2023 – Anul A.C. Popovici (XXXVII): Nu este tiranie mai crâncenă decât cea exercitată în umbra legilor! – Maghiarizarea copiilor cu forţa? – Turcul te bate, turcul te judecă! – Maghiarizaţi-vă!

Lucrarea «Replica junimii academice române din Transilvania şi Ungaria la „Răspunsul” dat de junimea academică maghiară „Memoriului” studenţilor universitari din România”», prezintă argumentele echipei de redactare, răspunzând enunţurilor tendenţioase ale Răspunsului maghiar. În capitolul „Din etnografia şi statistica Transilvaniei şi Ungariei” toţi cititorii din apusul Europei sunt informați că în spaţiul carpato-dunărean a existat un popor neolatin, compact, continuitatea existenţei lui fiind demonstrată de la formare până în prezent, fiind reprodusă o poezie populară în română şi latină.

Două paragrafe sunt intitulate sugestiv: „Cum se înmulţesc maghiarii” şi „Originea fabulei despre cele nouă milioane de maghiari”, prezentând structura pe naţionalităţi a Transilvaniei, la recensământul statistic maghiar (din 1880), a celor 2.084.833 locuitori: 1.184.883 români, 630.477 maghiari şi 211.784 saşi. Statistica nu includea masele compacte de români din comitatele estului Ungariei (Arad, Sălaj, Bihor, Sătmar, Timiş, Maramureş, Torontal). În cap. „Fuziunea Transilvaniei cu Ungaria, în contra voinţei majorităţii locuitorilor Transilvaniei”, Replica atacă chiar bazele constitutive ale ideologiei statului naţional ungar, concluzia fiind că „fuziunea Transilvaniei cu Ungaria , aşa cum s-a făcut, contra voinţei românilor, este un act de violenţă îndreptat de-a dreptul contra existenţei celor din urmă”. De altfel, jumătate din acest capitol a fost reţinut de procurorii unguri, fiind citat în actul de acuzare al Procesului Replicei. Capitolul dedicat „Legii naţionalităţilor” – considerată „o parodie” – se deschide prin celebrul citat al lui Montesquieu: „Nu este tiranie mai crâncenă decât cea exercitată în umbra legilor şi sub aparenţele justiţiei”.

În lucrarea dr. Vasile Crişan sunt prezentate sistematic toate argumentele aduse de autorii Replicei: « „Instrucţiunea publică în serviciul maghiarizării” face un tablou aspru şi veridic al învăţământului din Ungaria dualistă. Sunt analizate, cu exemple concrete în paragrafe distincte „Şcolile elementare”, „Şcolile medii”, „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea unui gimnaziu românesc în Arad”, „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea unui gimnaziu românesc în Caransebeş”, „Maghiarizarea gimnaziului românesc din Beiuş cu forţa”, „UniversItăţile”, „Prigonirea românilor în instituţiile maghiare”, „Goana asupra literaturii noastre didactice”. Capitolul se încheie cu rechizitoriul îndreptat asupra proaspetei legi privind înfiinţarea grădiniţelor de copii, receptată ca factor al maghiarizării: „Maghiarizarea copiilor cu forţa”. Capitolul „Subminarea autonomiei noastre bisericeşti” aduce în atenţia opiniei publice … nedreptăţile legate de: „Alegerea de mitropolit”, „Împiedicarea întrunirii congreselor naţionale – bisericeşti”, „Călcarea dreptului jurisdicţional în afaceri de disciplină bisericească-şcolară”, „ajutorul din bugetul statului pentru preoţime”, „Fondul de pensii pentru învăţători”, „Şcolile confesionale din fostul confiniu militar bănăţean”.

Urmează un capitol despre „Nedreptăţirea românilor în administraţie”, ilustrat, atât cu exemple concrete despre tratamentul la care erau supuşi românii de organele administrative ale comitatelor şi comunelor, cât şi cu statistici care demonstrau excluderea românilor din funcţiile publice în raport cu procentele pe care le reprezintă în ansamblul populaţiei comitatelor. Astfel, în cele 24 comitate cu populaţie românească semnificativă, faţă de 3310 posturi de funcţionari la care ar fi îndreptăţiţi existau în realitate abia 405 funcţionari români; în ministere, faţă de 320 – erau abia 18 iar la judecătoriile supreme raportul era de 73 la 10. Românii nu deţineau nici o funcţie de comite suprem sau măcar un vice-comite, cu toate că aveau majoritate demografică în 15 comitate. Capitolul intitulat „Justiţia …” este condimentat cu un motto luat din folclorul românesc: „Turcul te bate, turcul te judecă”. În sensul acestei morale sunt aduse zeci de exemple concrete, adunate de studenţi din localităţile Transilvaniei şi de prin curţile cu juraţi care împărţeau dreptatea ungurească. Capitolul, destul de concis, referitor la „Tăgăduirea dreptului de asociere” este ilustrat cu următoarele exemple: „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea unei Reuniuni agricole române”, „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea societăţii culturale «Opinca română»”, „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea Societăţii academice literare «Minerva» a studenţilor români de la Universitatea din Cluj”, „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea Societăţii culturale «Progresul în Arad»”, „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea «Reuniunii femeilor române din Cluj şi jur»”, „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea «Reuniunii învăţătorilor români din comitatul Sătmar»”, (…) „Tăgăduirea concesiunii pentru înfiinţarea «Reuniunii meseriaşilor români din Blaj»”. Toate obstacolele amintite puse în calea dreptului de asociere a românilor sunt dovedite cu acte ministeriale. Nu putea să nu lipsească din rechizitoriul Replicii „Prigonirea publiciştilor români”, capitol care se constituie într-un prolog al viitorului proces intentat lui Aurel C.Popovici. Exemplele erau de notorietate şi din abundenţă. Urmează capitolul dedicat „Sălbăticiei jandarmeriei maghiare faţă cu poporul românesc”, apoi un altul privitor la „Sechestrarea averilor românilor grăniceri din ţinutul Năsăudului”. În capitolul „Societatea maghiară”, Replica încearcă să întreprindă o radiografie socio-culturală a epocii, incluzând şi latura mentalităţilor. Sunt evocate, în subcapitole separate, „Societăţile de maghiarizare”, sunt aduse „Probe de cultură maghiară”, printre care „Demonstraţiile junimii academice contra societăţii româneşti «Iulia»”, ai cărei membri, studenţi români de la Universitatea din Cluj, au îndrăznit în 1884 să comemoreze centenarul răscoalei lui Horea. În urma virulentelor manifestări ale naţionaliştilor unguri din Cluj, profesorul Grigore Silaşi a fost înlăturat de la Catedra de limba şi literatura română a Universităţii din Cluj, iar Societatea literară „Iulia” a fost desfiinţată. În încheierea capitolului, (…) sunt aduse mostre ale „Fanatismului presei maghiare faţă de naţionalităţi”.

Un consistent capitol al Replicei vizează „Asuprirea celorlalte naţiuni nemaghiare” din Ungaria, prin subcapitole dedicate slovacilor, sârbilor şi saşilor, texte puse sub sloganul unguresc: „Maghiarizaţi-vă!”. Ultimul capitol al Replicei are un titlu care era luat din obsesiile presei naţionaliste ungureşti: „Daco-România iredentă”. Multe din aliniatele acestui capitol au fost reţinute mai târziu în actul de acuzare al procesului intentat lui Aurel C. Popovici. Se afirmă aici răspicat ideea existenţei conştiinţei unităţii naţiunii române, prefigurând ideea statului naţional unitar român: „Negreşit, dacă masele mari ale poporului românesc ar fi întrebate, că ar dori-o, şi noi am afirma un neadevăr, o absurditate dacă am tăgădui aceasta”. Raţiuni legate de realism politic îl reţn pe Aurel C. Popovici, căci după toate aparenţele, lui îi aparţin enunţurile acestui capitol, să exprime, ca o concluzie firească a Replicei, această soluţie. Împreună cu colegii lui de generaţie, în condiţiile geopolitice din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, Aurel C. Popovici exprimă „convingerea nestrămutată” că „Imperiul austro-ungar nu va putea exista mai departe decât diferenţiindu-se într-o liberă federaţiune monarhică, în care noi şi fiecare popor conlocuitor să ne putem dezvolta în deplină libertate şi în specificul nostru naţional”. Conceptul federalizării era alternativa propusă la spectrul maghiarizării, echivalenta morţii naţiunilor din Ungaria. El va fi baza marelui proiect al lui Aurel C. Popovici – Statele Unite ale Austriei Mari. Încheierea, fără titlu, începe cu o trimitere la unul dintre ideologii italieni ai naţiunii, P.S. Mancini: „Dreptul la naţionalitate nu e decât însăşi libertatea individului extinsă asupra agregatelor organice de indivizi ce alcătuiesc naţiuni: naţionalitatea nu e decât o colectivă interpretare a libertăţii, de aceea ea este sfântă şi dumnezeiască ca însăşi libertatea. Aceia care atacă naţionalitatea sugrumă libertatea şi ei, în mod logic, trebuie să o tăgăduiască omului, în toate raporturile vieţii publice şi private, şi astfel trebuie să dărâme unica temelie reală, pe care este aşezată întreaga ordine socială cu toate datoriile ce sunt legate de ea”. Replica se încheie revenind la junimea academică maghiară care este invitată să admită împreună cu autorii Replicei, că „împăcarea, comunitatea de interese, prietenia chiar, între două naţiuni, cum sunt maghiarii şi românii, nu se poate închipui decât pe o singură temelie, largă şi trainică, iar aceasta se numeşte libertatea naţională”».

(va urma)