841 de candidați s-au înscris la examenul de Titularizare, în Sibiu

841 de candidați s-au înscris la examenul de Titularizare, în Sibiu

Miercuri, 12 iulie, are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2023, proba scrisă. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 4 de centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor aplicabile în cazul examenelor naționale.

Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 841 de candidați, Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.30. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste situații, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2023.edu.ro. 

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul ISJ Sibiu sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, și 19 iulie. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 26 iulie 2022.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). 

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în 27 – 28 iulie 2023. 

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2023, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.  

În județul Sibiu, în patru centre de examen amplasate în municipiul Sibiu, 841 de candidați susțin examenul de titularizare.

            Examenul debutează la ora 9.00, accesul în sală al candidaților fiind făcut în intervalul orar 7.30 – 8.30 în următoarele centre: Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu (222 candidați), Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (228 candidați), Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu (203 candidați), și Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu (188 candidați).

            Distribuția, pe centre de examen, este următoarea:

Disciplina de concurs

Număr candidați

Centru

ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ/EDUCAȚIE VIZUALĂ/EDUCAȚIE ARTISTICĂ)

14

 

 

 

 

 

 

Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu

(str. Bihorului, nr. 3, tel. 0269 224 882)

COREGRAFIE

1

ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI ECONOMIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO – FINANCIARĂ

 

6

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

61

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – ANTRENORI

2

EDUCAȚIE MUZICALĂ

11

EDUCAȚIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ

7

EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDURE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI; EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, EDUCAȚIE PENTRU O CETĂȚENIE DEMOCRATICĂ)

 

10

FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

3

GEOGRAFIE

17

ISTORIE

25

MATEMATICĂ

47

PROFESORI DOCUMENTARIȘTI

1

RELIGIE ORTODOXĂ

16

SOCIOLOGIE

1

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA

PREȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII

ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRADINIȚA DE

COPII

 

 

228

Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu

(str. Oștirii, nr. 5, tel. 0269 233 790)

BIOLOGIE

28

 

 

Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu

(str. Oituz, nr. 31, tel. 0269 424 238)

CHIMIE

8

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ

13

FIZICĂ

2

INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

5

KINETOTERAPIE

1

LIMBA GERMANĂ MODERNĂ

8

LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ

59

LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ

4

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ

2

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

56

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

16

TERAPIA EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ

(EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTORI – EDUCATORI)

1

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Liceul Tehnologic ”Independența”

Sibiu (str. Gladiolei, nr. 2, tel. 0269

221 806)

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ (MAIȘTRI

INSTRUCTORI)

1

COMERȚ

2

CONFECȚII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL

1

CONFECȚII TEXTILE – TRICOTAJE – FINISAJ TEXTIL

(MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POSTA

2

EDUCATOR – PUERICULTOR

21

INDUSTRIE ALIMENTARĂ

1

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI

LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII,

MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ,

METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE

MATERNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ,

METODICA PREDĂRII LIMBII

 

 

6

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI

LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII,

PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII

ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI

METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

 

 

14

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ,

ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA

PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII

ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII /

MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN INVĂȚĂMÂNTUL

PRIMAR

 

 

129

MECANICĂ (MAISTRI INSTRUCTORI)

1

PROTECTIA MEDIULUI

1

PSIHOLOGIE

1

TURISM (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

TURISM ȘI SERVICII

2

VETERINAR

1

TOTAL

841

4 centre

            Numărul total de posturi și fracțiuni de posturi pentru care se desfășoară acest concurs este de 1.720, din care 184 posturi sunt titularizabile (post întreg cu viabilitate de cel puțin 4 ani – 28 posturi profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică, 20 posturi educație fizică și sport pregătire sportivă de specialitate la cluburile sportive școlare, 17 posturi învățător limba română, 16 posturi educator limba română, 15 posturi educator limba germană, 12 posturi educator-puericultor, 12 posturi muzică instrumentală, 9 posturi educație fizică, 6 posturi mecanică instruire practică, 5 posturi limba și literatura engleză, 5 posturi fizică etc.)

 

11 iulie 2023 la 12:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 39 minute
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 8 ore
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.