Simfonia Bebemol – concert pentru bebeluși și viitoare mămici, la Sala Thalia

Simfonia Bebemol – concert pentru bebeluși și viitoare mămici, la Sala Thalia

Primul concert simfonic dedicat celor mai mici melomani va avea loc vineri, 26 ianuarie, de la ora 10.00, la Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu, sub conducerea dirijorului Alessandro Crudele. Orchestra sibiană va interpreta senina și visătoarea Simfonie a IV-a în Si bemol major op. 60, de Ludwig van Beethoven, considerată și o simfonie a iubirii. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Biletele sunt disponibile la casieria Filarmonicii și pe www.iabilet.ro la prețul de 10 lei.

Inițiativa inedită a Filarmonicii de Stat Sibiu reprezintă o premieră și pentru Alessandro Crudele. „Am făcut multe proiecte pentru tineri, dar pentru un public atât de tânăr este prima dată și abia aștept! Cred că este o inițiativă fantastică, foarte importantă, și sunt foarte fericit să iau parte la ea. Chiar și cei mai mici copii pot asculta muzică și să fie atenți. Am exemplul fiicei mele, care are 9 luni, iar de câte ori îi cânt ceva sau îi arăt o înregistrare cu muzică clasică, se oprește din orice altceva și, pur și simplu, ascultă foarte concentrată. Deci sunt de părere că este posibil și chiar este foarte util să expunem copiii la muzică clasică, asta cu siguranță îi va îmbogăți și poate le va stimula concentrarea și alte aspecte ale dezvoltării. De aceea, mă bucur foarte mult să fac asta. Am ales Simfonia a IV-a deoarece este una dintre cele mai scurte simfonii beethoveniene și ritmul are un rol foarte important – este un ritm continuu, care menține atenția și concentrarea ascultătorului la un nivel foarte ridicat. Sper că va fi benefic pentru copii”, a mărturisit dirijorul italian.

Este demonstrat că apropierea de muzica clasică îi face pe copii fericiți și inteligenți. Abilitatea bebelușilor de a percepe forme muzicale complexe este un miracol. Un studiu realizat de compania Sony, citat de Masaru Ibuka în volumul „După 3 ani este prea târziu”, a indicat că ei reacționează mai bine la muzica lui Beethoven, decât la muzica pentru copii difuzată de obicei la radio. Potrivit dr. Shinichi Suzuki, Vivaldi este apreciat chiar și de micuții de 5 luni, iar un nou-născut care a ascultat zilnic, timp de câteva ore, Suita nr. 2 de Bach, a început să se miște în ritmul muzicii trei luni mai târziu. De altfel, același dr. Suzuki, autorul metodei de educație muzicală omonime, considera că audiția și interpretarea muzicală face din copii oameni buni, cu inimi nobile, capabili să aducă lumii întregi pace și înțelegere.

Toate spectacolele Filarmonicii de Stat Sibiu sunt recomandate publicului de orice vârstă, cu rugămintea de a păstra o atitudine potrivită pentru o sală de concerte, care să nu îi împiedice pe cei din jur să se bucure de eveniment.

24 ianuarie 2024 la 13:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.