Vremea e ca vremurile: mohorâtă și indecisă

Acasa >

Articol

În săptămâna 9-15 decembrie vom avea parte de o vreme închisă, cu temperaturi puțin mai ridicate decât normalul perioadei. Nu vor lipsi precipitațiile, dar date fiind valorile peste pragul înghețului, ele se vor manifesta îndeosebi sub formă de lapoviță. Sunt posibile ninsori la munte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse va ploua mai ales în cursul zilei. La munte precipitațiile vor fi mixte, ninsori la peste 1800 m. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10-15 l/mp Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 7 grade, iar cele minime între -3 și 1 grad. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Marți, vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros. Izolat vor fi condiții de ploi slabe. În cursul nopții la munte se vor semnala precipitații mixte, ninsori peste 2000 m. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 8 grade, iar cele minime între 0 și 2 grade. Izolat vor fi condiții de polei.

Miercuri, vremea se va menține mai caldă decât normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii restrânse se vor semnala precipitații sub formă de ploaie ziua, mixte în cursul nopții. La munte precipitațiile vor fi mixte ziua, ninsori noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 7 grade, iar cele minime între -1 și 1 grad. Izolat vor fi condiții de polei.

Joi, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Izolat vor fi condiții de ploi slabe, mixte la munte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 5 grade, iar cele minime între -3 și -1 grad. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Vineri și în weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată din a doua parte a intervalului.

Autor
08 decembrie 2024 la 10:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 6 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit