2023-Anul A.C. Popovici (XXXI): o stavilă sigură şi tare? – nu scăpa din vedere lucrurile din ţările balcanice! – am sacrificat prietenia franceză şi stăm în faţa aspiraţiunilor slave?

În „Tribuna” (Sibiu) nr. 75 din 2/14 aprilie 1891, apărea ştirea „Biroul de presă maghiar şi memoriul bucurescean”, reprodusă din „Budapesti Hirlap”, o sinteză a ştirilor maghiare: «(…) „Pentru-că ar fi o rătăcire a crede că la spatele memorandului român stau numai studenţii din Bucuresci, care l-au subscris. Aici e vorba de o acţiune socială în proporţiuni mari, căreia studenţii români servesc numai de firmă. Iniţiatorii, răspânditorii sunt acele elemente mobile şi neliniştite, care se ţin de partidul irredenţei române şi pe care îi spriginesc numeroşi politicieni, publicişti şi erudiţi ai românimii în nisuinţele lor naţionale. Nu încape nici o îndoeală, că aceştia au servit memorandului din cestiune şi ţinta lor este, ca prin tinerime să stîrnească în universităţile germane, franceze, engleze, italiene şi prin aceste în păturile mai înalte ale străinătăţii prejudiţii şi opiniune invidioasă în urma calumniilor. Fiecare poate înţelege, că la contraponderea unei astfel de acţiuni, tocmai contrapondul nu trebue să lipsească (…) Lucrul nu e de despreţuit … Stările zugrăvite aici, – zice „Kreuzzeutung”, sunt de astfel de natură, încât politicienii aceia din Europa, care de zeci de ani şi-au ţinut de datorinţă de a nu scăpa din vedere lucrurile din ţările balcanice, odinioară turceşti, trebuie să-şi întindă atenţiunea şi asupra ţărilor coroanei ungureşti.

Pentru că aceleaşi dificultăţi, care se pun în calea unei deslegări definitive a cestiunii orientale, este invederat, că sunt de a se căuta în Croaţia şi în Transilvania, întocmai ca în Macedonia. (…). Nu suntem aplecaţi a intra în polemie cu „Kreuzzeitung”. Foaia aceasta, care a fost organul permanent al văieturilor săsesci ardelene şi ca atare maghiarofagă oficială, cu sentimentalismul ei comic cade acum în cursa memorandului, nebăgând seamă, că irredenta română, care este îndreptată contra Maghiarilor, ameninţă şi naţionalitatea săsească. (…). Nu credem, că la provocarea foii „Kreuzzeitung” se va pune întreg Schulverein-ul în mişcare sau în Anglia bătrânul Gladstone va începe a pune la cale meetingurile masselor din causa atrocităţilor contra Ungariei şi în interesul Daco-României, cum au cu 13 ani înainte adunările protestătoare ale Bulgarilor. Articolul încheie mulţumind ziarului „Kreuzzeitung” şi atrăgând atenţiunea, că în Occident sunt mulţi, care sunt seduşi prin calomnii, şi stăruesce prelung publicul maghiar să spriginească tinerimea maghiară nu numai cu sfatul, ci şi cu mijloace materiale, ca precât se poate mai curând să poata expedia contra-memorandul.

Sub titlul „Prietenia” germană cetim în „Kolozsvár” dela 11 Aprilie n. următorul articol: „În actuala situaţie internaţională avem fără îndoeală trebuinţă de alianţa germană. Germania însă ori-şi-când are trebuinţă, de a trăi în bune relaţiuni cu o naţiune, care formează stavila de despărţire între marea germană şi între cea slavă. Şi noi suntem o stavilă sigură şi tare. Pentru-că rasa maghiară posedă calităţi probate în decurs de un mileniu în ceea-ce privesce susţinerea unui stat, ea nu se află nici într’un fel de înrudire cu slavismul, nici în ce privesce originea, desvoltarea, obiceiurile şi religiunea sa, şi e poate unica rasă vitală pe lume, care – fără nici o înrudire de sânge – a primit cultura germană şi o propagă.

Nu putem spune, că numai nu demult am fi făcut prea tare pe placul Germanilor. În trecut şi în cel mai apropiat trecut regimului austriac i-a succes a produce în Ungaria o propagandă antigermană, care singur numai prin faptul transacţiei nu se putea şterge din inimile Maghiarilor. (…) Şi după-ce timp de vre-o câteva veacuri nu noi am fost aceia, care au servit la eludarea simpatiilor individuale, ci Austro-Germanul a fost acela, care a sădit în noi înstrăinarea, – ar fi deci de datorinţa Germanilor să iee iniţiativa pentru împrăsciarea disposiţiunilor neplăcute ce s’au înrădăcinat în noi. Şi cu toate-că aceasta nu s’a întâmplat şi din partea Germanilor numai ca de sămânţă auzim declaraţiuni amicale, – naţiunea maghiară a trecut în deceniile din urmă prin multe schimbări în ce privesce sentimentele anti-germane. Se vede, că a fost destul ca ei să nu ne conturbe, să nu ne strice şi să ne dee pace – şi noi ne-am îndreptat spre ei cu mai multă prietenie. Ceea-ce însă nu era lucru uşor. Nu numai din causa trecutului ce numai cu încetul se poate uita; dar nici din causa acelei atitudine antipatice, ba de multeori chiar pline de ură, pe care o experiem mereu din partea rasei germane. De geaba n’am greşit şi nici că am putè greşi vre-odată în contra lor; de geaba formăm noi pentru ei aşa zicând fortăreaţa de apărare în urma isolării noastre de rasă şi în urma posiţiei noastre geografice, fortăreaţa a cărei păzire şi întărire pentru ei e de interes cardinal; de geaba a primit ţeara noastră şi propagă cultura lor şi a dat un adăpost amical şi liber deosebitelor fracţiuni ale rasei germane, care şi-au părăsit patria strămoşească şi care de sigur nu pot nicăiri trăi aşa de liber şi în pace ca şi între noi. – Degeaba sunt toate aceste, pentru-că în opinia publică germană se propagă pe nedreptul şi fără cruţare antipatia faţă cu Maghiarii, care dela întemeierea patriei lor nu le-au făcut neplăceri decât cel mult în formă de dojană îndreptăţită: dar’ nici-odată din propriul lor îndemn şi la iniţiativa lor.

Presa din Germania nu se exclude dela nici un fel de atac ce se îndreaptă în contra rasei maghiare, fie acela o minciună cât de bruscă şi cât de invederată. La timpul său ei au tăbărît asupra noastră cu un grozav răsboiu ziaristic în interesul Saşilor „apăsaţi”, cu o astfel de vehemenţă, încât în urmă înşişi Germanii din Ungaria şi au ridicat vocile protestare în contra defăimării patriei lor. De curând pe „aliaţii” noştri germani îi doare capul de Valachi şi cele ce le aruncă spre noi în această materie sunt adevăratul gunoiu al neadevărurilor. În fiecare timp, cu fiecare prilegiu, când e vorba de mişcări antimaghiare, presa germană e cel mai fidel canal de scurgere. Aşa se întâmplă aceasta mai de curând în privinţa memorandului bucurescean, pe care foile germane îl răspândesc şi spriginesc cu mai mult zel, ca se exemplu presa rusească. Şi aşa e asta totdeauna. Decând ne-am aliat cu Germania, de atuncia duşmanii nostri au rămas aceiaşi.

Am sacrificat prietenia franceză şi stăm în faţa aspiraţiunilor slave. Interesele noastre externe noi le aducem fidel în consonanţă cu interesele germane şi suntem gata a păşi la o apărare comună în fiecare direcţie, de unde suntem atacaţi; şi după-ce Germania e mai mare şi mai puternică, ea în ori-care procedere comună primesce partea cea mai mare din biruinţă; dacă e bătută, ea are de aceasta bătaie parte mai mică, decât ar ave ţeara noastră mai mică; şi după-ce reţeaua intereselor sale e mai extinsă ca a noastră, e permanent mai constantă eventualitatea, că mai curând trebue să purtăm noi pentru ea, decât ea pentru noi vre-un răsboiu pacinic sau înarmat. Ea e cel mai tare cu toate avantagiile acestuia, noi suntem cel mai slab cu o mulţime de desavantagii în alianţa Europei centrale. Admitem şi cu plăcere credem, că conducătorii politicei germane stau departe de acele goane, care se urmează prin ziare şi prin adunări în contra noastră, – arătând, că noi încă tot nu am putut fi norocoşi a dobândi simpatia opiniei publice germane, care, nu scim din ce causă, am perdut-o. Dar e fără îndoeală foarte rău, că în Germania interesul politicei de stat nu poate să ajungă la o consonanţă suficientă cu valurile de sentimente ale opiniei publice. Şi în prima linie nu noi, rasa maghiară, am păgubi, dar în urma acestei disarmonii s’ar putè nasce vre-odată amărăciuni şi tulburări în ce privesc raporturile „amicale” care există între noi şi ale căror legături Germanii rău le păzesc. (…)

Se va zice, că „Kreuzzeitung” nu e organul guvernului. Aceasta o scim noi prea bine. Dar noi mai scim, că cercurile pe ale căror interese le representă „Kreuzzeitung”, în continuu ne duşmănesc şi ne persecută şi că afară de ele sentimentele neamicabile faţă cu Ungaria se găsesc în cercuri largi mai ales în Prusia. Sau doară „Nationalzeitung”, „Vossische”, „Allgemeine”, „Kölnische” obiciunesc a ne tracta preietenesce? Ce să însemneze aceasta? Ce impresie ar face în Germania, dacă noi ne-am încerca a răspândi sistematice simţăminte nesimpatice contra imperiului sau a părţilor lui?

Se vorbesce totdeauna, când au lipsă de noi, despre alianţa noastră ca una ce e întemeiată în mod ferm şi pe opiniunea poporelor. Germanilor le place a se plânge, ca nu sunt întîmpinaţi cu simpatii deosebite în ţări străine. Ar fi timpul, ca ei să se examineze pe sine şi cea ce contribue ei pentru a-şi câştiga aceste simpatii; o asemenea scrutare proprie li-ar ajuta a deslega în curând enigma”». (va urma)