Cea mai frumoasă poezie a lumii…

Dintre poeții contemporani, Cristian Muntean, brașovean și preot, prieten și zâmbet de om, mi-a cucerit de mult bucuria. Fiecare scriitură a sa, fie poem ori articol, dialog ori pur și simplu rând de aducere aminte, vibrează de o remarcabilă fisiune cu Verbul. Știe să scrie? Are dar la scris? Părerea mea de cititor pătimaș este că desprinde din cer înțelesuri cu simplitate și le redă cu strălucirea zâmbetului unui copil-mare. Volumul despre care voiesc a vă scrie nu e altfel. A apărut spre final de an 2023 dar e prima mea lectură liniștită din anul acesta: Cristian Muntean, Culoarea zilei-Jurnal poetic (Ed. Agnos, Sibiu, 2023). O carte fără paginație este, pentru mine, semnul unei cărți care scapă temporalității ori spectacolului spațiului finit. Iar volumul acesta îmi dă dreptate. Jurnalul unui navigator neînfrânt de urât. Lipit de frumusețe într-atât încât metaforele sale primesc iconologie pe măsură, volutele de album ale lui Horia Țigănuș. Prefața minunatei Liliana Ursu întregește o carte în care alămurile tăcerii din valuri se sparg în spuma unor splendide poeme, visări de țărm care duc dor după iniștea furtunii.

Sunt poeme ce poartă în miez Marea dând senzația că poetul clacă apele cu simplitatea Păstorului său. Simți Tiberiada și ai sentimentul plenar- parcă în fiecare vers- că o plasă cu mii de ochiuri te cuprinde și te scoate la lumină. Un volum ca un Capernaum pe țărm. Vindecător. Învietor. Nostalgic, tulburat de trecerea vămilor de viață, poetul-pescar de verb scoate din curentul stâncos al verbelor metaforele limpezi, transparente ale iubirii. Cu o luciditate care îți compune ochilor cearcăne. M-am plecat pe poeme ca însetatul în bulboană doar pentru a-mi oglindi propria sete. Și mi-am ridicat sufletul vindecat de teama singurătății în fața trecerii spre marea Trecere.

Am privit cu Părintele și fratele meu orizonturi de mare și poeme de culori, străbătând Brașovul ori Ravenna cu aceeași zbatere de dor de cer. Ne-am crescut unul altuia bucuria și reîntâlnirea noastră, după an buni de copilărie, o redescopăr în tot ceea ce scrie și publică. Mă învinge de fiecare dată. Îmi convinge sufletul că încă mai există poezie. Că încă mei putem exprima prin ea sufletul, desfăcând coarda inimii și rupând din noi miride de cer. O remarcabilă plutire pe mare și călcare pe valuri, poezia volumul acestuia îmi confirmă. Printre noi trece un mare poet: Cristian Muntean.