Ziua Copilului, sărbătorită în avans de Poliție, Jandarmerie și ISU, în parcarea din Piața Teatrului

Ziua Copilului, sărbătorită în avans de Poliție, Jandarmerie și ISU, în parcarea din Piața Teatrului

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, în parteneriat cu Jandarmeria Sibiu și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, are plăcerea de a invita copiii și părinții la un eveniment special dedicat copiilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 mai, în parcarea Pieței Teatrului din Sibiu, pe Bd. Corneliu Coposu, începând cu ora 10:00, până la ora 14:00.

Cei mici vor avea ocazia să interacționeze cu polițiștii și să descopere tehnica din dotare, să participe la activități educative, precum și să asiste la demonstrații menite să inspire și – de ce nu – să bucure, să își facă poze cu echipamentele și autospecialele poliției, precum și să se întâlnească cu polițiști, jandarmi și pompieri, eroii din viața reală, transmite IPJ Sibiu

Evenimentul este dedicat tuturor copiilor, dar și celor care păstrează spiritul copilăriei în suflet, mai susține IPJ ibiu, adăugând că intrarea este liberă.

 

Autor - b.o.n.
30 mai 2025 la 06:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 6 ore
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
TILIŞCA: Peste 2.500 de vizitatori în acest an la Cetatea dacică
Astăzi, a avut loc o adevărată incursiune în istorie pe Dealul Cățănaș, deoarece s-au deschis porțile șantierului arheologic...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
BOIŢA: Festivalul Roman a readus la viaţă patrimoniul istoric al zonei
Într-un loc în care istoria, peisajul și memoria trecutului se întâlnesc, comuna Boița a găzduit, astăzi, prima ediție...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
Luni, cod galben de caniculă în judeţ
Un număr de 17 județe din vestul, nord-vestul, sud-vestul, centrul și nord-estul țării, între care şi judeţul Sibiu,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
Sibiul devine punctul de întâlnire al liderilor din business pentru dezvoltarea oportunităților de angajare a persoanelor cu autism
Cum poate mediul de afaceri să transforme incluziunea într-un avantaj competitiv și, în același timp, într-o schimbare reală...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 14 ore
Târgul de Carte Gaudeamus revine de joi în Piața Mare
Evenimentul este organizat de Radio România, prin postul Radio România Cultural, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
BRUIU: Sărbătoarea comunei în Ziua de Sfânta Maria
Sute de locuitorii din comuna Bruiu şi invitaţii lor au lăsat grijile deoparte, sâmbătă, şi au petrecut de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
Recomandarea săptămânii | Istoricul Mariana S. Țăranu: „Război în Europa. Ucraina, România și Republica Moldova în fața agresiunii ruse”
Istoric al comunismului și Europei de Est, dr. Mariana S. Țăranu, î.șef Serviciu Județean Sibiu al Arhivelor Naționale,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.