În data de 25 februarie 2023 se împlinesc 206 de ani de la deschiderea pentru public a Muzeului Național Brukenthal, lucru care îl clasează ca primul deschis pe teritoriul actual al României și din Europa Centrală și de Est. Totodată din 1817, de la deschidere și până în prezent, Muzeul Brukenthal a avut o activitate continuă.

Samuel von Brukenthal (1721-1803) este personalitatea care a pus bazele Muzeului și care a fost unul dintre reprezentanții vremurilor noi cu viziuni moderne. Una dintre caracteristicile acestuia este aceea că deviza succesului nu mai era noblețea din naștere, ci noblețea dobândită prin merit. În 1802 când și-a redactat testamentul și și-a cedat întreaga avere patrimoniului public, se puneau bazele celui mai mare muzeu din Europa de sud-est. La Viena, peste ani, Albert von Sachesen-Taschen își ceda și el colecțiile, asemeni lui Brukenthal, înființând celebra Albertina.

Respectând ideea cosmopolită că muzeele sunt repere importante și că dețin un patrimoniu material extraordinar, modelul Brukenthal este așa cum menționa Lisa Fischer, o placă turnantă spre lume. Prin intermediul ei, în virtutea unui iluminism neterminat, înțelepciunea din cărți și frumosul din artă acționează spre binele general. Din creuzetele de idei ale trecutului rezultă adevăruri pentru prezent și se plămădesc noutățile viitorului. 
În mod simbolic, Samuel von Brukenthal a întruchipat aplicarea practică a principiilor exprimate pe medalia comemorativă pe care este scris: Studio sapientia silentio et non fucata amicitia quid nobilius – Studiul, înțelepciunea, discreția și prietenia nefățarnică, ce poate fi mai nobil? Colecțiile sale din palatul de la Sibiu cât și de la reședința de vară și exploatația model de la Avrig, constituiau transpunerea în plan real a metaforicului templu al umanității.

Încă din anul 1784 când a avut inițiativa fondării și apoi în 1787 când a fost deschis, Cabinetul de lectură avea inițiativa de a reprezenta o posibilitate de instruire și de perfecționare a publicului interesat. Bogata bibliotecă din Palat conținea, în afara operelor clasice ale literaturii universale și cele mai recente publicații și reviste. 
În afară de biblioteca sa, Brukenthal mai deține o impresionantă colecție de pictură. Ea a luat naștere din colecția de stampe, fiind permanent îmbogățită, pentru ca în final să cuprindă opere reprezentative ale maeștrilor flamanzi, italieni, germani, austrieci și francezi. Colecția sa a fost expusă în cele 13 încăperi de la etajul al II-lea al Palatului din Sibiu. În jurul anului 1790 ea cuprindea aproximativ 800 de tablouri și era deja deschisă publicului. În comparație, în anul 1789 galeria regală din Belvedere de la Viena număra doar 1400 lucrări. Pentru Brukenthal, omul care își depășise condiția socială, pinacoteca sa reprezenta, fără îndoială, prilej îndreptățit de mândrie. Faptul că Brukenthal a creat și dispus structura galeriei evidențiază scopul didactic-iluminist al colecționarului.
Pinacoteca sa nu trebuia doar să bucure, ci să stimuleze studiul artei și al naturii în scopul aprofundării cercetării. Pentru a da colecțiilor și o utilizare practică, baronul a amenajat o sală unde artiștii se puteau dedica creativ studiului și artei picturii. 
Brukenthal reprezenta așadar tipul colecționarului modern, lucru demonstrat prin decizia de a-și deschide pentru public colecția și de a o populariza. Colecția sa nu s-a conformat doar principiului l'art pour l'art sau politicii simbolice de reprezentare ci își asuma o înaltă misiune politico-educativă. 

La sfârșitul secolului 18 un călător străin italian, Domenico Sestiniu, ajuns la Sibiu menționa: Dacă acest bărbat își va duce la îndeplinire înaltele scopuri, cred că va putea fi numit, în mod legitim, geniul Daciei. Astfel, Sibiul ar deține o bibliotecă bogată, o colecție de tablouri, un muzeu de istorie, o grădină botanică, dacă planurile și lăudabilele intenții ale acestui strălucit Mecena se vor împlini. 
La data de 25 februarie 1817, odată depășite certurile de familie, muzeul s-a inaugurat oficial. Cuvântarea festivă a fost ținută de Johann Filtsch care, în stil masonic, a omagiat înfăptuirile sociale și cultural-politice ale baronului Brukenthal. El a lansat și conceptul de muzeu național săsesc însă și-a exprimat speranța că aceste colecții vor constitui un model călăuzitor pentru toți vizitatorii precum și pentru generațiile viitoare, indiferent de proveniența lor națională sau religioasă.

Astfel, în 1817 Muzeul avea să devină primul muzeu public din întreg spațiul sud-est european. Privind cu înțelepciune spre viitor, Brukenthal a întregit această moștenire cu un capital bănesc. Din acest fond trebuia plătit un custode, iar biblioteca trebuia să fie permanent îmbogățită. 
Pinacoteca Brukenthal a avut un rol important de for instructiv și spre sfârșitul secolului XIX când, în cadrul gimnaziului evanghelic, s-a alcătuit un grup artistic în jurul profesorului Carl Dörschlag.

Pinacoteca a avut de suferit însă în urma numeroaselor procese care au dezbinat familia Brukenthal. Nu a putut fi vorba de noi achiziții, singurul mod de a se îmbogăți colecția a fost prin donații. De asemenea lipsa de fonduri nu a permis și angajarea unui restaurator și starea de conservare a 115 tablouri, așa cum menționează Gudrun Liane Ittu, a avut de suferit. 

În 1920 au fost preluate colecțiile Muzeului Carpatin, de la Parohia Evanghelică au intrate în colecție piesele de cult iar colecția de arme a orașului, înființată în 1872 de primăria orașului a întregit patrimoniul muzeului. 

După anul 1948 Muzeul se îmbogățește prin colecția Muzeului Asociațiunii desființat de comuniști și prin lucrările de artă românească adăugate în colecție. În 1957 Muzeul de Științele Naturii se alătură Muzeului Brukenthal iar în 1966 Muzeul Cinegetic August von Spiess completează structura Muzeului. În 1972 se deschide Muzeul Farmaciei, iar în 1988 secția istorie a fost mutată din Palat în actualul Muzeu de Istorie Casa Altemberger. În anul 2006 a luat ființă Muzeul de Artă Contemporană.

În 1872 când s-a stins ultimul moștenitor de parte bărbătească al lui Samuel von Brukenthal, colecția a fost cedată Bisericii Evanghelice în a cărei proprietate s-a aflat până în 1948 când s-a produs naționalizarea iar Muzeul a fost transformat într-o instituție de stat. În perioada comunistă numeroase piese din colecția Muzeului printre care și 19 tablouri au fost expuse la București. După 1989 s-a încercat restituirea Palatului și a colecției în proprietatea Bisericii Evanghelice. În 1999 s-a restituit reședința de vară de la Avrig iar în 2005 s-a retrocedat Muzeul și tablourile în 2006. Biserica Evanghelică ca proprietar și administrator, preluând o valoroasă moștenire și-a asumat răspunderea de a perpetua misiunea culturală pe baza testamentului vizionar al Baronului Brukenthal.
Din anul retrocedării, Muzeul Național Brukenthal își continuă activitatea în mod excepțional, ca parteneriat public-privat. 

Muzeul Național Brukenthal este astăzi o instituție publică de importanță națională, fiind singura instituție de acest gen din Sibiu, subordonată Ministerului Culturii. 
Un fapt important în existența Muzeului a reprezentat anul 2007 – Sibiu Capitală Culturală Europeană, 2017 sărbătorirea Bicentenarului Muzeului, 2019 Summit-ul UE de la Sibiu când 27 de șefi de stat și de guverne din Europa au avut un dineu de lucru în salonul de muzică din cadrul Palatului Brukenthal din Piața Mare din Sibiu și 2021 sărbătorirea a 300 de ani de la nașterea fondatorului Baronul Brukenthal și dezvelirea statuii din Piața Mare prin implicarea lui Alexandru Chituță, Ioan Muntean, Cosmin Iuga, Mircea Ureche și prin sprijinul financiar al SC Boromir SA, Clubul Rotary Sibiu și Clubul Lions Brukenthal Sibiu.
Activitatea și munca asiduă a angajaților continuă astăzi prin expoziții, cercetare, conservare și restaurare și realizarea de activități și proiecte desfășurate la nivel național și internațional, înscriindu-se astfel în linia și opera vizionarului Samuel von Brukenthal.

Alexandru Constantin Chituță