2022-Anul Agârbiceanu (XXVII): este mai sugestiv decît Slavici?- activitatea şi realizările „Astrei” după unire! – dacă Eminescu întreg ar fi cunoscut?- dela Vlădică până la opincă!

2022-Anul Agârbiceanu (XXVII): este mai sugestiv decît Slavici?- activitatea şi realizările „Astrei” după unire! – dacă Eminescu întreg ar fi cunoscut?- dela Vlădică până la opincă!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tânărul scriitor Ion Agârbiceanu a cunoscut activitatea asociaţiunii prin implicare directă. Din Biobibliografia” acad. D. Vatamaniuc aflăm că «În 1906 sept/oct – scriitorul participă la Adunarea generală a „Astrei”, care s-a ţinut la Braşov; în 1907 (iulie 14) secţiunile ştiinţifice şi literare ale Astrei s-au întrunit şi au hotărât să-i acorde premiul „Andrei Mureşanu” pentru volu­mul „De la ţară”. În Raportul secţiunii literare, întocmit de V. Oniţiu şi Andrei Bârseanu se arată că Agârbiceanu „este mai sugestiv decît Slavici, mai impetuos, mai puternic, dispu­nând totodată şi de un stil mai bogat”.

În 1909 este „membru ordinar” în Despăr­ţământul Abrud-Cîmpeni (şi în anii următori); în iulie 1912 Asociaţiunea îl alege membru cores­pondent în Secţia Lite­rară, împreună cu Axente Banciu, Const. Lacea, N. Drăganu, Al. Ciura, Ştefan Cacoveanu şi Horia Petra-Petrescu. În 1920 – 2 august secţiile ştiinţifice literare ale „Astrei” ţin şedinţă plenară: Agârbi­ceanu este ales „mem­bru onorar” în secţia literară, împreună cu Sextil Puşcariu şi N. Drăganu. În 1921, la 29 octombrie participă la Şezătoarea organizată la Cluj – de Sindicatul presei române din Ardeal şi Banat – Agârbiceanu ţine conferinţa „Mihai Emi­nescu, ziarist”. Repro­ducem opinia lui: „Dacă Eminescu întreg ar fi cunoscut în păturile mai largi ale societăţii, înrîurirea lui binefă­cătoare ar creşte în măsură mare. Multe dintre problemele puse de Eminescu sînt şi azi la ordinea zilei, şi în multe chestiuni neînchise încă, şi azi soluţia dată de el e cea mai potrivită”».

Continuăm reprodu­cerea studiului: „Aso­ciaţiunea transilvană pentru literatura şi cul­tura poporului român – ASTRA. Ce a fost? – Ce este? – Ce vrea să fie? Necesitatea din care a răsărit „Astra” (1936): «„Astra” a înfiinţat, tot pentru intelectuali, „Sec­ţiile ştiinţifice-literare”, cu menirea ca membrii ei să facă cercetări, să publice studii în aceste domenii şi să dea direc­tive pentru programul cultural al Astrei la sate. Afară de acest teren de activitate pentru inte­lec­tuali, Astra a organizat conferinţe la oraşe din domeniul culturii gene­rale; i-a trimis pe inte­lectuali, conferenţiari la sate, schimbând pe unii în adevăraţi apostoli.

A înfiinţat la sediul central în Sibiu o Biblio­tecă respectabilă, un muzeu, a cărui glorie de azi sunt cartoanele lui Oct. Smigelschi. A înfiin­ţat o Şcoală medie de fete, cu internat, o Şcoală de menaj. A sprijinit turneele artistice făcute de artişti din Ţara Româ­nească liberă, îndeosebi turneele soţilor Zaharie Bârsan. Decenii întregi „Astra” a îmbiat teren de activitate culturală pentru intelectualii dornici de
a-şi spori cunoştinţele câştigate în şcoală şi de a le împărtăşi întregului popor.

Pentru popor şi pentru intelectuali. Unul din meritele princi­pale ale activităţii cultu­rale-naţionale a „Astrei” a fost solidarizarea tuturor păturilor sociale ale neamului românesc din vechea Ungarie, contri­buind în largă măsură la aceea unitate de simţire în toate acţiunile mari cunoscută sub numele „dela Vlădică până la opincă”.

Prin coborârea perma­nentă a intelectualilor în mijlocul poporului, prin serbările culturale de proporţii festive cu prilejul adunărilor generale ale despărţămintelor, prin memorabilele festivităţi dela congresele generale ale „Astrei”, intelectualii rămâneau în continuu contact cu poporul din care s’au ridicat, rămâ­nând neînstrăinaţi de el. Iar poporul a ajuns pentru întâia oară să se încreadă în „domni”, – domni ai lor în opoziţie cu vechii stăpâni de pământ, – şi să fie mândru de odras­lele ieşite din el. Mai înainte preoţii singuri se bucurau de această încredere. Adunările generale ale despărţă­mintelor unde ţărani şi intelectuali se prindeau în aceeaşi horă româ­nească şi cinsteau un pahar de vin la aceeaşi masă, cântând aceleaşi cântece, au contribuit în mare măsură la solida­ritatea naţională care a fost un element principal de rezistenţă în luptele naţionale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Congresele generale ale „Astrei” au fost, în curs de decenii, nu numai manifestări culturale şi naţionale, prilej de întâl­nire a românilor din toate regiunile Ardealului şi Banatului, ci şi prilejuri de consfătuiri politice, de discuţii, de planuri de luptă pentru conducătorii cari, altfel şi altădată, nu se puteau aduna în număr atât de mare. După fiecare congres general al „Astrei”, cei cari partici­pau, sau cari citeau în ziare discursurile ţinute şi discuţiile ce au avut loc, rămâneau cu conştiinţa şi mândria naţională spo­rite. Umilinţa şi slugăr­nicia de vechi iobagi se topea tot mai mult în sentimentul demnităţii naţionale.

Activitatea şi reali­zările „Astrei” după unire. Am rezumat în cele de mai înainte activitatea şi realizările „Astrei” înainte de unire. Am dat un rezumat mai vast al activităţii sale din motivul că pe toate câmpurile de activitate enumerate, „Astra” a continuat să lucreze şi după unire. Din două motive uşor de înţeles. Întâiul: mijloacele de propagandă culturală întrebuinţate în trecut sunt de natură de a putea fi întrebuinţate încă multă vreme. Al doilea: nici unul din aceste mijloace nu a putut fi epuizat în trecut, puterile „Astrei”, mai ales mijloacele materiale, nefiind sufi­ciente pentru această epuizare. Nu a afirmat nimeni şi mai puţin noi, că în toate ramurile de activitate enumerate mai înainte „Astra” ar fi putut lucra prea mult. Unele au fost abea atinse. Po­menim, de-o pildă, corurile şi reprezentaţii teatrale săteşti; sau expoziţiile de artă ţără­nească; sau o solidă iniţiere în agricultura raţională, etc. Programul cultural al fundatorilor era aşa de mult cuprinzător încât nici azi, nici peste decenii, el nu va putea fi umplut. Luminarea şi îndrumarea maselor ţărăneşti întru creşterea puterilor spirituale şi etice pe de-o parte şi înar­marea lui prin cultură pentru un mai raţional şi omenesc trai material, – solidarizarea naţională printr’o conştiinţă mereu sensibilă şi trează, rămâne un deziderat permanent naţional, iar mijloacele pentru atin­gerea acestor scopuri mereu actuale.

S’a crezut de către unii după înfăptuirea unităţii naţionale că Statul român, Statul naţional, va putea lua locul Aso­ciaţiunii noastre şi a altor asociaţii de acest fel, de pe întreg cuprinsul ţării. Că grija culturii naţionale, a culturalizării maselor, o va avea şi împlini în viitor Statul naţional. Că „Astra” ca şi alte societăţi cul­turale, nu mai are nici un rost de existenţă.

Convingerea aceasta, apoi preocupările intens materiale, ca în oricare nouă aşezare de ţară, au făcut ca în primii ani după unire multă lume să nu se mai intereseze de „Astra”, să nu-i mai dea nici un concurs, ba dimpotrivă să fie atacată.

Totuşi conducerea „Astrei” şi-a continuat drumul şi în primii ani grei de după unire, convinsă că menirea ei nu s’a sfîrşit, ci că, dimpotrivă, crescând orizontul posibilităţilor, să-şi revizuiască programul căutând cari puncte ale lui au devenit mai actuale odată cu înfăp­tuirea unităţii naţionale. Nu au trecut mulţi ani şi societatea românească a înţeles că Statul naţio­nal nu poate să satis­facă toate necesităţile de cultură şi că iniţia­tivele particulare sunt cel mai mare sprijin al Statului naţional în opera de luminare a maselor. Astfel, după unire, „Astra” şi-a dat un nou Statut, o nouă orga­nizare, cu despărţăminte pe judeţe şi plăşi, cu centre culturale în comune, prevăzându-se şi descentralizarea pe provincii, în vederea unei cât mai bogate activităţi culturale în viitor. Această organizare poate fi so­cotită ca model pentru orice activitate cultu­rală pornită de o iniţiativă particulară».

 (va urma)

Autor -
04 iulie 2022 la 20:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 zile
ASTRA în Festival: trei zile de meșteșuguri, muzică și experiențe interactive la Muzeul ASTRA
În perioada 14–16 august, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului găzduiește ASTRA în Festival, un eveniment care își propune...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 zile
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 zile
FOTO | Vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu la Sibiu: cele mai spectaculoase regii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Pe munte, la vânătoare de stele căzătoare. Drumeție spre Vârful Derjani, miercuri, pentru Perseide
Sibienii care vor să urmărească Perseidele departe de luminile orașului sunt invitați miercuri, 12 august, într-o drumeție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 zile
ŞEICA MICĂ: Festivalul Vinului – Weinfest 2026, povestea merge mai departe
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică a găzduit, sâmbătă, o nouă ediţie a Festivalului Vinului - Weinfest....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Junii Sibiului urcă în această seară pe Mainstage-ul UNTOLD. Peste 100 de artiști aduc folclorul românesc pe scena festivalului
Peste 100 de artiști ai Junilor Sibiului urcă astăzi, 8 august, pe Mainstage-ul UNTOLD, într-un spectacol care pune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Soldații romani se întorc la Boița. Prima ediție a Festivalului Roman are loc pe 16 august
Comuna Boița va găzdui, în 16 august, prima ediție a Festivalului Roman Boița, un eveniment dedicat istoriei și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
ŞEICA MICĂ: Povestea vinului şi a viilor la Festivalul Vinului – Weinfest 2026
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică va găzdui, sâmbătă, de la ora 16, o nouă ediţie a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare
Sibiul intră, de vineri, în atmosfera uneia dintre cele mai iubite manifestări culturale ale verii. Festivalul Internațional de...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.