Centrul cultural TRIBUNA: Lansare de carte în 30 ianuarie 2024! Sibiul nu a dus lipsă de ziare și ziariști. Tribuna a rămas dragostea sa !

Centrul cultural TRIBUNA: Lansare de carte în 30 ianuarie 2024!  Sibiul nu a dus lipsă de ziare și ziariști. Tribuna a rămas dragostea sa !

Marți, 30 ianuarie 2024 ora 13,00, la Centrul Cultural TRIBUNA este planificată lansarea primului volum al unei lucrări elaborate la inițiativa ing. Ioan Tușinean, cu sprijinul autorului, publicistul tribunist N. I. Dobra. Lucrarea va fi prezentată de istoricul dr. Vasile Crișan, domnia sa semnând „Cuvântul înainte”. Pentru toți cititorii Tribunei, reproducem prezentarea inedită a biografiei unuia dintre cei mai cunoscuți și apreciați ziariști sibieni: 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

«Sibiul nu a dus lipsă de ziare și ziariști. Începând cu Aron Florian, întemeietorul Telegrafului Român(1853), cea mai veche publicație cu apariție neîntreruptă din România, cu Ioan Slavici, părintele Tribunei (1884), cu George Coșbuc, Octavian Goga, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, Ion Agârbiceanu sau Nicolae Colan, continuând neîntrerupt până în zilele noastre. Între ei îl așez pe N.I. Dobra, contemporan cu noi. Pe Nani, așa cum îl alintă prietenii, l-am cunoscut încă din al doilea an de învățământ, în toamna anului 1968, când eram proaspăt profesor de istorie la Școala generală din Aciliu, pe atunci de opt clase, sat aparținător de Săliștea Sibiului. Era un tânăr chipeș, nici înalt, nici scund, cu un păr șaten spre negru, ușor ondulat, ce putea fi afișat ca reclamă în vitrinele frizeriilor, cu o părere de mustață și un plaur discret sub buza de jos. Era proaspăt căsătorit și urmase drumul Amnașului, unde fusese repartizat la terminarea facultății de filologie din Cluj Napoca și unde a dăscălit vreme de patru ani. Amândoi am ajuns prin voia destinului, directori ai celor două școli generale, despărțite de un delușor, străbătut de un drumeag șerpuitor printre vii. 

Astfel traiectoriile vieții noastre s-au intersectat, devenind prieteni până la bătrânețe. Încă de pe acea vreme cocheta cu ziaristica. Publicase câteva schițe la o gazetă literară din București, pe care le semna cu un pseudonim feminin. 

A fost remarcat de Fănuș Neagu. A făcut vâlvă în lumea noastră mică venirea acestui „frumos nebun al marilor orașe” să-și viziteze colaboratoarea la ea acasă, în satul Amnaș. Nu mică i-a fost surpriza când, pe hula Amnașului, a întrebat un cuplu de tineri care se îndreptau spre gara Săliștei pentru a veni la Sibiu dacă o cunoșteau pe „corespondenta” cu pricina. Răspunsul tânărului l-a stupefiat: „Eu sunt…”. Întâlnirea neprevăzută a continuat la Sibiu, în casa primitoare a familiei Dobra tatăl, pentru simplul fapt că încă nu avea un sălaș propriu. Nani a mai navigat o scurtă perioadă în învățământ, după care a renunțat fără regrete la cariera didactică, dedicându-se ziaristicii. 

A fost angajat în redacția Tribunei Sibiului, organul proaspăt reînființat al județului Sibiu, desprins de sub tutela fostei Regiuni Stalin cu centrul în Brașov. Încă de la apariție, redactorul șef al gazetei era Vasile Trifu, fost diriguitor al Făcliei din Cluj. În 1972 acesta l-a angajat la Tribuna Sibiului, într-o redacție în care se amestecau ziariști mai vechi, proveniți de la gazetele din Brașov și Sibiu, alături de alți tineri școliți în universitățile din Cluj și București, selectați vocațional. 

Printre aceștia: Traian Suciu, Alexandru Grad, Victor Domșa, Titu Popescu, Nicolae Branga, Bobi Rusu, George Limbeanu, Vasile Barbu, Viorel Cucu, Emil David, Mircea Bițu, Cornelia Bloss, ș.a. Și aici a rămas, cu câteva sincope pe care nu și le-a dorit, până astăzi. De-a lungul a peste o jumătate de veac de condeier a adunat mii de articole, la care adaugă și astăzi, zi de zi, în rubrici precum Văzute, citite, auzite sau Ochiul și urechea, căutate cu interes atât în țară cât și în mediul on line. Vara, la terasele de la Frieda am fost martorul notorietății sale, când numeroși cunoscuți de-ai săi din cele străinătățuri, îl căutau pentru a-l saluta și a-și face câte o fotografie cu Domnul Nani. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ideea adunării în paginile unor volume, structurarea tematică și cronologică a imensului demers gazetăresc este una de-a dreptul benefică. Atâta viață, atâta suflet, atâta satiră și umor, atâți oameni trecuți în uitare împreună cu noianul de evenimente cotidiene, ar fi rămas pierdute prin colbul bibliotecilor din ce în ce mai rar căutate. Rugând-o pe soția mea să-mi caute o informație într-unul din volumele publicate în decursul anilor, primite cu autograf și așezate la loc de cinste în biblioteca noastră, ba râdea cu hohote de suferințele îndurate de prietenul nostru după înfulecarea unei lubenițe, ba se minuna de tăria convingerilor sale, pe care le afirmă și le apără împotriva lătrăilor de pe margine. 

Deși a publicat în mai multe ziare și reviste, Tribuna a rămas dragostea sa. Niciunul dintre colegii săi de redacție nu a fost târât atâta prin anchete judiciare și tribunale, mai ales după decembrie 1989. Spre cinstea lui, acuratețea informațiilor și justețea concluziilor trase i-au dat câștig de cauză. A răzbătut astfel prin vremuri adesea potrivnice, prin revoluțiile și interminabilele reforme ce au năvălit peste țară. Viața a trecut peste noi, cu bune și cu rele. Privirile ne-au devenit mai melancolice, întoarse adesea spre cei care au plecat în altă lume, părul ne-a încărunțit, pe unii ne-a părăsit, dar nu ne lăsăm. Ne mai întâlnim la Frieda, la o bere, polemizăm zadarnic cu vremurile, ne avântăm în retorici inutile, ne alinăm pe cât se poate durerile. Ce să-i faci ? … N-ai ce-i face! Sibiu, 15 august 2023. Vasile Crișan».       

Cartea se poate achiziționa de la sediul Tribunei, str. George Coșbuc, nr.38 – casieria Mica Publicitate, zilnic, începând de luni 29 ianuarie 2024. Marius HALMAGHI

 

 

 

 

 

 

 

Autor -
24 ianuarie 2024 la 13:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.