2022 Dosarele patrimoniului (CXVII): Buia în Transilvania – obiceiul de a prelua numele nobiliar, de la moşia posedată? – în semn de omagiu …: Universitatea Babeş – Bolyai!

În lucrarea: „Buia în Transilvania. 5 Naţionalităţi, 4 Religii, 1 Castel”, am descoperit scurta schiţă biografică a monografului localităţii, scriitorul Otto Weber (născut în 25 ianuarie 1940, în Buia): «A urmat primele patru clase, în limba germană, şi cele gimnaziale, în limba română, în satul natal. Studii secundare la Şcoala Medie nr.1 (în prezent Liceul Teoretic “Stephan Ludwig Roth”) din Mediaş şi superioare la Institutul Politehnic (actuala Universitate Politehnică) din Timişoara, Facultatea de Electromecanică. Responsabil cu mecanizarea pe diferite şantiere de construcţie, până în anul 1976. În decembrie 1976 părăseşte România, stabilindu-se în München, Germania. Aici lucrează la diferite firme până la pensionare, în anul 2005. Coautor, în Germania, la două publicaţii cu caracter tehnico-istoric şi autor al monografiei (în limba germană) a satului natal: Bell in Sibenbürgen, München, 2012». Numai dragostea pentru satul natal l-a determinat să traducă lucrarea și în limba română. Ediţia în limba română a apărut în 2017 (la cinci ani de la apariţia ediţiei germane) – la Editura Presa Universitară Clujeană Cluj-Napoca -, fiind printre puţinele monografii de sate cu coperţi cartonate. În lucrare, un capitol distinct – cap. VII -, este dedicat familiei Bolyai. Reproducem selectiv: «La început, sediul aceste familii era la Buia de Sus. Încă din 1427 un membru al familiei se numea „Thomas de Felsebolya”, adică „Toma de Buia de Sus”. Sediul familiei, turnul locuinţă, se afla în apropierea locului de adăpost al locuitorilor de atunci, celin. Am văzut, de asemenea, că după o „nova donatio” membrii familiei se vor numi „de Bolya”, „de Buia”, denumire luată după numele moşiei pe care o stăpâneau. Obiceiul de a prelua numele nobiliar, de la moşia posedată, era o obişnuinţă în rândul noilor înnobilaţi din Transilvania. Din arborele genealogic (…), publicat în anul 1942 de către Ronay Elemer, reiese că fondatorul familiei a fost sus-numitul Akus.

Istoricii împărtăşesc părerea conform căreia, în Transilvania, sunt puţine familii care pot să-şi urmărească originea până la luarea în stăpânire a acestui teritoriu de către Regatul Ungar. Tot din arborele genealogic se poate vedea că Akus a avut patru copii. Urmaşii unuia dintre ei, ai lui Gaspar, au construit castelul din Buia. Cei trei fraţi: Tamas, Ianos şi Gaspar termină ziditul castelului în anul 1447, an în care Tamas, fiind cel mai în vârstă, primeşte dreptul de „ius gladii”.

Am văzut că urmaşul lui Tamas, Adam, în anul 1532, pierde castelul împreună cu moşia aparţinătoare. Alte ramuri ale familiei posedau însă, în continuare, moşii în Buia, în satele înconjurătoare şi în alte localităţi. Dintre aceste familii vom urmări doar descendenţii fiului celui mai tânăr, al lui Akus, tot un Akus, singurul a cărui urmaşi pot fi urmăriţi până în zilele de azi. (…) Tatăl lui Farkas, Gaspar (1732-1804) s-a născut în Buia. Pe tot parcursul vieţii a încercat să recupereze părţi din moşiile risipite de înaintaşii lui. A ocupat funcţia de cancelar, judecător şi administrator al moşiei înstăritului baron Bethlen. Gaspar a fost căsătorit cu Vajna Krisztina, care moştenise la Domald o avere chiar mai mare decât a sa şi de aceea, ei au petrecut majoritatea timpului la Domald. Gaspar însă s-a simţit atras mai mult de moşia lui din Buia, astfel că a rămas şi în timpul iernii, într-o căsuţă din lemn, în vie, după ce casa lui luase foc. Imediat după aceasta el a construit o casă din cărămidă (n.r. a se vedea foto). Gaspar a avut doi fii: Farkas şi Antal. Despre Antal ştim numai că el a studiat dreptul şi a fost secretar în serviciul regal. Îl mai găsim notar al comitatului Alba Iulia. Farkas s-a născut la Buia, în anul 1775, în noua casă construită de tatăl său, în centrul localităţii. Pregătirea şcolară a primit-o, în primii ani, în casa părintească. La vârsta de şase ani învăţa la şcoala calvină din Sibiu. La 12 ani a părăsit instituţia de învăţământ şi a intrat în serviciul înstăritului baron Kemeny, în casa căruia a avut sarcina de a se ocupa de creşterea fiului acestuia, Simon, care pe atunci avea 8 ani. Între cei doi tineri s-a legat o prietenie strânsă, astfel că, începând cu anul 1790, Farkas şi cu Simon au studiat împreună, timp de cinci ani, la Colegiul Calvin din Cluj. Profesorii au remarcat la Farkas un talent deosebit la matematică. În timpul şederii lor la Cluj, cei doi au luat hotărârea să studieze şi în străinătate. Baronul Kemeny le-a finanţat la amândoi drumul şi şederea în afara ţării. Prima etapă a fost Jena, apoi Göttingen, unde Farkas l-a întâlnit pe Gauss, care era şi el student acolo. Pe cei doi îi va lega o prietenie pentru toată viaţa. Întors în ţară, în anul 1799, Farkas lucrează, în continuare, intens, la studiile sale matematice. Obţine un loc de muncă în Cluj. Aici o cunoaşte pe fiica chirurgului Josef Benkö, Susanna Benkö, cu care s-a căsătorit în anul 1801. Janos s-a născut în 1802 şi familia s-a retras pe moşia de la Domald. În 1804, Bolyai Farkas a fost chemat la Târgu Mureş, pentru a ocupa funcţia de profesor de matematică, fizică şi chimie la Colegiul Reformat. S-a ocupat intens de educaţia fiului, care s-a dovedit a fi foarte talentat la matematică, dar şi la vioară. Pentru că situaţia financiară nu i-a permis să-şi înscrie fiul într-o universitate din străinătate, l-a înscris la Academia Tehnică Militară din Viena. În 1825, după moartea soţiei sale, se recăsătoreşte. Din acel moment au început problemele în relaţia dintre cei doi Bolyai, tată şi fiu. Momentele de bună înţelegere au alternat cu perioadele de certuri şi dezamăgiri reciproce. Tatăl îşi mustra fiul şi pentru obsesia pe care a dezvoltat-o în legătură cu demonstrarea teoriei paralelelor, iar fiul, reîntos, după mulţi ani, la Târgu-Mureş se simţea stingher în căminul părintesc. În anul 1832 a apărut primul volum publicat de Farkas Bolyai. Este o lucrare în care problematicile de matematică pură sunt expuse dintr-un punct de vedere filosofic. Pe lângă preocupările constante legate de matematică, Farkas şi-a îndreptat atenţia şi spre dramaturgie, poezie şi pedagogie. A elaborat studii despre o reformă a învăţământului, despre silvicultură, a compus poezii şi piese de teatru. A rămas fidel, toată viaţa, Colegiului Reformat, motiv pentru care, în anul 1852, când împăratul Franz Josef  a vizitat oraşul Târgu Mureş, precum şi renumitul Colegiu, Farkas a fost însărcinat cu ţinerea unui discurs. Donează Colegiului cea mai mare parte a cărţilor şi manuscriselor sale. O altă donaţie importantă, în bani şi cărţi, a lăsat-o Bibliotecii Teleki. Bolyai Farkas s-a stins din viaţă la 20 noiembrie 1856, după repetate atacuri de apoplexie, în timpul cărora a fost îngrijit şi vegheat de studenţii săi. Este înmormântat în cimitirul reformat din Târgu Mureş».

Începuturile Universităţii din Cluj-Napoca sunt consemnate în sec. al XVI-lea, prin diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj – Academia Claudiopolitana Societatis Jesu, emisă de Ştefan Bathory, în 12 mai 1581, la Vilna (azi Vilnius, Lituania). Istoria instituţiei este marcată de câteva etape de dezvoltare, un moment marcant fiind întemeierea Universităţii Regale Maghiare (la 12 octombrie 1872), de împăratul Francisc I. În perioada interbelică, prin decret regal a fost transformată în universitate românească (din 1927 – Universitatea „Regele Ferdinand I”). După perioada de refugiu de la Sibiu şi Timişoara (în războiul al doilea mondial) şi întoarcerea universităţii la Cluj, prin decret regal (în 1945) s-a înfiinţat „Universitatea cu limba de predare maghiară” din Cluj, primind numele de „Universitatea Bolyai” (decembrie 1945), în semn de înalt omagiu adus celor doi matematicieni ardeleni – Farkas şi János Bolyai – tată şi fiu. Din septembrie 1959, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară, noua instituţie va purta numele de „Universitatea Babeş-Balyai”, primul rector fiind istoricul Constantin Daicoviciu.

(va urma)