Tot din lucrarea dr. Vasile Crişan aflăm concluziile „Răspunsului”: «Dacă studenţii români solicitau lumii civilizate să nu-i creadă à priori ci să cerceteze înşişi prin oamenii lor de încredere în ce măsură afirmaţiile „Memoriului” sunt corecte, colegii lor unguri, siguri pe ei şi pe argumentaţia lor, trag singuri concluziile după care nu este alt răspuns decât că atacul tinerimii bucureştene este nedemn, că aserţiunile „Memoriului” lor nu corespund adevărului, că demersul lor are valoarea unui pamflet inspirat de ura politică. Această ură nu vine din partea „poporului nostru valah” care este paşnic, are pretenţii modeste, în general este cu suflet blând şi în linişte împarte soarta comună cu maghiarii, în bine şi în rău, îndeplinindu-şi fără şovăire îndatoririle cetăţeneşti. Această ură politică a unui partid politic din România şi a aliaţilor din Ungaria, consideră „Răspunsul”, fără a-i numi nici pe unii, nici pe alţii. Această ură s-a născut din considerentul că România este cel mai tânăr stat din Europa (trecutul voevodatelor nemeritând numele de istorie) şi priveşte cu apetit şi cu ochii injectaţi în jurul său pretinzând teritorii ale statelor din jur sub titlu de drept că acolo locuiesc români (Cap. XII). Dar, avertizează în continuare „Răspunsul”, „acest stat de o mie de ani se numeşte Ungaria … S-a numit aşa chiar şi atunci când puterea austriacă l-a despoiat de caracterul său de stat. De o mie de ani vreun stat care să se fi numit cu alt nume, nu s-a înfiinţat nici în mod trecător. Statul acesta există şi astăzi şi se numeşte Ungaria. Astfel se numeşte şi s-a numit după poporul care l-a întemeiat, l-a susţinut şi îl susţine şi astăzi. Poate-se închipui, că limba oficială, caracterul, culorile şi emblema lui să fie altele decât cele maghiare? Cât priveşte maghiarizarea, aceste este un fenomen firesc, rezultat al amestecului natural şi al progreselor în domeniile economiei, ştiinţelor şi a tehnicii comunicaţiilor – consideră autorii „Răspunsului”.

Aceste concluzii izvorâte din patriotismul sincer al generaţiei tinere, crescute şi educate în spiritul dreptului istoric unguresc, au stârnit reacţii contrare la confraţii lor români pentru care toate frustrările şi nedreptăţile, toate rănile greu cicatrizate, sau necicatrizate ale istoriei mai vechi sau mai recente, se regăseau în „Răspuns”, ca argumente ale constituţionalismului şi dreptăţii ungureşti. (…) La scurt timp după publicarea şi difuzarea „Răspunsului”, în prima decadă a lunii august 1891, ziarul budapestan „Pester Lloyd” îşi informa cititorii că studenţii români de la universităţile din Viena, Graz, Paris şi Berlin intenţionează să dea o replică studenţilor maghiari. În aceeaşi vreme, broşura profesorului clujean Moldóván Gergely era tradusă şi publicată în limbile germană (iulie 1891) şi franceză (august 1891).

Deci, în vara anului 1891, circulau în mediile studenţeşti din Europa „Memoriul” bucureştean alături de două riposte venite din partea maghiară: broşura lui Moldóván G. şi „Răspunsul” studenţilor unguri. Acesta este contextul intrării lui Aurel C. Popovici în avanscena mişcării naţionale a românilor din monarhia dualistă. Hotărârea de a organiza studenţimea română din centrele universitare ale imperiului pentru a riposta la afirmaţiile pe care le considera calomnioase în „Răspunsul” studenţilor unguri şi energia depusă în acest scop, îl transformă pe A.C. Popovici în lider necontestat al generaţiei sale. (…) ».

În subcap. „În laboratoarele Replicei” dr. Vasile Crişan prezintă activităţile desfăşurate pentru elaborarea şi editarea „Replicei”: «După rapide consultări cu colegii din Graz şi Viena, Aurel C. Popovici se pune în fruntea comitetului studenţesc pentru redactarea „Replicei” la „Răspunsul” maghiar. Alexandru Vaida Voevod evoca în memoriile sale acele zile fierbinţi, făcând observaţii deosebit de interesante referitoare la personalitatea lui Aurel C. Popovici. Acesta a făcut mai multe călătorii la Viena şi Budapesta spre a se consulta cu colegii, pentru a aduna materiale documentare din arhive, biblioteci şi de la colaboratori. „De fiecare dată – îşi aminteşte Alexandru Vaida Voevod – stătea de vorbă cu studenţii români din capitala imperiului, relevându-le pagini de istorie, cu analize aprofundate din punct de vedere social, economic şi naţional. Îşi îndemna conaţionalii la studiu şi pregătire asiduă. „Nouă ni s-a înstrăinat clasa aristocratică – constata Aurel C. Popovici. Va trebui să o înlocuiţi. Progresul unui neam depinde de calitatea aristocraţiei sale. Cu cât vom dispune de mai mulţi bărbaţi talentaţi, pregătiţi şi activi, cu atât naţia noastră va putea progresa mai repede şi mai real”. Iată-l pe Aurel C. Popovici dascăl pentru mai tinerii colaboratori, adunaţi în jurul său la „Café Wien”, la Budapesta sau la Graz. Ideea aristocraţiei spiritului, a intelectualităţii ca motor al progresului naţiunii, va reprezenta un crez pe care Aurel C. Popovici l-a profesat în întreaga sa viaţă, el însuşi reprezentând un model în acest sens. (…) Prima ieşire în public a comitetului de acţiune datează din 30 august 1891, când studenţii români dau publicităţii o scrisoare prin care, într-un ton direct şi aspru, atât de caracteristic impetuosului A.C. Popovici, îi admonestează pe studenţii din Lemberg (Lwow) care au trimis studenţilor maghiari o scrisoare prin care le apreciază „Răspunsul”. Acest gest este explicat de români prin faptul că studenţii din Lemberg ar fi primit „Răspunsul” fără să citească „Memoriul”. În opinia autorului scrisorii, „Răspunsul” maghiar „nu e decât un mozaic de nemaipomenite intervertiri şi sofisme naive – care – vorbind despre poporul nostru … întrebuinţează un ton de o aroganţă atât de revoltătoare, încât s-ar crede că trăim în vremuri medievale”. În continuare studenţii polonezi sunt înştiinţaţi că: în toamna aceasta vom publica o „replică la pamfletul maghiar şi sperăm că lumea nepărtinitoare, pe baza unei mulţimi de date autentice, va putea vedea cât e de curat arsenalul, din care colegii noştri maghiari şi-au scos armele lor”. (…) După consultările cu studenţii din Viena şi Budapesta, Aurel C. Popovici se întoarce la Graz şi împreună cu Victor Roşca, George Candrea, L. Bodea şi Ilarion Rusanu elaborează „Apelul către publicul român”, datat Viena şi Graz, 11 octombrie 1891 (…)» .

Reproducem parţial şi selectiv documentul: «„Apel către publicul român. Întreprinderea nobilă a fraţilor noştri universitari români din Bucureşti şi Iaşi este încă în memoria tuturor. Impresia puternică ce a produs memoriul lor în Apusul Europei, precum şi nenumăratele dovezi de simpatică aprobare, cu care presa şi întreaga inteligenţă străină au sprijinit cauza noastră a celor asupriţi, nu a putut să nu producă o adâncă mâhnire în rândurile acelora, pe al căror stindard este scrisă nimicirea noastră naţională. Drept aceea pentru a se reabilita într-un proces, pe care dealtmintrelea demult l-au pierdut, şi-au luat refugiul la un răspuns, care geme de neadevăruri, sofisme şi chiar insulte ordinare. Este de astădată, netăgăduit, a noastră dorinţa, a junimii academice din Transilvania şi Ungaria să scriem şi să edităm o demnă replică la răspunsul junimii academice maghiare.

De aceea ţinem, că replica noastră nu este decât împlinirea unei datorinţe faţă cu poporul care ne-a născut, faţă cu iubiţii noştri colegi bucureşteni şi ieşeni, faţă cu lumea civilizată şi imparţială, care, precum se ştie, cu nerăbdare vrea să afle adevărul nemistificat. Suntem pe deplin conştienţi de greutatea sarcinei ce ne-au impus. Iubirea caldă de neam însă, şi dreptatea, care pe a noastră parte este, vor ajuta, suntem siguri, să triumfăm. Comitetul executiv al junimii academice române, după exemplul colegilor maghiari, cu ziua de azi a lansat liste de subscripţii benevole pentru acoperirea cheltuielilor de tipar şi expediţie etc. a replicei. Notăm aici că replica noastră este aproape terminată; ea va cuprinde la 90 de pagini în format VIII mare, va apărea în patru limbi: româneşte, italienește, franţuzeşte şi nemţeşte, şi va fi răspândită gratuit în toată lumea cultă. Totodată rugăm pe toţi acei domni, care din greşală nu ar fi primit liste de subscripţii, să binevoiască a se adresa la dl. Aurel C. Popovici, în Graz, Parkstrasse, 7 de unde imediat li se vor trimite listele în numărul poftit. (…)”. Alte ziare româneşti preiau informaţia şi anunţă lansarea listelor de subscripţie pentru acoperirea cheltuielilor de tipar şi de difuzare a preconizatei „Replici”». (va urma)