18 străzi vor fi reabilitate şi modernizate prin programul "Anghel Saligny”, la Racoviţa şi Sebeşu de Sus

18 străzi vor fi reabilitate şi modernizate prin programul "Anghel Saligny”, la Racoviţa şi Sebeşu de Sus

Pentru comunităţile rurale mai mici, unde bugetul local nu poate acoperi, nici pe departe, nevoile financiare pentru implementarea unor mari proiecte de investiţii, menite să ducă la dezvoltare şi creşterea confortului şi a nivelului de trai al populaţiei, Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny” poate fi “colacul de salvare”. Comuna Racoviţa şi-a pregătit o strategie foarte bună, a întocmit documentaţia necesară şi a făcut demersurile potrivite, astfel că va profita din plin de acest instrument oferit de Guvernul României. În perioada următoare, administraţia publică locală a comunei va da startul unui amplu proiect de reabilitare şi modernizare a străzilor, în care au fost cuprinse nu mai puţin de 16 străzi şi drumuri locale. ”Am primit finanțare pentru proiectul de modernizare străzi în localitățile Racovița și Sebeșu de Sus. Un proiect foarte important și mult așteptat de comunitate! Anul trecut, în timp record, s-a realizat proiectul tehnic și, în luna septembrie, l-am depus spre finanțare, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Vineri (1 iulie 2022), a fost emis Ordinul de Ministru prin care proiectul a fost declarat eligibil și am obținut finanțarea de 10.500.000 lei. Este cea mai mare finanțare externă pe care comuna Racovița a obținut-o până în prezent! Proiectul de modernizare cuprinde asfaltare, accese, trotuare și rigole. Se vor moderniza următoarele străzi: Racovița – Cornel Lupea, pod – str. Cornel Lupea, Brazilor, Gării, Suru, Negoiu; Sebeșu de Sus – Malului, Aurel Călin, Tătaru, Poduri, Suru, Jilistii, Unirii, Râului, Iazu Morii, Țărmuri, Plaiului, Valea Moașei. În perioada imediat următoare începem licitația pentru execuția lucrărilor!. Mulțumesc echipei și tuturor factorilor decizionali care ne-au sprijinit! Doamne, mulțumim!”, atransmis primarul Andreea Voicu, după aflarea veştii referitoarea la aprobarea finanţării pentru proiectul depus de comună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

11 iulie 2022 la 13:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 16 minute
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 36 minute
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Două volume de Radu Vancu, lansate în Statele Unite. Poetul sibian, invitat la universități americane
Scriitorul sibian Radu Vancu a participat, în ultima perioadă, la o serie de evenimente literare în Statele Unite,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Ziua Jandarmeriei Montane, marcată în 5 octombrie. Jandarmii sibieni, prezenți pe trasee și în zone greu accesibile
Ziua Jandarmeriei Montane este marcată anual în 5 octombrie, ocazie de a evidenția activitatea jandarmilor care acționează în...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.