Pompierii sibieni au intervenit, în ziua de vineri, 12 ianuarie, la mai multe incendii ce s-au declanşat în localităţile Răşinari, Avrig şi Cisnădie
Vineri, pompierii sibieni au intervenit în Cisnădie, pe str. Țesătorilor pentru stingerea unui incendiu, la podul unei case. Incendiul a avut loc la la coșul de fum, fără flacără, la nivelul podului, fiind afectat tavanul unei camere pe o suprafață de aproximativ 15 mp în jurul coșului. Restul casei a fost salvată. Cauza incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum deteriorat.Nu au fost înregistrate victime.
La nivelul zilei de vineri, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns la peste 55 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. Dintre acestea, 51 au fost cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale, patru au fost incendii (trei incendii la gospodării cetățenești și un incendiu autoturism). Incendiile s-au produs în Cristian, Cisnădie, Săliște și Șaroș pe Târnave.
De exemplu, pompierii Stației Agnita au intervenit joi, în jurul orei 21, pentru localizarea și lichidare unui incendiu în Nocrich. La fața locului pompierii au fost mobilizați cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și de asemenea au intervenit și pompierii SVSU Nocrich. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 50 mp, atât în interior cât și la acoperiș. Pompierii au limitat incendiul astfel acesta nu s-a extins și la locuință. Din cauza efectului termic produs la coșul de fum amplasat necorespunzător, anexa nu a putut fi salvată, aceasta fiind afectată în totalitate. Din fericire nu au fost victime. După aproape două ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul, astfel acesta nu s-a extins la casa învecinată. Focul însă a afectat pe o suprafață de aproximativ 80 mp interiorul casei de locuit. Cauza producerii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu defect.
În jurul orei 22:30, pompierii sibieni au intervenit la incendiul unei locuințe din Rășinari. Pompierii au fost mobilizați cu două autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție. De asemenea la fața locului sunt mobilizate și SVSU Rășinari și o ambulanță SAJ. După aproape două ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul, astfel că acesta nu s-a extins la casa învecinată. Focul însă a afectat pe o suprafață de aproximativ 80 mp interiorul casei de locuit. Cauza producerii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu defect.
În jurul orei 23:30, pompierii Punctului de Lucru Avrig au intervenit de urgență pe Valea Avrigului pentru stingerea unui incendiu la o cabană, cu două autospeciale de stingere, una de primă intervenție și un echipaj SMURD. De asemenea a intervenit și SVSU Avrig. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul cabanei pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Incendiul a fost lichidat de pompieri, acoperișul fiind distrus în totalitate. S-au degradat bunuri din interiorul cabanei precum și pereții acesteia. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la aparate electrocasnice lăsate sub tensiune. Din fericire nu au fost înregistrate victime, întrucât nu se afla nimeni în cabană la momentul izbucnirii incendiului.
La ora 02:30, un apel pe 112 solicita pompierii sibieni în localitatea Șura Mare, pentru stingerea unui incendiu la un saivan de animale. Pompierii au intervenit urgent cu două autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD. Datorită intervenției prompte a pompierilor incendiul care se manifesta la acoperiș în jurul coșului de fum a fost limitat și stins, fără a se extinde la tot acoperișul. Animalele nu au fost afectate de incendiu și nu au existat nici victime omenești. Cauza izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum.