Voluntarii Asociaţiei Cârţişoara pregătesc Târgul de Crăciun

Din dorinţa de a anima puţin atmosfera premergătoare marii sărbători a Naşterii Domnului, dar şi pentru a demonstra tuturor că şi la ei în sat se pot organiza activităţi frumoase, de bun gust şi deosebite, reprezentanţii şi colaboratorii Asociaţiei Cârţişoara au intrat în ultima etapă a pregătirilor organizatorice pentru prima ediţie a Târgului de Crăciun 2022. Evenimentul va fi găzduit de Centrul Cultural “Preot Radu Farcaşiu” (fosta Bserică Romano – Catolică, reabilitată în ultimul an de voluntarii asociaţiei), în zilele de 22 şi 23 decembrie, între orele 15 şi 21.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Târgul de Crăciun de la Cârţişoara va avea două componente: zona comercială – vor fi amenajate tonete pentru producătorii locali, unde fiecare vizitator va putea achiziţiona diverse preparate culinare, ornamente de sărbători, diverse obiecte vestimentare tradiţionale etc şi zona cultural, dedicată tradiţiilor de Crăciun – vor fi organizate concerte de colinde şi obiceiuri de iarnă.

În ziua de 22 decembrie, programul artistic va consta într-un spectacol de colinde tradiţionale, realizat împreună cu cetele de ficiori din Cârţişoara şi satele învecinate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 23 decembrie, Centrul Cultural “Preot Radu Farcaşiu” va găzdui Concertul “Gloria in Excelsis Deo”, printre participanţi fiind Corul de cameră “Caedonia”, corul Asociaţiei Cârţişoara, corul copiilor adventişti din Arpaşu de Sus, corul copiilor maghiari de la Glodeni /jud. Mureş), corul comunităţii baptiste din Cârţişoara şi alţi participanţi surpriză.

(În afara programului pregătit pentru Târgul de Crăciun, Asociaţia Cârţişoara va organiza un concert de colinde şi în ziua de 25 decembrie, între orele 17 si 18, eveniment la care sunt invitaţi să participe copiii din sat, cu obiceiurile Irozii şi Steaua, precum şi alte grupuri de mici colindători.)

În perioada următoare, Asociaţia Cârţişoara va desfăşura o campanie de promovare a participanţilor la Târgul de Crăciun 2022 şi îşi va concentra eforturile pentru asigurarea bugetului necesar evenimentului, astfel încât să reuşească so dea magie şi farmec unei sărbători atât de importante pentru creştini.

Cu prilejul desfăşurării evenimentelor programate la Cârţişoara vor fi colectate donaţii pentru Fundaţia Tabita, ce gestionează centrul de plasament de la Arpaşu de Sus.

D.F.

08 decembrie 2022 la 11:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 minute
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 24 minute
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
acum 2 ore
Percheziții la Aeroport și CJ Sibiu. Procurorii europeni cercetează posibile fraude cu fonduri comunitare
 În cursul zilei de marți, au avut loc mai multe percheziții în Sibiu, principala instituție vizată fiind Aeroportul...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
„Dansul Corbilor” (ediția a XIII-a), în curtea Căminului Cultural Roșia
Vineri, 4 iulie, începând cu ora 18, în curtea Căminului Cultural din Roșia se va desfășura cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Cursuri gratuite de dans pentru seniorii Sibiului
„Dansul Nu Are Vârstă” este un proiect al Asociației Fantasy Dance care a ajuns la cea de-a șaptea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Cosirea vegetației și plombări cu sort și emulsie, printre lucrările executate pe drumurile județului, în această săptămână
Pe drumurile județului continuă lucrările de reparații și întreținere, executate de Drumuri și Poduri SA Sibiu. În această săptămână,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Luni se dă startul la înscrieri pentru o nouă ediție a Artizan Huet. Când are loc evenimentul
În zilele de 12 și 13 iulie se va desfășura o nouă ediție a Artizan Huet, dedicat comercianților...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
A intrat cu tractorul pe DN7 fără să se asigure. O fetiță a ajuns la spital
În această dimineață a avut loc un accident la Boița, pe fondul neacordării de prioritate. Un tânăr care...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
În Poligonul Cârțișoara, trageri de dimineața până seara
Până în data de 4 iulie, la Poligonul Cârțișoara va fi activitate specifică intensă. Conform unei informări dată publicității...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Echipa secției de Prematuri a SCJU Sibiu, locul I la Concursul „Kangaroo Mother Care 2025”
La Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu se aplică de peste 15 ani metoda Kangaroo Care,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 ore
Maria, primul pasager „metropolitan”. Cum a fost prima cursă cu autobuzul electric
Într-o dimineață liniștită de vară, când soarele abia îndrăznea să se ridice peste dealurile Sibiului, un autobuz electric...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Discuții cu primărița, în Sebeșu de Sus
Locuitorii din Sebeșu de Sus care vor să discute cu primărița diferite probleme legate de comunitate, o pot...
Actualitate
1 min de citit