Foto album Petru Borteș (2): Emmanuel de Martonne – prieten sincer și constant al țării noastre, care ne-a fixat granița Transilvaniei – vorbește bine românește la Sibiu, în 1899! – prețul sângelui?

La loc de mare cinste, în primul album de fotografii cu figuri istorice, este a doua piesă a colecționarului Petru Borteș: fotografia geografului și pedagogului francez Emmanuel de Martonne (1873 -1955). Sub fotografie este dactilografiat textul: „Prieten sincer și constant al țării noastre, care ne-a fixat granița Transilvaniei, posesorul titlului de doctor honoris causa, acordată de Universitatea Daciei Superioare din Cluj”.

Din biografia lui Emmanuel de Martonne reținem că a fost fiu de arhivist și discipol al marelui geograf și cartograf francez Vidal de la Blache (1845-1918), fondatorul revistei „Annales de géographie”. La finalul sec. al XIX-lea, comunitatea geografilor francezi era divizată de adepții geografiei coloniale, adversari ai geografiei regionale, pe care o considerau prea naturalistă. Vidal de la Blache a întocmit planul pentru Geografia Universală (în 1910), primele volume (gata în 1914) fiind publicate târziu – după moartea sa -, timp de 20 de ani (1927-1948), cel mai fervent dintre elevii săi, fiind Emmanuel de Martonne. Acesta a fost considerat cel mai eficient propagandist al ideilor lui Vidal, fiind și ginerele marelui maestru. Trebuie făcută mențiunea că Vidal – în calitate de șef al Școlii Franceze de Geografie – a primit misiunea din partea Serviciului Geografic al Armatei, de a sprijini (împreună cu întreaga sa echipă) efortul francez de război și documentațiile necesare, pentru a anticipa consecințele victoriei; iar maestrul Vidal, a cunoscut „prețul sângelui” în primul conflict mondial, fiul său Joseph (care era geograf, moștenindu-i pasiunile), fiind ucis în ianuarie 1915, în Argonne. Marele maestru Vidal, considerat fondatorul geografiei franceze moderne, a decedat la 5 aprilie 1918, lăsând în urmă o adevărată operă, cunoscută și aprofundată – în perioada interbelică – sub titlul generic de «la geographie „vidalienne”». Această geografie se bazează pe o cartografie variată și inovatoare, care multiplică jocul scării, pe monografii și pe mai multe concepte celebre, printre care: „peisaje”, „medii”, „regiuni”, „stiluri de viață”, „densitate”, etc.

Reproducem cea mai veche relatare despre activitatea celui care a botezat Carpații – „Alpii Transilvaniei”, aceasta fiind publicată în cotidianul Tribuna (Sibiu), în 1899. Astfel, în nr. 225, din 12/24 octombrie 1899, apărea în rubrica „Cronica zilei” anunțul: «Oaspeți francezi în Sibiiu. Sâmbătă au sosit la Sibiiu, ca să învețe limba română tinerii Lucien André și Jacques Lemoine, elevi ai profesorului Picot din Paris. Pentru ca să-și însușească graiul românesc, tinerii filoromâni se vor stabili pe câtva timp în ținuturi curat românești, – probabil în Săliște. Sâmbătă seara au fost oaspeții biuroului „Asociațiunei”, unde au convenit cu un patriot al lor, tinerul Emanuil Martonne, profesor de studii geologice la universitatea din Rennes. Dl Martonne vorbește bine românește, a petrecut mai mult timp în România făcând prin munți studii geologice, ear´ la Sibiiu a plecat să cerceteze ținutul Șeica-Ocna, apoi Făgăraș și Zărnești. Munții Sibiului, îndeosebi Surul și Negoiul, îi cunoaște deja poate mai bine decât mulți locuitori dela poalele lor. A remarcat chiar părți, cari pe charta topografică nu sunt indicate». Articolele despre Martonne – apărute în publicațiile Tribuna –, au fost numeroase, din acestea selectând un articol apărut în Tribuna de Arad, în 1911, la 30 septembrie/ 13 octombrie, cu ocazia serbărilor jubiliare de la Iași, aniversându-se 50 de ani de la fondarea Universității. Din articolul „Iașii în sărbătoare”: «(…) în sala Teatrului Național (…) au rostit cuvântări reprezentanții Universităților din Berlin, Viena, Cernăuți, Paris, Praga, Sofia, Frankfurt, Bologna și București. Singuri simpaticii noștri compatrioți unguri au lipsit din acest concert al tuturor popoarelor culte. Majestatea Sa Regele Carol a rostit cu acest prilej un discurs, care a fost desigur punctul de culminație a serbărilor. În mijlocul acestei asistențe strălucite glasul Monarhului s´a fixat cu un rost istoric nu numai în viața Universității sărbătorite, ci în întreaga desvoltare a culturii românești. (…)». Tribuna prezintă toate luările de cuvânt, repectiv ale dlui Pangratti (București), rectorului Saghin (Cernăuți), prof. Waldeyer (Berlin), prof. Swoboda (Viena), dlui Agura (Sofia), dlui Iarnik (Praga), prof. Friedwagner (Frankfurt am Main), prof. Benedetto de Luca (Bologna), acesta din urmă finalizând cuvântarea cu un vers românesc: „Slavă și lumină urăm cu toți în cor/ Mărire, propășire întregului popor!”. Reproducem articolul cu „Felicitarea profesorului De Martonne (Paris)”: «Delegatul Universității parisiene adresându-se Suveranului și întregei Familii Regale, exprimă salutul cordial din partea colegilor săi din Paris și amintește faptul că între Franța și România există o veche și strînsă amiciție. Spune că Universitatea din Iași este o instituție culturală tânără, dar cu o reputație bine stabilită și relevă tactul și înțelepciunea Regelui Carol, care a îndrumat Țara spre cultura modernă. Vechea capitală a Moldovei a fost și este un centru de cultură și la serbarea jubileului de astăzi se simte fericit că a fost delegat din partea Universității parisiene să expună felicitările Universității noastre». După un deceniu, la 6 iunie 1921, în conferința ținută la Societatea Regală Română de Geografie, prezidată de regele Ferdinand și de prințul Carol, Emmanuel de Martonne susținea discursul „Noua României în Noua Europă”: «(…) Carpații , ce alcătuiau hotarul vechii Românii, sînt astăzi în centrul României Noi. Desfășurați în arc de cerc, de la Porțile de Fier la izvoarele Prutului, ei înconjoară dimpreună cu Masivul Bihor bazinul interior al Transilvaniei. (…) Blocul românesc apare mai omogen tot în preajma Carpaților; cu cît te îndepărtezi de munți elementele străine sporesc. Toate mărturiile istorice arată că este vorba de un fenomen foarte vechi; primele texte unde numele de român este pomenit se referă la ținuturile carpatice; primele voivodate românești s-au format la poalele sau chiar în interiorul Carpaților. Nu doar tot aici găsim și vechile capitale ale voivodatelor strămutate treptat spre câmpie? (…) pe de altă parte, densitatea populației, constatăm că cea mai mare concentrare umană se află nu în câmpiile acoperite de bogate culturi, cum s-ar crede, la prima vedere, ci în preajma muntelui, în colinele subcarpatice. (…) Se pare că regiunea subcarpatică a fost întotdeuana o regiune pur românească; de acolo au coborît românii în câmpii, atunci cînd liniștea a părut suficient de asigurată. Rațiunea acestei concentrări în munți este aceea a unui loc de refugiu: căci, timp de secole și secole, cîmpia a fost un ținut puțin invidiat, în ciuda fertilității sale, omul neștiind ce se va mai produce a doua zi, cine va arde recoltele sale, cine îi va jefui vitele și-l va tîrî pe el însuși în sclavie. (…) În toată Peninsula Balcanică grupurile de români dispersați corespund activităților pastorale; numele de valah este sinonim celui de păstor. Românul devine cu ușurință agricultor de șes, dar el se retrage bucuros în viața pastorală. El iubește mai mult decorul dealurilor împădurite, accidentate și bine udate decît al marilor spații descoperite; (…)».

În memoria celui care și-a dat doctoratul (în 1902) cu tema „La Valachie: essai de monographie géographique” (Valahia: eseu de monografie geografică, dedicată mentorului său), respectiv celui care în calitate de expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace de la Paris (1919-1920) a aplicat principiul viabilității frontierelor (principiu care susține că stabilirea granițelor nu trebuie să depindă numai de grupările etnice, ci și de limite geografice: ape, relief, accesibilitate, etc), doar municipiile Timișoara și Cluj-Napoca au dat numele unor străzi, iar Banca Națională a României a pus în circulație o monedă aniversară la 13 mai 2019!

O cronică a istoriei geografiei românești ar trebui să consemneze cu litere de aur, contribuția celui care «Ne-a cunoscut țara, oamenii pe care i-a iubit și limba lor. A cercetat satele românești și le-a descris, a urmărit dezvoltarea vieții pastorale din trecut, aspectul transhumant al acesteia și le-a consemnat în lucrări. A apreciat îndeaproape portul, obiceiurile noastre strămoșești (…)» (articolul „Emmanuel de Martonne și geografia românească” în Tribuna, Cluj, 1973 de Tiberiu Morariu, cu ocazia aniversării unui centenar de la nașterea renumitului cercetător francez).

(va urma)

Marius HALMAGHI