Eminescu şi tema Creaţiei la Biserica Ortodoxă de pe Calea Poplăcii

Duminică, 14 ianuarie a.c, la Biserica Ortodoxă "Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. M.MC. Dimitrie" de pe Calea Poplăcii din Sibiu va fi mare sărbătoare. 
După oficierea Sfintei Liturghii, începând cu ora 11:30, preoţii parohi Dumitru Luca şi Ioan Tătoiu, vă invită la omagierea unuia dintre cei mai mari români din toate timpurile, poetul Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc, în data de 15 ianuarie a.c, 174 ani. 
Mari actori din Sibiu, Alexandru Bălan şi Florin Coşuleţ, vor prezenta celor prezenţi aspecte mai puţin cunoscute, dar de o mare profunzime, din opera eminesciană: "Tema Creaţiei la Eminescu" şi "Este Eminescu xenofob?". 
Nu vor lipsi prezentarea unor poezii repezentative sau a unor extrase din articolele lui Eminescu publicate în presa vremii, care s-au făcut incomode în epocă, în interpretarea unor talentaţi credincioşi, David Tătoiu şi Vasile Duca, inclusiv a părintelui Ioan Tătoiu. Cel mai aşteptat moment va fi prezenţa Corului Cadeţilor AFT Sibiu, dirijat de std. cap. Gabriela Mihaela Maftei, care şi-a câştigat deja o frumoasă notorietate în viaţa muzicală sibiană şi care, împreună cu std. plt. maj. Rareş Andrei Păuna, vor prezenta câteva bijuterii muzicale pe versurile lui Mihai Eminescu. 
Evenimentul este organizat cu sprijinul Comandantului AFT Sibiu, domnul gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan, cele două instituţii, Armata şi Biserica, împreună cu oamenii de cultură invitaţi dându-şi mâna pentru  a menţine vie flacăra conştiinţei naţionale. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatori, epitropii Dumitru Cohal şi Florin Ignat 

04 ianuarie 2024 la 14:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
La 16 ani, Andrei Vulc a înscris 9 puncte cu Mureșul. Opt jucători pe foaie, tot atâția marcatori pentru CSU
Toți cei opt jucători avuți la dispoziție de Tomas Rinkevicius și-au trecut numele pe lista marcatorilor, vineri seara....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
CSU Sibiu pierde și al doilea meci cu CSM Tg. Mureș și încheie sezonul pe locurile 11-12. Înfrângere și mai severă pentru ”galben-albaștri” decât la prima întâlnire
Baschetbaliștii lui Tomas Rinkevicius au cedat, în această seară, pe teren propriu cu 104-82 în fața Mureșului. Astfel,...
Actualitate
4 min de citit
acum 6 ore
Adrian Bibu: “Nicușor Dan și Ilie Bolojan ne pot readuce speranța”
Într-o postare făcută pe pagina sa de socializare, publicată în cursul zilei de vineri, 16 mai ac, administratorul...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Seară de cântec, dans și bucate tradiționale cu Robert Târnăveanu și „Ceata Junilor” la Noaptea Muzeelor
Junii Sibiului sunt invitați să  participe și în acest an la Noaptea Muzeelor, un eveniment național popular, găzduit...
Actualitate
1 min de citit