„Vrăjitorul din Oz” și trei ateliere de creație, de 1 Iunie la Teatrul „Gong”

„Vrăjitorul din Oz” și trei ateliere de creație, de 1 Iunie la Teatrul „Gong”

Teatrul „Gong” suplimentează programul de 1 Iunie și aduce în fața celor mici una dintre cele mai îndrăgite povești: „Vrăjitorul din Oz”. Spectacolul va avea două reprezentații, astfel că prichindeii pot alege când să se întâlnească cu Dorothy și prietenii ei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe lângă spectacol, vor avea loc și trei noi ateliere de creație în care cei mici sunt puși la treabă, să dea frâu liber imaginației.

Cu ce îi așteaptă Teatrul „Gong” pe cei mici de ziua lor

De ziua lor, 1 Iunie, cei mici se vor putea reîntâlni cu Dorothy și noii ei prieteni într-o călătorie pe ritmuri muzicale spre Țara lui Oz. O tornadă stârnită din senin face ca Dorothy și cel mai bun prieten al ei, cățelul Toto, să ajungă în tărâmul de basm numit Oz. Ajunsă acolo, fetița face cunoștință cu Sperie-Ciori, cel care-și dorește puțin creier în căpățâna-i de paie, cu Omul de Tinichea, cel care tânjește după o inimă care să-i bată în piept, și cu Leul cel Laș, care, deși este rege al animalelor, e un fricos și jumătate și tânjește după un pic de curaj. Aflând de Marele Oz, atotputernicul vrăjitor din Orașul Smaraldelor, aceștia sunt hotărâți să ajungă la el pentru a le îndeplini dorințele. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani. Spectacolul „Vrăjitorul din Oz” în regia Simonei Vintilă va avea loc atât de la ora 11:00, cât și de la ora 17:00.

Diana Ribana îi invită de la ora 10:00, la „Atelierul de Creat Povești – Grădina mea cu flori”, unde își vor construi propria căsuță din carton, pe care o vor colora cu multă imaginație. În jurul ei, vor crea o mini-curte cu pământ, unde vor semăna flori și își vor face prima lor grădină. Soarele, norii și zâmbetele desenate le vor înveseli micul colț verde. Este o aventură creativă unde natura se întâlnește cu joaca și învățarea prin experiență. Grădinăritul nu a fost niciodată mai distractiv. Atelierul este organizat pentru copiii cu vârsta între 6 și 10 ani.

Tot duminică, 1 iunie, de la ora 10:00, Claudia Benchea a pregătit un atelier plin de veselie, unde cei mici vor picta, decupa și lipi, transformând materiale textile în jocuri clasice precum „X și 0”, „Table” sau „Nu te supăra, frate!”. Cu mărgele colorate, acuarele și multă imaginație, fiecare copil își va crea propriul set de jocuri portabil. Atelierul de Creație „Piticii pricepuți” –  Jocurile copilăriei este creat pentru grupa de vârstă 6 – 10 ani.

Maria Denov propune un „Atelier de Comunicare prin Artă – Copilărie în culori”, în care cei mici vor crea ochelari uriași, colorați și amuzanți, care îi vor ajuta să vadă lumea mai frumoasă și mai veselă. Își vor folosi creativitatea pentru a face un obiect surpriză – moale, haios și numai bun pentru momentele în care au nevoie de un pic de liniște. Acest atelier este creat special pentru copiii cu vârsta între 6 și 10 ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Ziua de 1 iunie este dedicată bucuriei, imaginației și viselor celor mici. Este un prilej minunat să celebrăm copilăria în toată frumusețea ei și să le oferim copiilor amintiri care să le rămână în suflet. Marcăm această zi specială cu entuziasm și recunoștință pentru zâmbetele și energia lor molipsitoare. La mulți ani tuturor copiilor”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”.

Accesul la oricare din evenimente se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00.

 

Autor - Nedeia DICU
27 mai 2025 la 08:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 26 minute
Un cadru universitar ULBS a câştigat un grant de 1,5 milioane de euro. Ştefan Baghiu va studia istoria literaturii din România
Ștefan Baghiu, lector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a câștigat cel mai prestigios grant de cercetare din...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 57 minute
Transfăgărășanul, închis sâmbătă. Anunțul CNAIR
Bâlea Lac va fi „capătul de linie” al celor care călătoresc sâmbătă pe Transfăgărășan dinspre partea sibiană a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
Medic nou la Spitalul de Pneumoftiziologie: dr.Vlad Buzăianu se alătură echipei
Un comunicat al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu transmis astăzi anunță completarea echipei sale cu numele doctorului Vlad Buzăianu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Casa Naţională de Pensii vine cu o nouă platformă on-line pentru cetăţeni. Poate fi accesată din site-ul instituţiei- cnpp.ro
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunţă lansarea noului portal instituțional, o platformă modernă, orientată către nevoile cetățenilor, care...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Ce lovitură! ACS Bradu transferă un portar care a cucerit titlul de campion naţional cu CFR Cluj şi trei trofee ale Cupei României
Vicecampioana judeţeană ACS Bradu închide campania de transferuri cu o mutare spectaculoasă. Echipa sibiană şi-a asigurat serviciile portarului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Premieră medicală la Sibiu. Un pacient cu cancer hepatic, tratat printr-o procedură minim invazivă realizată în premieră în județ
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu au realizat, în premieră pentru județ, o procedură DSM-TACE,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Muzeul ASTRA aduce la Sibiu specialiști din marile muzee în aer liber ale lumii. Peste 70 de experți din 17 țări vin în România
Sibiul devine, în perioada 6–11 septembrie, unul dintre punctele de întâlnire pentru specialiștii muzeelor în aer liber din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
ŞEICA MICĂ: Administraţia locală sprijină producătorii de cartofi
Primăria Şeica Mică îi anunţă pe producătorii locali de cartof de consum din comună că Guvernul României a...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
Progrese la granița dintre Sibiu și Brașov: autostrada a ajuns la 48%
Stadiul lucrărilor la Lotul 3 al autostrăzii A13 Sibiu-Făgăraș a ajuns la 48%, potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
SĂLIŞTE: „Jocurile Vacanţei”, în plină desfăşurare
O nouă ediție a “Jocurilor Vacanței” a început, luni, la Săliște, și se va desfășura până pe 3...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Interviu: „Boița ocupă un loc aparte în geografia istorică a întregului Ardeal” | Primarul comunei Boiţa, Nicolae Cocoş, despre ecourile Festivalului Roman
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
APOLDU DE JOS: Campanie de informare și conștientizare privind gestionarea deşurilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.