1 Mai în Dumbrava: probabil cel mai liniştit loc din Sibiu (şi împrejurimi)

Până nu demult, Dumbrava era locul obligatoriu şi tradiţional pentru toate distracţiile „câmpeneşti” ale sibienilor. Am scris de multe ori despre ce era acolo de sărbători, oficiale sau nu: era viaţă, veselie, gălăgie, fum şi arome apetisante de mici, muzici de orice fel pe cele două scene, o lume diferită radical de cea de acum mai ales prin bucuria de a se distra şi de a „scoate” cât mai mult din orele acelea petrecute „la iarbă verde”. Dumbrava era (şi chiar aşa arăta) un loc care nu avea nimic în comun cu Sibiul. Era un fel de staţiune de sine stătătoare unde te simţeai în vacanţă, lăsând treburile de zi cu zi, departe, în oraş. Aici erai în concediu. Aşa era atmosfera şi decorul. Sibiul pe care-l ştiai se termina pe la cimitir, iar de aici începea altceva. Era tramvaiul zis la un moment dat „Burduf Expres” care hârâia agale pe şine. Era „firma” de la DiscoBar, care te anunţa că deja ai intrat în zona de agrement. Era Hanul „Dumbrava”, care se încadra perfect în peisajul estival, la fel ca şi complexul de chioşcuri de dincolo de staţia autobuzului 23 („Gara – Dumbrava – Gara”). Era „linia” de comercianţi de orice suvenir, de la buzdugane din lemn la baloane şi „tiribombe”. Era nenea Ciorogar cu standul lui foto cu urs împăiat şi maşinuţe. Era intrarea la Grădina Zoologică, fără gardul acela de lagăr. Era, adică la timpul trecut. Acum?

Un fel de parcare prelungită cu o grădină zoologică

Ca de orice sărbătoare, autobuzele circulă în regim de weekend, deci în autobuzul „de sezon”, adică 13, este cam înghesuială. Majoritatea persoane în vârstă sau părinţi cu copii, majoritatea cu destinaţia Muzeul din Dumbrava. Puţini coboară la Dumbrava. Aceasta pentru că majoritatea sibienilor merg la Dumbrava cu maşina, chiar dacă sunt nevoiţi să o parcheze cu sute de metri mai în spate, aproape spre Cimitirul Eroilor, din cauza altor sibieni care merg la Dumbrava cu maşina. Lasă, ei merg cu maşina la colţ să-şi ia pâine, aşa că nu e mare mirare că majoritatea maşinilor parcate aici sunt băştinaşe şi abia mai vezi câte un ne-sibian rătăcit. Farmecul acela de staţiune semi-montană a zonei Dumbrava a dispărut complet. Două clădiri care invadează spaţiul la propriu au contribuit la asta: hotelul care a luat locul mult mai frumosului şi accesibilului han şi restaurantul care acum este înconjurat de o salbă de maşini.

E clar că centrul atracţiei aici în Dumbrava este grădina zoologică, mai nou denumită „Zoo”. Aleea este cam aceeaşi cu cea din copilărie, doar că chioşcurile au înlocuit vânzătorii ocazionali, cu orice chestii Made în China, de la inorogi roz la săbii clasice sau „laser”, puşti de asalt şi pistoale mitralieră din plastic. O şapcă neagră zace pe jos, la rastelul (gol) de biciclete. Unul cu număr de Timiş rămâne auto-blocat pe linia de tramvai, dar nu mai auto-blocat ca tramvaiul însuşi, care rugineşte cu succes de ani întregi aici. Moda maimuţelelor (maimuţicilor?) din pluş prinse de gâtul copiilor încă mai e în toi, deşi animalele au trecut de la culoarea maro-bej la cea de albastru-mucegai. Răcoritoarea la 0,5 – 8 lei. Băuturile cu calciu, magneziu, zinc şi alte substanţe: 10 lei.

Dumitru CHISELIŢĂ

O imagine paradoxală: un biciclist intra pe alee de pe pista de biciclete, nu de pe cărare. Spre Zoo, o adevărată migraţie de părinţi şi copii, pe jos sau pe tot felul de roţi. O altă migraţie este de vârstnici, care fac stânga, la băncile de partea ne-zoo a lacului, de unde poţi admira frumuseţea gardului.

Mă gândesc să intru la Zoo dar renunţ. Zoo e la fel ori e 1 mai, ori e 12 iulie. Fac cale întoarsă şi trec drumul, printre maşinile care migrează spre Curmătură, ca în filmele americane cu atacuri extraterestre sau dezastre climatice (mai târziu aveam să aflu că la Curmătură e deja un loc de parcare sub munte şi cam atât, să vezi ce praf o să lase civilizaţii de la oraş după).

Dumitru CHISELIŢĂ

Mergi pe lângă gardul din sârmă, de şantier, care îngrădeşte hotelul de cinci stele, reamintindu-ţi de atmosfera superbă de pe vremea hanului, cu mese din fier, scaune asemenea, coadă la mici şi la bere, dar care merita efortul. Acum, locul e rece în ciuda vegetaţiei relative. Pentru că destinaţia de loc de distracţie pentru sibieni (vreme de secole, peste două) a fost anihilată de ceea ce a ajuns locul acesta după anii ’90 – 2000. Fostul Disco-bar este acum pensiune de trei stele, numit „Dumbrava Sibiului”. Hilton-ul şi anexele sale a luat locul Hanului Dumbrava. Parcul de distracţii cu toate ale lui, kitschoase dar amuzante, care era pe aici a fost înlocuit cu un teren de tenis îngrădit şi o parcare privată care nu îţi pot genera decât o stare de indiferenţă.

Dumitru CHISELIŢĂ

Dumbrava, cel mai liniştit loc de 1 Mai

Intru în Dumbrava, adevărata Dumbrava, locul istoric al serbărilor „câmpeneşti” sibiene încă de la 1800toamna încoace. Am, cred, acelaşi sentiment pe care l-a avut făt-frumosul acela din „Tinereţe fără bătrâneţe” când a ajuns după secole în oraşul natal şi nu a mai recunoscut nimic. Sau ca veteranii de război ai Zilei Z când vizitează plajele din Normandia după zeci de ani şi văd că acolo e un fel de nimic faţă de ce a fost şi au trăit ei atunci.

Nu îţi poţi închipui, acum, animaţia, lumea, zgomotele tipice, starea care era la un 1 Mai (sau 23 august) din perioada „când eram suverani”.

Nu îţi poţi închipui că nu găseai un loc unde să stai când acum poţi sta unde ai chef. NU îţi poţi închipui vacarmul de voci când acum e o linişte de auzi păsările cântând (da, una-două mierle, o silvie, ceva cintezoi, chiar şi grauri, dacă îţi ascuţi urechea).

Valul de muzici de orice fel, de la ce se răspândea din difuzorul radiourilor „cu tranzistori”, radiocasetofoanelor mono şi stereo ori chiar „live”-urile de pe scenele special amenajate e înlocuit de piesa aia care mă călca pe nervi la culme, „Ai seu ti pego” a lui Michel Telo, care se miorlăie slăbuţ de la radioul unei maşini. Apropo de scene, acum ele se sunt folosite parţial ca spaţii ad-hoc de depozitare a ce mai scoate omul din portbagaj.

Dumitru CHISELIŢĂ

Chioşcurile din Dumbrava au fost demolate. Barul de la Camping nu mai e nici bar şi nu mai are nici camping, că acum este o zonă de vile simpatice despre care încă te întrebi cum şi de ce au ajuns fix în pădure. Fosta şi glorioasa „La Stejar” (sau „Stejarul”?) s-a transformat din ruină adăpost de homeleşi, în ruină renovată pe jumătate, la fel de nefuncţională şi de aiurea în peisaj.

Totuşi sunt oameni care petrec pe aici. La umbra maşinilor parcate şi ele la umbra copacilor. Neliniştitor de cuminţi, stau pe scaune pliante, mănâncă la mese pliante, beau bere din găleţi frigorifice, fac foc pentru a face şi ei un grătar acolo ca să nu zică că nu au fost în mijlocul naturii.

Dumitru CHISELIŢĂ

Din zona vilelor acelora super, cineva sărbătoreşte prin muncă, bârâind din nuştiuce, de zici că e vecinul de la bloc. Trei femei de o frumoasă vârstă vin şi ele pe cărare, una întrebându-se revoltată despre „cum dă voie la maşini să parcheze aici?”. Eu fac poze neinvazive (adică lăsând oamenii să-şi vadă de treaba lor) şi mai admir rămăşiţele din teren ale perioadei în care aici era centrul distracţiei: izolatori electrici bătuţi în trunchiul copacilor, stâlpi de iluminat părăsiţi, balustrada podeţului de peste Valea Săpunului.

„Au făcut ceva acolo?”

Înconjurat de atâtea construcţii noi, vile restaurante şi hoteluri, nu m mai mir de ce aici e linişte şi nu se mai organizează evenimente. Da, poţi face Focusuri în Sub Arini, concerte de rock zdranga-zdranga în vecinătatea Spitalului Judeţean, poţi să bubui boxele în Piaţa Mare, nu contează, mai strânge şi tu din dinţi. Aici nu se poate că na, cinci stele, restaurante, vile la pădure, chiar nu se face.

Ies din zonă mirându-mă cât ocolesc anapoda doar pentru o îngrăditură de gard, constatând că zona e aşa fiţă încât nu a permis amenajarea unui trotuar omenesc, de trebuie ca să te fereşti de toate maşinile care au treabă sau nu prin zonă. Şi ele de tine, evident.

Dumitru CHISELIŢĂ

La ieşire mă abordează un nene în etate, dar în putere. „Domnule, văd că vii din partea aia. Au făcut ceva acolo?”. Îi răspund frumos că să fie el sănătos, că de peste 20 de ani nu şi cam nimic, şi că cine să mai facă. „Păi patronii ăştia!” Îi explic că acum, de 1 Mai nu mai e obligat nimeni să facă ceva în Dumbrava şi că de fapt nu se petrece nimic acolo. (nefăcând referire la 1 Mai-urile acelea cu mici şi bere moca de la partid). „Iar eu unde să beau o bere?”, mă mai întreabă domnul respectiv. I-am spus că are de ales între Hilton şi Jacob’s. „Atunci merg la restaurantul de la Zoo”. Îi zic că bine şi mă gândesc că berea aia l-a costat (cu intrare cu tot), cam cât patru beri ca lumea, luate la purtător şi consumate fix ca acum 40 de ani, în Dumbrava, pe o buturugă.

Nu mă mai întind la discuţii că vine 13-le şi de-l pierd, următorul va fi după mult timp, că e program de sâmbătă. Maşinile continuă să se scurgă fluviu spre Curmătură. Numai să fie destulă Curmătură pentru câte maşini migrează într-acolo.