2022-Anul Agârbiceanu (XLVI): protopopul Nicolae Togan cu zel şi devotament …! – se dă cu lacu? – expoziția de copii din Orlat! – istoria protopopiatului greco-catolic al Sibiului?

Protopopul Nicolae Togan a fost un adevărat model spiritual pentru tânărul preot Ion Agârbiceanu, viitorul protopop greco-catolic al Clujului (din 1930) şi canonic al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, începând cu anul 1931. Despre părintele şi protopopul Nicolae Togan (n.6 noiembrie 1849, Ghijasa de Sus – d.6 ianuarie 1935, Sibiu) s-a scris puţin, deşi a fost o personalitate marcantă a Sibiului. A studiat teologia la Blaj (1881-1885), iar după ce a devenit preot în 1886, a fost dascăl la Şcoala Civilă Superioară de fete a Asociaţiunii, pentru ca din 1892 să predea la Liceul de Stat din Sibiu, devenind bibliotecar. Din 1901, a fost preot paroh al Bisericii dintre Brazi şi protopop unit al Sibiului, fiind colaborator la elaborarea „Enciclopediei Române”, editând cu Silvestru Moldovan „Dicţionarul localităţilor cu populaţie română din vechiul regat al Ungariei” (1919), Este autorul lucrării „Istoria protopopiatului greco-catolic al Sibiului” (sec.XVIII – XIX, lucrare neactualizată).

În „Anuarul şcoalei civile de fete cu internat şi drept de publicitate a Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român” (Sibiu, 1911, dr. Vasile Bologa), Nicolae Togan era menţionat: «Membrii Corpului profesoral. Dela înfiinţarea şcoalei civile de fete a Asociaţiunii pănă în timpul de faţă, s’au perondat mulţi muncitori intelectuali la catedrele sale. (…) a) Catiheţi: 1. Dr.Ilarion Puşcariu, arhimandrit şi vicar arhiepiscopesc (…) fără onorar. – Pentru elevele de religiunea ortodoxă-română. 2. Nicolae Togan, protopop, din 15 sept. 1886. La început fără onorar. – Pentru elevele de religiunea gr-cat.română. În sânul poporului român vor fi puţini acei catiheţi, cari să aibă mulţămirea d-lui protopop N. Togan, de a aduce bisericii sale asemenea serviciu în timp de 25 de ani, neîntrerupt, cu zel şi devotament, spre lauda lui Dumnezeu şi deplina mulţămire a tuturor autorităţilor chemate şi a părinţilor elevelor. În deplina noastră recunoştinţă îi urăm încă mulţi ani înainte!».

Pe urmele scriitorului Ion Agârbiceanu în Orlat, am fost de câteva ori, în ultimii ani. Din întâmplare, l-am cunoscut pe Petru Izdrailă (fost primar al comunei între 1990-1992) care mi-a atras atenţia asupra plăcii de marmură amplasată (după 1990) pe casa parohială ortodoxă, în centrul localităţii. Textul, care ar trebui să fie foarte lizibil – scris cu litere albe pe fond alb -, se descifrează greu: „În această casă a locuit între anii 1910-1916 prozatorul Ion Agârbiceanu pe timpul cât a fost preot în Orlat”. Despre localitatea Orlat şi viaţa comunităţii, scria regretatul monograf al comunei, col. Ioan Părean în lucrarea „Orlat, file de istorie” (Editura Constant, 1999): «În acest sfârşit de secol destinele comunei erau conduse de primarul (judele) Iosif Loloiu şi notarul Alexandru Drăgan, care îşi aveau sediul în aşa numita „cancelarie” situată în „a doua casă din strada pieţii, cum ieşi din târg pe mâna dreaptă”. Alte personalităţi care mai existau în sat erau: medicul Ilie Beu, directorul şcolii Romul Simu, preotul Dionisie Decei, pădurarul Simion Mărginean, proprietarul de „fabrici” Ludovic Pesamosca etc. Cel mai mare patron din Orlatul acelor vremuri rămâne Gustav Fonn, care în anul 1884 transformă vechea fabrică de hârtie în una de producere a mucavalei (cartonului), iar din anul 1906 va deveni patronul fabricii de postav (actuala fabrică „Orlatex”).

Cu ocazia statisticii realizată în comitatul sibian în anul 1900, Orlatul avea 1770 de locuitori, dintre care 1658 erau români. Dacă până în anul 1888 exploatarea lemnului din pădurile Orlatului era liberă pentru urmaşii foştilor grăniceri, acum se percep taxe din ce în ce mai mari, iar saşii din conducerea comitatului sibian intentează numeroase procese comunei pentru deposedarea de munţii pe care orlăţenii i-au deţinut din vechime. Satele grănicereşti fac numeroase cereri la Guvern sau chiar la Împărat pentru a reintra în vechilor lor drepturi. Marele poet transilvănean Octavian Goga surprinde în versurile sale o astfel de situaţie: “Luminate Împărate! Scriem carte cu-ntristare,/ Ne-au luat păşunea domnii, fără lege şi-ntrebare …/ Semne-aveam, şi-n miezuine le-au fost pus de mult bătrânii./ De pe când în ţara asta numai noi eram stăpânii …”.

La începutul secolului al XX-lea conducerea săsească a Sibiului aduce o colonie de italieni (numici de localnici „tilieni” sau „talieni”) din nordul Lombardiei, din apropierea oraşului Udine, pentru exploatarea lemnului de pe Valea Cibinului. Aceştia au folosit pentru transportul masei lemnoase din munţi spre fabrica de cherestea de la Orlat, o nouă metodă de transport nemaiîntâlnită pe aceste meleaguri, „plutitul lemnului”. Această metodă consta prin construirea de acumulări (lacuri) în partea superioară a râului Cibin, care odată „slobozite ducea lemnul cu totul la vale”. Buşteni opriţi aici erau încărcaţi pe căruţe şi transportaţi la fabrica de cherestea din Orlat pentru a fi prelucraţi. Furia apelor slobozite din înaltul munţilor a dus de multe ori la distrugerea malurilor (îndiguite în unele locuri, mai ales în comuna Gura Râului) şi chiar la accidente cu pierderi de vieţi omeneşti. La strigătul „Se dă cu lacu!” oamenii părăseau în grabă albia râului şi chiar malurile acestuia. Acest sistem de transport al buştenilor s-a utilizat până după cel de-al doilea război mondial. Tot în această perioadă putem prezenta ca fapt divers una dintre activităţile care au însufleţit locuitorii Orlatului în toamna anului 1909. Ne referim la cea de-a IV-a „Expoziţie de copii” care a avut loc la Orlat în ziua de 14-27 octombrie 1909 (în ziua sărbătorii Cuvioasa Paraschiva). Expoziţii de acest fel au mai fost la: Apoldu de Jos în 1906, la Ilimbav în 1907, la Poiana Sibiului în 1908. Expoziţia s-a ţinut în clădirea fostului regiment de graniţă (edificiul erarial), având ca preşedinte al juriului pe medicul din Sălişte dr. Nicolae Calefariu, iar ca secretar pe învăţătorul Romul Simu. Dintre oficialităţile Orlatului au participat: Ioan Ghişoiu – preot, Ioan Giurgiu – directorul şcolii, Ludovic Pesamosca – contabil, Ioan Muntean – primar, Ioan Stoiţă – epitrop, Ioan Iuliu – notar, dr. George Prunaş – medicul comunei, iar dintre invitaţii din afara comunei au participat dr. Ioan Lupaş şi dr. Petra. Aceste expoziţii de copii se organizau sub egida „Reuniunii române de agricultură din comitatul Sibiu”. Fondurile necesare au fost donate de către: primărie (50k), biserică (20k) şi Institutul de credit „Brădetul” (30k) (k=coroană). Au participat 105 copii din Orlat (numai din Orlat) având vârsta între 1 şi 4 ani; 45 de băieţi şi 60 de fetiţe. Toţi aceşti copii au fost apreciaţi ca fiind frumoşi, sănătoşi, curaţi şi bine îmbrăcaţi (în haine naţionale). Au fost premiaţi 17 băieţi şi 23 de fetiţe. (Nu cunoaştem numele copiilor participanţi sau premiaţi).

În anul 1910, în Orlat, este numit ca preot unit la biserica Sfântul Nicolae, Ion Agârbiceanu (1882-1963). Preot şi scriitor, va păstori în Orlat în perioada 1910-1916 şi 1919. Aici, Ion Agârbiceanu definitivează romanul său „Arhanghelii” în anul 1913. La casa parohială, Agârbiceanu va primi în vizită pe marii scriitori transilvăneni ai vremii: George Coşbuc şi Ioan Slavici. În anii care au precedat primului război mondial în Orlat s-au construit „podul cel lung”, „podul cătanelor” şi o modernă şcoală (şcoala veche), mândrie a localităţii. Viaţa cotidiană a locuitorilor comunei va fi curând tulburată de norii negrii ce se vor abate asupra Lumii şi în special asupra Europei începând cu funestul an 1914». În lucrare, am regăsit şi scurte referiri la casa în care a stat Ion Agârbiceanu. În toamna anului 1916, col. Traian Moşoiu consemna în „carnetul de câmp” : « … Între casele lovite de proiectile era şi casa parohială greco-catolică unde locuia părintele Agârbiceanu, distinsul nostru literat. Casa aceasta avea o spărtură mare în peretele camerei ce servea ca dormitor».

(va urma)