17 acte de violență în școlile din Sibiu, în doar trei luni

17 acte de violență în școlile din Sibiu, în doar trei luni

Ziua de 30 ianuarie este Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli, scopul acesteia fiind de a educa elevii în spiritul armoniei, solidarității, respectului, toleranței și a dialogului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sibiu instrumentează cazurile de violență sesizate la nivelul școlilor, acestea având obligația de a informa semestrial DGASPC Sibiu, cu privire la cazurile de violență înregistrate la nivelul unității.

„Violența școlară este doar una dintre manifestările violenței cotidiene. Și nu ne referim doar la violența fizică, ci și la cea psihologică și verbală, forme care sunt uneori mai dăunătoare copilului, întrucât afectează puternic psihicul acestuia, iar urmările lor se vindecă lent, provocând suferință și frică permanentă.

Conform Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu instrumentează cazurile de violență sesizate la nivelul școlilor.

În perioada septembrie-decembrie 2024, la nivelul DGASPC Sibiu s-au înregistrat 17 sesizări privind situații de violență din școli, care au făcut referire la 21 de minori, ocazie cu care la momentul instrumentării cazurilor, părinții acestora au beneficiat de consiliere, informare, îndrumare din partea reprezentanților instituției noastre pentru prevenirea și combaterea violenței școlare.       

În toate cazurile menționate mai sus și instrumentate la nivelul DGASPC Sibiu s-au efectuat verificări în teren, la sediul unităților de învățământ și s-a colaborat cu toți factorii implicați, respectiv: unitatea școlară, Serviciile Publice de Asistență Socială/Direcțiile de Asistență Socială din cadrul primăriilor de domiciliu sau poliția. Pentru a reclama orice formă de abuz/violență este la dispoziție numărul 119 – număr unic național destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului. Acest număr de telefon poate fi apelat 24 de ore din 24, de către orice persoană (adult sau copil) care doreşte să sesizeze situaţia unui copil abuzat, neglijat, aflat în situaţie de risc sau în dificultate”, au transmis reprezentanții DGASPC Sibiu.

(I.D.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

30 ianuarie 2025 la 09:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.