Va fi modenizată strada cu noroc din Turnișor

Trifoiul este simbolul norocului, iar locuitorii de pe strada cu același nume vor fi beneficiarii unor lucrări de modernizare. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Reprezentanții Primăriei Sibiu au semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru modernizarea străzii Trifoiului. Lucrările vor fi realizate de M.G.M. Construcții Generale SRL, valoarea contractului fiind de 2.208.693 de lei. 

“Modernizarea străzilor s-a făcut etapizat, în funcție de prioritizarea acestora care a ținut cont de mai multe criterii obiective. Din 2015 până în prezent am modernizat peste 180 de străzi, valoarea investițiilor depășind 250 de milioane de lei – acestea pe lângă lucrările masive din cartierele de blocuri și alte obiective. A venit rândul și străzii Trifoiului din cartierul Turnișor să fie amenajată și am contractat lucrările necesare. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în această primăvară, imediat ce condițiile meteo permit desfășurarea lucrărilor.” spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În baza acestui contract se vor realiza următoarele: 

Modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, acestea urmând să fie prevăzute cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilități

Amenajarea spațiilor verzi, inclusiv prin plantarea de arbori

Realizarea un sistem de iluminat public eco-eficient cu tehnologie LED, conectat la sistemul digital de comandă și monitorizare de la distanță. În acest scop, vor fi montați 13 stâlpi de iluminat metalici cu înălțimea de 6 metri

Extinderea și modernizarea rețelei de canalizare menajeră și pluvială și racordarea la noua rețea a tuturor gospodăriilor de pe stradă.            

Termenul de finalizare a lucrărilor va fi de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere” au anunțat reprezentanții municipalității. 

19 ianuarie 2024 la 12:37
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 19 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit