformată în han cu prima denumire „La Sultanul Turcesc”, a fost extinsă în sec. al XVIII-lea și redenumită „La Steaua albastră”. În 1772, hanul a fost arendat de Philipp Collignon din Luxemburg (pentru 6 ani) schimbându-i numele în „Împăratul Romanilor”, în onoarea împăratului Iosif al II-lea, găzduit aici începând din 28 mai 1773 (timp de câteva zile); cazinoul hotelului era amenajat cu mult bun gust, fiind frecventat de nobilimea sibiană, funcționarii de rang înalt și ofițerii cezaro-crăiești. Sala Redute, a fost construită în 1775, în spatele vechiului han (pe colț cu actuala stradă Xenopol) fiind o sală de bal, renumită în epocă, extinsă în 1789 (cu galerii, loje și spațiu pentru orchestră), aici fiind organizate marile baluri ale înaltei societăți sibiene, precum și toate evenimentele mondene (ceremonii, adunări publice, etc). Aici, în 28 decembrie 1848, cei 250 de reprezentanți din Adunarea Națională Română l-au ales președinte pe Andrei Șaguna. Noul edificiu a fost ridicat într-un timp record (1891-1892), construcția monumentală cu 97 de încăperi fiind sediul unor instituții importante pentru istoria administrativă și militară a Sibiului:

-1892, aici a funcționat Comandamentul Corpului 12 Armată Austro-Ungară (mutat în vara anului 1892 – din str. Arhivelor nr.1 -, comandant general de cavalerie Anton Freiherr Szveteney);

-începând cu anul 1900, aici a avut sediul Asociația de Înfrumusețare a Orașului Sibiu, până la primul război mondial;

-1918-1944, aici a fost instalat Comandamentul Corpului 7 al Armatei Române, în corpul dinspre str. Xenopol fiind mutată Curtea Marțială a Corpului 7 Armată (aceasta devenind din 1 noiembrie 1947, Curtea Marțială a Garnizoanei Sibiu, după mutarea Corpului 7 Armată la Cluj). După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, s-a instalat în clădire Consiliul Dirigent al Transilvaniei, prima ședință având loc în 9 decembrie 1918, în perioada de început funcționând aici toate cele 12 resorturi, specificul clădirii fiind de birouri.

Trebuie menționat că imobilul este reprezentativ pentru patrimoniul arhitectural românesc, fiind o impunătoare clădire (s+p+2), prezentând trei faţade articulate prin volume prismatice de colț:

-fațada principală cu 9 axe – spre str. Bălcescu -, este simetrică, cu două rezalite în extremități, având în axul central portalul gangului, în arc de cerc ca și celelalte goluri de la parter; fațada este ritmată de pilaștri din tencuială, cu capiteluri corintice, pe înălțimea celor două nivele superioare;

-fațada laterală – spre str. Xenopol cu 13 axe -, are un acces pietonal în axul central, prezentând două rezalite laterale, cu ferestre îngemănate și un rezalit central pe lățimea a 3 axe;

-fațada posterioară spre zona de lărgire a str. Xenopol, cu o dispoziție similară cu cea principală.

În curtea interioară, se pot recunoaște cele 3 fațade, cu o decorație similară (mai simplificată) celor spre străzile laterale. Accesul la încăperi, se poate realiza prin coridoarele desfășurate pe toată lungimea celor trei aripi ale imobilului. Pentru ca acest important imobil reprezentativ pentru arhitectura epocii să fie conservat, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu a demarat procedura de clasare, pentru înscrierea pe lista monumentelor istorice ale României. Fiecare sibian își poate pune retoric întrebarea: ce instituții ar trebui să găzduiască viitorul monument istoric?

(va urma)

Marius HALMAGHI