O NOUĂ IMAGINE A LUI RADU STANCA, OMUL CETĂȚII

ADA STUPARU

Cercetarea vieţii şi a operei lui Radu Stanca a rămas un punct de referinţă în activitatea ştiinţifică a universitarei Anca Sîrghie de-a lungul carierei sale, începând din anul 1981, când şi-a susţinut teza de doctorat, Radu Stanca – studiu monografic. Aceasta a deschis drumul spre publicarea celorlalte patru consistente volume¹, a numeroaselor articole și conferințe publice dedicate poetului şi omului de teatru, al cărui destin s-a legat definitiv de oraşul de pe Cibin. La 40 de ani după acel început, universitara sibiană descifrează prin volumul Radu Stanca şi Sibiul² o sensibilă conexiune între elementul biografic, evoluţia scriitorului ca persoană, particulară şi socială, şi dimensiunea geografică, amprenta locului unde şi-a petrecut două decenii din viaţă (1940-1961). Apărut deja în două ediţii, volumul este abilitat, în acest fel, să furnizeze un bogat inventar de informaţii, noi evaluări şi interpretări aprofundate, vizând o existenţă creatoare marcată puternic de specificul şi atmosfera Sibiului. Aşa cum îşi intitulează Anca Sîrghie volumul, Radu Stanca şi Sibiul, alături de fiinţa în jurul căreia se înlănţuie povestea, oraşul devine un al doilea personaj al operei, cu propria istorie şi evoluţie.

Procedând sistematic, după o temeinică cercetare în presă, în biblioteci şi arhive, Anca Sîrghie oferă cititorului un tablou detaliat al vieţii şi activităţii creatoare a lui Radu Stanca, unicul cerchist stabilit după al Doilea Război Mondial în vechiul burg, unde a găsit un cadru în consonanţă cu propria personalitate şi un timp favorabil scrisului. Acestea sunt reperele fundamentale în care autoarea îşi dimensionează studiul.

Un amplu Cuvânt-înainte, intitulat Drumul de la un articol aniversar la o nouă carte despre Radu Stanca, precizează scopul principal al lucrării, acela de a-l descoperi pe adevăratul Radu Stanca, cel care fusese nevoit să facă faţă traumatizantelor condiţii ale noii ordini ideologice şi politice postbelice din România socialistă, în care nu a înţeles niciodată să se integreze. Gândul de a redacta un text aniversar s-a transformat în planul unei lucrări ample, în care Anca Sîrghie şi-a propus să valorifice numeroasele informaţii inedite, pentru o completă prezentare a raportului dintre biografia omului social şi cea a creatorului. Volumul se axează, prin urmare, pe ceea ce a însemnat viaţa omului Radu Stanca în perioada sibiană, dar şi pe ceea ce a dat specificitatea oraşului care l-a adoptat, unde a devenit acel ,,spirit de elită al Transilvaniei din secolul al XX-lea.” ³ Evenimentele sunt descrise cu rigurozitatea şi acribia cercetătorului, dar pretutindeni se vor regăsi puternice accente ale implicării sufleteşti, formulări de adevărată poeticitate, mai cu seamă în intuirea resorturilor interioare care au determinat o astfel de simbioză.

Foarte importantă, asigurând autenticitatea, prima parte a volumului Radu Stanca şi Sibiul cuprinde o descriere a fundalului în care se va integra tabloul existenţei sibiene a scriitorului. Bine documentate sunt capitolele Obârşii transilvane şi Preludii clujene, dedicate formării tânărului Radu Stanca în familie şi în instituţiile de învăţământ din capitala culturală a Transilvaniei, pentru a ajunge la Sibiu, odată cu mutarea Universităţii ,,Regele Ferdinand I’’ de la Cluj, în condiţiile Diktatului de la Viena din 30 august 1940. Aici, tânărul Stanca descoperă atmosfera propice studiului din bibliotecile orașului şi o viaţă culturală care îl hrăneşte spiritual. Recunoscut ca poet şi publicist, la Sibiu, Radu Stanca se va afirma ca o identitate creatoare inconfundabilă, inspirată de atmosfera baladescă găsită în oraşul-burg. Anca Sîrghie se opreşte cu prioritate asupra acestei particularităţi a Sibiului, care i-a determinat lui Radu Stanca întreaga existenţă.

Experienţa din perioada de formare sibiană este investigată în amănunţime, scriitoarea aducând în capitolul Radu Stanca, student la Sibiu multe completări necesare înţelegerii climatului cultural în care tânărul se integrează. Atenţia se îndreaptă spre descrierea vieţii universitare, care înseamnă studiu şi cercetare, dar şi participare la cea artistică, muzicală şi teatrală, aşa cum Sibiul oferea în acele vremuri: o perioadă de mare îmbogăţire intelectuală, pe care creaţia poetică a lui Radu Stanca nu va întârzia să o reflecte. Ȋnţelegând importanţa acestei laturi creative, Anca Sîrghie îi decretează poeziei statutul definitoriu, procedând la o fină interpretare în capitolul Primatul poeziei în afirmarea tânărului Radu Stanca. Fireşte, meritul este al omului, dar şi al locului care îl înconjoară cu trecutul, vraja şi farmecul lui. ,,Atmosfera Sibiului a fecundat geniul poetului în plin elan creator.” ⁴, afirmă autoarea, care evocă, într-un veritabil tablou de epocă, şi alte numeroase personalităţi, precum Lucian Blaga, I. Negoiţescu, Șt. Aug. Doinaş, E. Todoran, I.D. Sîrbu, Eta Boeriu etc., cu care Radu Stanca şi-a intersectat drumul creaţiei în burgul transilvan. De mare interes este modul în care poetul-publicist s-a manifestat în cadrul Cenaclului studențesc “Octavian Goga” și, mai ales, în acela al selectului Cerc Literar de la Sibiu, constituit în anul 1943, cu tinerii de elită sosiți de la Cluj în refugiu. Şi aici, contribuţiile documentare sunt fundamentale, pentru redimensionarea acestei speciale manifestări, cu drept de integrare în context european. Numeroasele surse bibliografice sunt examinate în amănunţime, pentru a evalua o construcţie îndatorată spiritului creator al membrilor, dar şi al Sibiului ,,care a găzduit, învăluind cu trena sa romantică miraculoasă creşterea în mănunchi a cerchiştilor.” ⁵ Cu judicioase argumente, autoarea stabileşte rolul precumpănitor al lui Radu Stanca în ceea ce chiar el va defini Resurecţia baladei, pe care o va ilustra prin propria creație.

Ȋn cercetarea sa, Anca Sîrghie se ocupă laborios şi de prezenţa lui Radu Stanca în presă, chiar din vremea studenţiei, supunând examinării, în mod cu totul special, articolele apărute în ,,Transilvania”, prestigioasa revistă de la Sibiu. Acum se produce apropierea tânărului de teatru, unde el se va remarca în anii următori ca actor, regizor şi teatrolog de înaltă clasă. Prezentarea vieţii culturale din Sibiul acelui timp este mereu în strânsă conexiune cu descrierea oraşului medieval, ,,oraş al umbrelor”. În atmosfera atât de particulară a burgului de pe malurile Cibinului ,,şi timpul este reversibil”, aşa cum îl vedea Radu Stanca în pagini descriptive de un lirism desăvârşit. Tot astfel este prezentată viaţa muzicală a Sibiului, în care integrarea este firească pentru un iubitor al artei sunetelor, din care poetul Radu Stanca adeseori se inspiră. Ȋn acest context, se plasează cultivarea baladei ca specie epică, având infiltrații dramatice și lirice, a cărei identitate particulară o dă acest iubitor al mitologiei populare. Aprofundări necesare se regăsesc şi în capitolul Sibiul baladistului Radu Stanca, unde poezii ca: Întoarcerea, Nocturnă ( Intru-n Sibiu…), Liliacul, Fata cu vioara, Concert de orgă, Un cneaz valah la porțile cetății, Balada studențească, Tristețe înainte de luptă, Silentium nocturn, Seară medievală, Lamentația poetului pentru iubita lui, Corydon, Hebrietas Cibiniensis, Ascuțitorul de cuțite, Sonet ( Nu vreau să intru!) etc. își trag sevele din atmosfera orașului-burg.

La fel de importantă şi detaliat prezentată este activitatea omului de teatru Radu Stanca, văzut ca actor, regizor, dramaturg și teatrolog. Autoarea urmăreşte istoria teatrului în Sibiu, oraşul unde Radu Stanca s-a înfruptat cu entuziasm din acel spiritus loci, în acord cu vocea sa interioară. Drumul pe care porneşte în plin elan creator se contura promiţător. Schimbările politice survenite după război prăbuşesc însă planurile cerchiştilor sibieni.

Anca Sîrghie se opreşte îndelung asupra evoluţiei profesionale a lui Radu Stanca. Angajarea la Teatrul din Sibiu, ca actor şi mai apoi ca regizor, dă autoarei posibilitatea să prezinte o primă perioadă de remarcabile realizări scenice, una rodnică și pentru autorul dramatic, scrisul fiind singura supapă de eliberare a presiunilor impuse de noul regim politic. Identificând Izbânzi şi neîmpliniri ale regizorului Radu Stanca, autoarea cercetării desfăşoară o panoramă a vieţii teatrale, în care niciuna dintre piesele dramaturgului sibian nu s-a bucurat de lumina scenei. Acestei nemulţumiri i se adăugau alte două ameninţări: perspectiva şomajului, în cazul nealinierii la imperativele partidului unic şi cea a bolii fără vindecare. Atitudinea de opoziţie la îndoctrinare și refuzul proletcultismului socialist definesc o personalitate care s-a condus după reperele culturii veritabile de care Radu Stanca avusese parte în deceniile interbelice. Aşa cum se desprinde din întreaga existenţă, el a ales să se împotrivească falsului prin arta autentică, fără a-i face vreodată concesii. Repercusiunile nu vor întârzia.

Un capitol aparte este rezervat unei iubiri legendare, aceea pentru Dorina Ghibu. Bazată pe documente şi confesiuni de certă veridicitate, relatarea poveştii de dragoste dintre Radu şi frumoasa actriţă, care i-a devenit soție, a modului în care ei s-au împlinit ca familie, cu destin tragic, dar cu mari izbânzi profesionale, poate constitui, sub pana sibiencei Anca Sîrghie, o pagină de autentică vibraţie romanescă. Momentele dramatice cu care s-a confruntat familia Stanca sunt investigate cu o profundă şi empatică putere de analiză. Atenţia scriitoarei revine spre finalul volumului la ceea ce a însemnat Teatrologul Radu Stanca, dar, mai ales, la contribuţia sa originală prin cele 15 piese de teatru, la modul în care legenda şi fantezia istorică se contopesc într-o operă de o unicitate evidentă. Sibiul va păstra în deceniile următoare modelul școlii scenice pe care regizorul Stanca a creat-o pentru tinerii actori, cu care a dobândit realizări, aplaudate în urbe și în turnee prin țară, unele semnalate prin premii la nivel național.

Modul în care s-a produs receptarea operei lui Radu Stanca, mai ales după nedreptul său sfârşit, prin publicaţii sau puneri în scenă, ca şi evenimentele culturale dedicate scriitorului s-au constituit în forme de recunoaştere a prestigiului acestuia, crescător în anotimpul postum. Tot astfel este aşezarea unui bust al scriitorului, făurit de sculptorul Ioan Cândea, în faţa Teatrului Naţional din Sibiu care îi poartă acum numele. Anca Sîrghie nu uită să menţioneze totuşi că opera stanciană merită o mai consistentă punere în valoare, îndeosebi la Teatrul Național “Radu Stanca”, unde piesele lui nu au mai văzut lumina rampei de câteva bune decenii.

Cu o bogată ilustrare şi indicaţii bibliografice riguroase, volumul Radu Stanca şi Sibiul va rămâne, cu siguranţă, un document exegetic de referinţă.