Pacienții cardiaci critici, tratați la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, vor avea acces la condiții medicale îmbunătățite, după ce Consiliul Județean (CJ) Sibiu a aprobat, ieri, un proiect în valoare de peste 4,25 milioane de lei pentru modernizarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC).
Proiectul vizează modernizarea infrastructurii medicale destinate pacienților cu afecțiuni cardiace severe și urmează să fie depus pentru finanțare prin Programul Sănătate.
Hotărârea aprobă cheltuielile aferente proiectului și acordul de parteneriat, necesar contractării acestuia în Programul Sănătate. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.258.271,72 lei, sumă care a fost menținută în forma finală supusă votului.
Investiții vitale pentru pacienții cardiaci critici
Proiectul urmărește creșterea capacității Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), prin dotarea cu echipamente medicale moderne și îmbunătățirea infrastructurii necesare intervențiilor de urgență în cazurile cardiace grave.
Reprezentanții administrației județene arată că investiția este esențială pentru reducerea timpilor de intervenție, creșterea siguranței pacienților și îmbunătățirea calității actului medical în cazul urgențelor cardiovasculare.
Următorii pași
După aprobarea hotărârii, CJ Sibiu va putea demara procedurile necesare pentru contractarea finanțării. Ulterior, vor fi lansate achizițiile efective pentru echipamentele medicale prevăzute în proiect.
Investițiile sunt planificate în concordanță cu ghidul de finanțare european și național pentru dotarea unităților sanitare care tratează pacienți critici. Apelul USTACC are alocată o finanțare totală la nivel național de peste 8,3 milioane de euro pentru astfel de proiecte.
Proiectul face parte din strategia administrației județene de atragere a fondurilor pentru dezvoltarea sistemului sanitar și pentru modernizarea serviciilor medicale oferite pacienților din județul Sibiu.
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
ADVERTORIAL
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Vlad IGNAT