9000 de alergători, înscriși la maraton, în weekend. Vor fi restricții în trafic

9000 de alergători, înscriși la maraton, în weekend. Vor fi restricții în trafic

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

8953 de participanți – adulți, adolescenți și copii – se vor pune în mișcare la cea de-a 13-a ediție a Maratonului Internațional Sibiu și vor lăsa urme pentru 51 de cauze din comunitatea locală. MIS va avea loc în acest weekend, în 25 și 26 mai, iar pe parcursul traseelor, participanții vor fi încurajați de aproximativ 650 de voluntari.

 

În acest an, la cea de-a 13-a ediție, evenimentul aduce împreună întreaga comunitate: cetățeni, organizații, companii și autorități publice. Pentru al 3-lea an consecutiv, Maratonul de la Sibiu se poziționează pe al doilea loc în rândul Maratoanelor din țară ca număr de alergători. În plus, ediția din acest an aduce la start cel mai mare număr de participanți – cu aproape 2400 mai mulți față de ediția din 2023. La cele 11 curse din cadrul evenimentului s-au înscris 6715 adulți și adolescenți și 2238 de copii, peste 250 alegând opțiunea „Aleargă peste tot” cu GLS. Având în Vedere numărul mare de participanți înscriși la ediția din acest an, pentru medalii s-au folosit nu mai puțin de 10 km de șnur.

 

În Piața Mare, dar și pe parcursul traseelor, participanții vor avea parte de nenumărate surprize. Mai multe momente artistice se vor desfășura pe traseele de alergare, iar unul dintre ele va avea loc în zona Valea Aurie, unde participanții vor asista la un moment muzical susținut de trupa locală Waves, pe o scenă într-un tir SAM Transport. Le mulțumim celor de la Asociația Play pentru suportul oferit și realizarea acestui moment deosebit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Maratonul Internațional Sibiu 2024 este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, partenerul principal MultiversX precum și alți parteneri locali. Evenimentul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Sportivă.

De-a lungul celor 12 ediții, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare în jur de 332 de proiecte diverse: construcția unui refugiu alpin, protejarea berzelor albe, cursuri de educație arhitecturală, muzicală sau chiar civică, renovarea și dotarea bibliotecilor și curților școlilor – inclusiv din mediul rural, amenajarea de săli polisenzoriale, repararea unei sinagogi, echipamente medicale pentru animale sălbatice rănite, prevenția bolilor neurodegenerative, sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale etc.

 

 

6% din populația Sibiului se pune în mișcare la MIS – Ana Bugneriu

 

„Cifrele noastre sunt impresionante în sensul în care, de câtiva ani, MIS este al 2-lea maraton din țară. Asta este ceva față de care suntem recunoscători. Nu o vedem ca pe un câștig al nostru, personal, ci o vedem ca pe o experiență care ne duce mai degrabă spre smerenie, pentru că noi nu am putea să facem asta fără ajutorul comunității care dă impact și valoare acestui eveniment. Nu putem decât să vă fim foarte recunoscători pentru că acest eveniment nu se face altfel decât împreună”, a declarat Ana Bugneriu, directoarea executivă a Maratonului Internațional Sibiu în cadrul conferinței de presă susținută astăzi la Nook 2.

 

„Când vine vorba de Maratonul Internațional Sibiu, nu știi cui să mulțumești mai mult. Organizatorilor, alergătorilor, cauzelor înscrise, sponsorilor, zecilor de mii de oameni care susțin cauzele alese de alergători. Trebuie să le aducem aminte alergătorilor că fiecare pas pe care îl fac în cadrul Maratonului este un pas către o comunitate mai conectată și mai sănătoasă. Suntem extrem de mândri de ce faceți, nu doar pentru cele două zile ale evenimentului, când schimbați fața orașului, când tot orașul respire mișcare, ci și în cele câteva săptămâni și luni înainte de eveniment, când parcul este plin de alergători”, a spus Andrei Adam, Head of Operations MultiversX, partenerul principal al evenimentului, prezent la conferință.

 

La conferința de presă a participat și Daniel Troancă, directorul tehnic al MIS, care a prezentat noutățile ediției din punct de vedere tehnic, vorbind, totodată, despre trasee și restricțiile de trafic. 

 

„Traseul nostru este în continuare cel mai frumos traseu de maraton din România, părerea mea. Are absolut de toate. (…) Suntem pregătiți pentru tot. Sperăm să avem o cursă frumoasă și la sfârșit să ne bucurăm toți de ceea ce înseamnă Maratonul Internațional Sibiu, un eveniment excepțional care înainte de a fi un eveniment sportiv este un eveniment care aduce sibienii împreună”, a declarat Dani Troancă.

 

Cauzele MIS 2024

 

Prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu, Fundația Comunitară Sibiu își propune să susțină spiritul de inițiativă al sibienilor – idei bune care pot rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții. Până în acest moment, cele 51 de cauze au strâns 1.031.918 lei. Dintre acestea, 19 și-au depășit targetul, iar două au depășit borna de 200% din targetul propus.

 

O noutate a ediției 13 o reprezintă urnele de donații care se vor regăsi pe perioada evenimentului la corturile partenerilor din Piața Mare. Pentru a amplifica natura filantropică a Maratonului, organizatorii încurajează toți participanții să facă donații pentru cauzele MIS la corturile partenerilor, urmând să fie recompensați cu multe surprize și bunătăți. Pentru un proces rapid și simplificat al donațiilor, participanții sunt încurajați să vină cu cash la ei, însă vor putea plăti și cu telefonul prin QR-ul codul de pe urne. Toate cele 51 de cauze de la MIS vor putea fi susținute cu donații și la Info Pointul din Piața Mică, dar și pe site-ul maratonului, până în data de 28 iunie.

 

Amintim că, și în acest an, evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, iar Cursele Copiilor vor avea loc duminică, 26 mai. Întregul program al evenimentului poate fi consultat aici: https://maratonsibiu.ro/ro/info-utile-0

Tema MIS 2024 este „Nu sta acasă, că-ți stă norocul”, așadar sibienii și nu numai sunt invitați să participe, în cele două zile de eveniment, la sărbătoarea mișcării, și să încurajeze alergătorii de-a lungul traseului. Motto-ul ediției se regăsește și pe tricoul oficial al maratonului, grafica mesajului purtând semnătura artistului Dan Perjovschi. Tricourile din acest an reprezintă mai mult decât un echipament de alergare – ele sunt expresia unei viziuni, a unui mesaj și a unei energii colective. Mesajul de pe tricoul MIS 2024 a fost ales datorită caracterului civic și are dublă însemnătate: de a chema sibienii și nu numai să participe la Maraton, dar și de a-i îndemna să iasă la vot în acest an al alegerilor. 

Restricții trafic

Sâmbătă, 25 mai, va fi oprit traficul pe mai multe artere din mun. Sibiu, dar și pe DJ 106 A Sibiu – Rășinari, DJ 106 D Rășinari – Poplaca și DJ 106 R Poplaca – Sibiu, iar duminică, 26 mai, în cadrul Curselor, vor exista restricții de trafic în mun. Sibiu pe str. Papiu Ilarian, strada Timotei Popovici și Arhivelor. Mai multe detalii despre restricțiile de trafic sunt disponibile aici: https://maratonsibiu.ro/ro/restrictiitrafic.

 

În cadrul evenimentului, siguranța va fi sporită cu ajutorul partenerului ISU Sibiu, care va fi prezent atât în Piața Mare, cât și pe trasee, cu un efectiv de peste 20 de paramedici și voluntari SMURD, două ambulanțe, două motociclete și 7 puncte de prim ajutor pe trasee.  De asemenea, ISU Sibiu a susținut un training de prim ajutor pentru toți voluntarii și coordonatorii MIS.

22 mai 2024 la 16:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.