2022 – Anul Agârbiceanu (XLV): Agârbiceanu se consideră un Aufklärer! – campania de presă împotriva „bătrînilor”? – anii petrecuţi la Orlat sînt ani din cei mai rodnici …!

Acad. D. Vatamaniuc prezintă în „Biobibliografia Ion Agârbiceanu” (1974), evenimentele importante din viaţa marelui scriitor. Continuăm reproducerea evenimentelor din 1910-1911: «Agârbiceanu se consideră un Aufklärer şi nu uită că literatura ocupă un loc important în munca de ridicare a poporului (…) Agârbiceanu se desparte de sămănătorism şi pledează pentru zugrăvirea realistă a vieţii. Mai 4 – Consistoriul din Blaj îl numeşte paroh în Orlat, comună în apropierea Sibiului. Mai 29 – Festivitatea introducerii în parohie; poporenii îl primesc „cu mare bucurie”. Iun. 19 Începe să publice în „Foaia poporului” din Sibiu ciclul de articole „Scrisorile Bădicului Ion”, în care prezintă critic aspecte social-politice din Imperiul Austro-Ungar. Semnează: Bădicul Ion. Oct.2 – Este ales în comitetul de conducere al Despărţământului Sălişte al „Astrei”. Nov. 11 – Publică în „Tribuna” din Arad prima povestire din ciclul „Fragmente”. Tipăreşte, la Bucureşti, volumul „Două iubiri”, iar la Vălenii de Munte, „În întuneric”. Satul din Munţii Apuseni, descris în povestirile mai realizate (Fefeleaga, Luminiţa, Fişpanul), apare ca un tărîm al morţii. Dec. 30 – Consfătuire la Miercurea cu privire la întemeierea Fundaţiunii „dr. Ion Mihu”; participă: A., I. Mihu, V. Goldiş, I. Lupaş, O. Goga, I.I. Lapedatu. 1911 febr 28 – Semnează, împreună cu Octavian Goga şi I. Lupaş, „Declaraţia” prin care se angajează să sprijine ziarul „Tribuna” din Arad; toţi susţin, apoi, în numele „tinerilor”, campania de presă împotriva „bătrînilor” de la conducerea Partidului Naţional Român. Mart.-apr. Societatea Scriitorilor Români ţine şezători literare la Sibiu şi Arad. Participă: E. Gârleanu, Caton Theodorian, D. Nanu, V. Eftimiu, A. Mândru, Corneliu Moldovan, A. de Herz, Maria Filotti, O. Goga, Oct. C. Tăslăuanu, Maria Cunţan. Agârbiceanu citeşte povestirea „Copilul” (Sibiu) şi „Fefeleaga” (Arad). Apr. 27 Se naşte, la Sibiu, Tudor, al treilea copil al său, şi are ca naş pe Oct. C. Tăslăuanu. Aug. Academia Română îl respinge de la Premiul „Ion Heliade Rădulescu”. Concurează cu volumul „În întuneric”. Povestirile, se arată în Raportul academic întocmit de A. Naum, sînt de un „realism scandalos”».

Istoricul literar Mircea Zaciu prezintă această perioadă – în cap. „Tentaţia romanului”, din Monografia „Ion Agârbiceanu” – evenimentele din anii când preotul Ion Agârbiceanu activează în Orlat: «În 1910 obţine în cele din urmă parohia de la Orlat, în apropierea Sibiului, unde este instalat la 29 mai. Rămîne aici pînă în 1916, cînd evenimentele războiului îl silesc să se refugieze în Ţara liberă şi va reveni la sfîrşitul lui 1918 pentru scurtă vreme, înainte de stabilirea definitivă la Cluj. Anii petrecuţi la Orlat sînt ani din cei mai rodnici, atît sub raportul acţiunilor culturale, a extinderii orizontului de preocupări, cît şi în creaţie. Sibiul, de care e acum aşa de aproape, era un centru de puternice tradiţii culturale. Aici fusese Tribuna, aici apărea acum „Luceafărul”, şi tot aici se afla centrul „Asociaţiunii”, în angrenajul căreia scriitorul se va angaja cu toată pasiunea tinereţii. „Astra” îi premiase „De la ţară” în 1907 cu premiul „Andrei Mureşanu” în valoare de 300 coroane. Acest sprijin venit în moment grele, nu-l va uita. Legăturile cu viaţa culturală de „dincolo” erau şi ele foarte intense, mai ales cu mişcarea scriitorimii plecate din Transilvania şi cu „Liga culturală” a lui N. Iorga. Dacă „sămănătorismul” literar se consumase, personalitatea istoricului continua să-şi exercite fascinaţia, prin acţiunile în sprijinul luptei naţionale din Transilvania, prin stimuli publicaţiilor lui (Neamul românesc, Neamul românesc literar), a cursurilor universităţii populare de la Vălenii de Munte etc. Agârbiceanu se simţea acum integrat în fluxul principal al vieţii publice româneşti. „Mă bucur şi eu că am ajuns mai aproape de lume, şi mai ales în apropierea Sibiului” – scrie el unui corespondent». În „Notele” monografiei, apar mai multe scrisori reproduse, care clarifică contextul instalării preotului Ion Agârbiceanu, în Orlat. Reproducem scrisoarea adresată protopopului Nicolae Togan:

«Detunata. Institutul de credit şi economii societate pe acţii – în Bucium: „Preaonorat domnule protopop, Vă încunoştinţez cu stimă că introducerea mea în parohia Orlat aş voi să se îndeplinească Duminică în 29 Maiu st. n. Pe Duminica viitoare se poate să sosesc deja la Orlat, dar nu-s sigur de-mi voi putea aranja afacerile de aşa. Eu merg în parohie singur, fără familie, fiindcă aş dori acum la început să se poată face ceva cu cvartirul parohial. Înainte te rog să-mi dai sprijinul. Nu ar costa mult să se facă din materialul grămădit în căsile acelea, o casă sănătoasă şi corespunzătoare. Cu toată stima, Ion Agârbiceanu».

O altă „Notă”, reproduce o scrisoare adresată de părintele protopop, cu privire la starea clădirii parohiale:

«Transcriem pentru împrejurările instalării scriitorului în Orlat, următoarea corespondenţă aflată în arhiva Mitropoliei ortodoxe din Sibiu: Nr. 226/1910: On. Frăţiei sale Ion Agârbiceanu, preot gr.-cat. în Bucium-Şasa priveşte ziua introducerii sînt de acord, cum ţi-am fost scris şi de la Orlat în 16 curentei, dar cît pentru pretenziunea Fr. Tale de a i se clădi altă casă parohială, trebue să-ţi mărturisesc că prin ce ai provocat, cum am aflat la faţa locului, mare resenz între poporenii din Orlat.

Cu pretenziunea aceea puteai să eşi la iveală mai tîrziu, cînd te ar fi cunoscut poporul mai deaproape dar acum acea pretenziune este cu totul inoportună. Actuala casă parohială nu numai că nu este umedă în măsură de a fi nesănătoasă, ci după împrejurările noastre am aflat-o corespunzătoare şi d-l canonic G. Munteanu, care încă a vizitat-o împreună cu mine în 16 ale curentei, fiind în trecere pe acolo. Deci părerea mea este că deocamdată să abstai de la aceea pretenziune şi apoi mai tîrziu e posibil, ca să se facă îmbunătăţiri. De la oficiul prot. gr.cat. Sibiu, în 20 Maiu 1910. Nic. Togan protopop».

O altă scrisoare a protopopului clarifică situaţia casei parohiale: «Nr. 238/1910. Preaonorat Consistoriu Arhiepiscopesc, Cu prilejul introducerii noului paroh al Orlatului, a On. Ion Agârbiceanu, în oficiul şi beneficiul parohial numitul confrate a ridicat obiecţiuni serioase faţă cu actuala casă parohială şi şi-a exprimat dorinţa, ca casa aceea ori să se adapteze, ori să se demoleze cu totul şi să se ridice o casă parohială corăspunzătoare, în care să poată locui şi lucre fără periclitarea sănătăţii. Cercetând mai în deamănuntul casa din chestiune, m-am convins şi eu că dorinţa noului paroh este întemeiată deoarece odăile casei parohiale sunt tare scunde, cu ferestre mici şi astfel lipsite de lumina trebuincioasă şi pe lîngă aceea mai sunt şi umede. Afară de aceea două odăi sunt tare strîmte, iar a treia, cea mai încăpătoare are o scădere şi mai mare, întrucît adecă e situată deasupra unei pivniţe fără boltitură şi astfel în timpul de iarnă, fiind friguroasă este nefolosibilă. Peste tot întreg edificiul este rău clădit, cu pereţi din bolovani de piatră şi are o înfăţişare proastă. Astfel am crezut să supun dorinţa noului paroh deliberării curatorului bis., iar rezultatul deliberării se vede din protocolul alăturat sub-curatorul adecă, după ce şi pîn-acum s-au făcut adaptări fără de a se putea aduce casa din chestiune în stare mulţumitoare, a aflat şi hotărît că decît să se mai facă spese cu adaptări nouă, mai bine să se demoleze cu totul aceea casă şi să se clădească o casă parohială cu totul nouă, după un plan corăspunzător cerinţelor igienice şi care să facă şi cinste acestei frumoase parohii a noastră. Din parte-mi încă sunt satisfăcut de hotărîrea aceasta a curatorului bis. Şi după ce biserica prin buna chivernisire a averii sale în timpul din urmă a ajuns în poziţia de a putea aduce jertfa aceasta, îmi permit a pune aprobarea hotărîrii curatorului. Cu cea mai profundă veneraţiune, Sibiu, în 30 Maiu 1910 preaplecat fiu: Nic. Togan protopop». (va urma)