2023 – Anul A.C. Popovici (V): din motive de cruţare materială? – „Meka naţională şi culturală din Ardeal”! – tată și fiu: legea și experimentul Eötvös – monarhia dunăreană!

Lucrarea istoricului şi omului de cultură sibian dr. Vasile Crişan – monografia „Aurel C. Popovici (1863-1917)”- a apărut în 2008, în colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal, Bibliotheca Brvkenthal XXI. În „Cuvânt înainte” regăsim prezentarea lucrării, făcută de prof. univ. dr. Mihai D. Drecin; reproducem selectiv: «(…) volumul pe care ni-l oferă istoricul sibian prof. Vasile Crişan, doctor în istorie al Universităţii din Oradea, este un nou „copil” al Dsale care îi întregeşte familia, confirmând potenţele sale ştiinţifice şi intelectuale. După ştiinţa noastră, suntem în faţa primei monografii temeinice dedicată vieţii şi activităţii lui Aurel C. Popovici, una dintre personalităţile marcante ale istoriei şi culturii noastre, militant pentru afirmarea naţiunii române din Transilvania epocii austro-maghiare, adept şi promotor a ideologiei federaliste europene. Materialul documentar foarte divers şi de calitate, este topit într-o sinteză inedită şi originală, care urmăreşte pas cu pas, evoluţia formării intelectuale şi a gândirii politice a lui Aurel C. Popovici, raportate la ideologia epocii şi evoluţia vieţii politice româneşti, de o parte şi alta a Carpaţilor, deopotrivă. (…) Prin cartea pe care ne-o pune la dispoziţie, prof. dr. Vasile Crişan umple indiscutabil un gol în literatura de specialitate. În plus, o face într-o manieră absolut ştiinţifică, academică. Cititorul descoperă un Aurel C. Popovici umanizat, în permanentă luptă cu viaţa şi ideile epocii sale, marcat de optimism dar şi de momente de deznădejde, întotdeauna pus în slujba naţiunii din care s-a ridicat, neaşteptând recunoştinţa acesteia şi cu atât mai mult, avantaje materiale.

Din toate aceste motive, consider că lucrarea colegului meu de facultate, fostului meu doctorand şi prietenului Vasile Crişan, va trezi interesul nu numai al specialiştilor, ci şi al publicului larg iubitor de istorie. Oradea, martie 2008».

Prof. dr. Vasile Crişan a structurat lucrarea în şapte capitole: I. Istoriografia problemei, II. Copilăria şi tinereţea, III. Replica şi procesul Replicei. Afirmarea lui Aurel C. Popovici în mişcarea naţională, IV. Aurel C. Popovici – federalistul; V. Exilul, VI. Acţiunea politică pentru înfăptuirea Statelor Unite ale Austriei Mari, VII Concluzii. „Postfaţa” a fost semnată de dr. Dumitru Suciu (Cluj-Napoca, 15 iunie 2006), fiind urmată de o bogată Bibliografie şi Anexe documentare şi fotografice. Pentru a cunoaşte cei mai frumoşi ani ai copilăriei, reproducem din lucrare: «Lugojul tinereţii lui Aurel C. Popovici iradia o viaţă culturală dinamică, racordată la mişcarea de idei a naţiunii române în puternică afirmare. În primii ani ai copilăriei, Aurel, la fel ca ceilalţi copii, a hoinărit lipsit de griji pe străzile prăfuite ale târgului natal sau prin luncile Timişului, a ascultat cu urechile ciulite poveşti despre grozăviile întâmplate în anii 1848-1849. Banatul fusese prins şi el în vâltoarea evenimentelor revoluţionare.

La Lugoj, în mai şi iunie 1848, avuseseră loc două adunări naţionale ale românilor. Cea din 15/27 iunie adunase peste 10 mii de oameni din toate părţile Banatului, alegându-l în fruntea lor pe Eftimie Murgu, avocat din Lugoj. În primăvara anului 1849, Lugojul şi celelalte oraşe ale Banatului, cu excepţia Timişoarei, au fost ocupate de armata revoluţionară a generalului Bem. Câteva luni mai târziu, armatele ţariste, sosite în Transilvania în sprijinul Casei de Habsburg, provoacă înfrângerea armatei maghiare la Timişoara şi capitularea ei la Şiria, în 13 august 1849. Amintirea acestor teribile evenimente şi a protagoniştilor lor, era încă vie în memoria colectivă a oamenilor, înflăcărând fantezia copiilor. După revoluţie, Banatul este organizat de austrieci ca provincie separată, având reşedinţa la Timişoara, încorporând şi Lugojul, centru al districtului cu acelaşi nume, locuit de o populaţie preponderent românească. Este vremea când Aurel C. Popovici vine pe lume şi începe să pătrundă tainele cărţii. (…) Între 1869 şi 1873 Aurel C. Popovici urmează cursurile şcolii confesionale româneşti, apoi primele două clase ale liceului cu limba de predare maghiară din oraşul natal. Din această primă perioadă a studiilor, biografii săi au reţinut două elemente care i-au marcat existenţa. În primul rând, dorinţa de a cunoaşte limbi străine. Învăţa limba franceză noaptea, fără ştirea mamei, care îl trimitea devreme la culcare. Cu timpul şi-a însuşit ca autodidact germana, maghiara, franceza şi italiana, pe care le-a studiat cu ajutorul gramaticilor şi dicţionarelor. În acelaşi timp, trezirea conştiinţei sale naţionale s-a materializat în dorinţa de a învăţa bine şi corect româneşte. Cursurile la liceul unguresc nu-l satisfăceau. La stăruinţele sale, părinţii trec peste greutăţile de ordin material şi îl trimit la „Meka naţională şi culturală din Ardeal” – Gimnaziul românesc din Braşov, unde stă trei ani. Bacalaureatul şi-l ia în 1884 la Liceul din Beiuş, unde este nevoit să se mute „din motive de cruţare materială”».

Pentru toţi românii pasionaţi de istoria şcolilor, considerăm necesar a reaminti că din 1867, în urma compromisului austro-ungar, Imperiul Austriac s-a transformat în Austro-Ungaria, supranumită şi „Dubla Monarhie împărătească şi crăiască (kaiserlich und königlich Doppelmonarchie sau k.u.k. Doppelmonarchie)” sau „Monarhia Dunăreană”.

Despre organizarea învăţământului în acele vremuri reproducem din lucrarea dr. Vasile Crişan: «În perioada Banatului autonom, învăţământul funcţiona pe baza ordinelor guberniale cezaro-crăieşti care asigurau funcţionarea învăţământului în limba maternă a numeroaselor naţionalităţi ce populau imperiul. Şcolile „poporale” erau organizate de comunităţile bisericeşti, respectându-se principiul confesional şi autonomia şcolară. Instaurarea dualismului austro-ungar a adus schimbări semnificative în viaţa românilor dintre graniţele monarhiei. Cei din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş s-au găsit reuniţi în cadrele regatului Ungariei, partea de răsărit a monarhiei bicefale, în timp ce Bucovina era organizată ca o provincie autonomă, aidoma Banatului din anii naşterii lui Aurel C. Popovici, în subordinea Vienei. Această reorganizare constituţională a monarhiei, făcută fără consultarea românilor şi împotriva voinţei lor, a însemnat un moment de cotitură şi pentru soarta învăţământului românesc din Ungaria dualistă. Învăţământul a fost reglementat prin Articolul de lege XXXVIII din 1868, cunoscut şi sub denumirea de Legea Eötvös, după numele ministrului instrucţiunii publice sub conducerea căruia a fost elaborată». József Eötvös (1813-1871) a fost un mare politician maghiar şi preşedintele Academiei Maghiare de Ştiinţe (din 1866). S-a făcut cunoscut atât în lupta pentru emanciparea evreilor (în 1848, Parlamentul Ungariei a adoptat legea pentru egalitatea în drepturi a evreilor, aceasta fiind abrogată imediat după înfrângerea Revoluţiei Maghiare din 1848-1849), cât și pentru înfiinţarea unei Universităţi la Cluj. Politicianul liberal a făcut parte – alături de Ferenc Deák şi István Szécheny – din „fracţiunea pacifistă”, în guvernarea liberală (1860-1867), fiind tatăl lui Lórand Eötvös, fiul său devenind un fizician celebru pentru cercetările în domeniul gravitaţiei şi „experimentul Eötvös”. Un crater pe Lună și Universitatea din Budapesta poartă numele „Eötvös Loránd” (din 1950), aici studiind și predând savantul maghiar. În istoria românilor din imperiul austro-ungar, József Eötvös rămâne politicianul maghiar care a fost autorul lucrării „A nemzetiségi kérdés”, lucrare tradusă în limba română – sub titlul „Chestiunea de naţionalitate” – de marele tribunist Sever Bocu (în 1906).

(va urma)