500 de milioane de lei pentru „Noua Casă”, în 2026

500 de milioane de lei pentru „Noua Casă”, în 2026

Guvernul României pregătește continuarea programului „Noua Casă” în 2026, prin alocarea unui plafon de garantare de 500 milioane lei pentru creditele ipotecare destinate persoanelor fizice, conform unui proiect de hotărâre care completează Hotărârea nr. 717/2009.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măsura este inițiată de Ministerul Finanțelor în baza Legii nr. 42/2026 privind plafoanele fiscal-bugetare și are ca obiectiv menținerea accesului la finanțare pentru achiziția unei locuințe, în condițiile în care cerințele standard de creditare rămân dificil de îndeplinit pentru o parte a populației, în special din cauza avansului care poate ajunge până la 25 la sută.

Datele programului până în 2026

De la lansarea din 2009, până la finalul lunii februarie 2026, programul „Noua Casă”, continuator al programului „Prima Casă”, a generat 334.304 garanții și promisiuni de garantare, în valoare de 31,72 miliarde de lei. În 2025, au fost acordate 246 de garanții, în valoare de 33 de milioane de lei și nouă promisiuni de garantare în valoare de 1,3 milioane de lei.

În aceeași perioadă, Ministerul Finanțelor a plătit 1.599 de garanții, în valoare totală de 125,13 milioane lei, din care 77,86 de milioane au fost recuperate până la finalul lui 2025, la care se adaugă aproximativ 23,9 milioane din repunerea în drepturi a contractelor.

Piață “tulbure”

Propunerea pentru 2026 vine într-un context caracterizat de scăderea ofertei de locuințe cu aproximativ 18 la sută, creșterea prețurilor cu peste 15 la sută și majorarea presiunilor fiscale, inclusiv creșterea TVA la 21 la sută și a impozitelor pe proprietate și chirii. În paralel, condițiile de creditare rămân restrictive, ceea ce menține rolul programului ca instrument de sprijin pentru accesul la locuințe.

Volumul împrumuturilor pentru investiții imobiliare a crescut cu 5,2 la sută anual în martie 2025, pe fondul creșterii veniturilor salariale, cu aproximativ zece la sută în București și 11 la sută la nivel național în decembrie 2024 comparativ cu anul anterior, și al scăderii dobânzii anuale efective medii de la 7,9 la sută, în decembrie 2023, la 7,71 la sută în martie 2025.

Valorile creditelor ipotecare în marile orașe

Datele de pe piață indică valori medii diferite ale creditelor ipotecare în principalele orașe din România. În Cluj-Napoca, valoarea medie a ajuns la 462.179 de lei, cu o rată lunară de aproximativ 2.538 de lei. În Iași, media creditelor este de 435.405 lei, cu rate de aproximativ 2.402 lei, iar în București valoarea medie este de 432.395 de lei, cu rate de circa 2.366 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În Constanța, valoarea medie a creditelor este de 422.621 de lei, cu rate de aproximativ 2.326 de lei, în Timișoara de 383.245 de lei, cu rate de aproximativ 2.121 de lei, iar în Brașov de 378.125 de lei, cu rate medii de 2.069 de lei.

Condițiile de acces în program

Programul „Noua Casă” se adresează persoanelor fizice care nu dețin o locuință sau dețin cel mult una cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp și care nu a fost achiziționată prin acest program. Beneficiarii pot accesa un singur credit garantat de stat pentru achiziția unei locuințe, în condițiile respectării criteriilor de eligibilitate stabilite de instituțiile de credit.

Avansul minim este de cinci la sută pentru locuințe cu valoare de până la 70.000 euro și de 15 la sută pentru locuințe cu valori între 70.001 și 140.000 de euro. Statul garantează până la 50 sau 60 la sută din valoarea creditului, în funcție de tipul imobilului.

Cum se aplică la nivel național

Programul se aplică la nivel național, inclusiv în orașe precum Sibiu, unde accesul la locuințe este influențat de aceleași condiții de creditare și de dinamica pieței imobiliare. Autoritățile consideră că menținerea programului în 2026 contribuie la stabilitatea socială și economică și la prevenirea excluderii unor categorii de populație de la accesul la finanțare pentru achiziția unei locuințe.

Autor - Mihai POPA
01 mai 2026 la 12:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
GURA RÂULUI: Sărbătoarea portului popular, mândria comunei
Primăria şi Consiliul Local Gura Râului vor organiza, duminică, o nouă ediţie a manifestării „Sărbătoarea portului popular”. Evenimentul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
BRUIU: Ziua comunei, de Sfânta Maria
Primăria şi Consiliul Local al comunei Bruiu vor organiza, sâmbătă, 15 august, manifestarea „Ziua comunei Bruiu”, ediţia a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
DUMBRĂVENI: Oraşul îmbracă haine de sărbătoare
Sâmbătă, 15 august, de Ziua Orașului, autorităţile locale din oraşul Dumbrăveni îi invită pe localnici, dar şi pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Accident rutier în Cașolț: un tânăr de aproximativ 20 de ani, transportat la UPU Sibiu
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit în localitatea Cașolț, în urma unui accident rutier în care a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 16 ore
260 de locuri noi în creșele din județul Sibiu. Daniela Cîmpean: „Un program gândit până la capăt”
Județul Sibiu are, începând de astăzi, 260 de locuri noi în creșe, după inaugurarea noii creșe de pe...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
Sprijin mai mare pentru elevii care fac naveta la școală: CJ Sibiu propune majorarea sumei pentru anul școlar 2026–2027
Consiliul Județean Sibiu propune majorarea sprijinului acordat elevilor care trebuie să se deplaseze în altă localitate pentru a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
Amenzi de peste 50.000 de lei pentru combaterea vitezei excesive și verificarea legalității transporturilor pe A1
Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au desfășurat, ieri, activități specifice pentru creșterea gradului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
A doua creșă PNRR din Sibiu a fost recepționată. 110 locuri noi pentru copiii din zona Reșița
Noua creșă de pe strada Viitorului din Sibiu, cu 110 locuri, a fost recepționată vineri, în prezența ministrului...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 19 ore
MOŞNA: Zilele Cetăţii Alma Vii 2026, o altfel de sărbătoare
Astăzi şi mâine, comunitatea din Alma Vii va sărbătorii cetatea din localitate, în cadrul manifestării intitulate „ Zilele...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.