Voleibalistele sibience U17 de la Champions și Clubul Sportiv Școlar, calificare la braț, la turneul semifinal 2 al Campionatului Național

Voleibalistele sibience U17 de la Champions și Clubul Sportiv Școlar, calificare la braț, la turneul semifinal 2 al Campionatului Național

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipele U17 ale ACS Champions și CSȘ Sibiu s-au calificat la turneul semifinal 2 al Campionatului Național după ce s-au clasat pe podiumul turneului semifinal al Seriei D disputat, săptămâna trecută, la Sibiu. ”Panterele” și fetele de la Școala Sportivă s-au clasat pe locurile 2, respectiv 3, în spatele celor de la CSȘ Lugoj, care ajung direct la turneul final al Campionatului Național în urma acestei performanțe.

Sala de jocuri a CSȘ Sibiu a fost gazda unui veritabil maraton de volei, în perioada 12-16 martie, fiind disputate nu mai puțin decât 15 meciuri, șase echipe luptându-se pentru primele trei locuri în serie.

Echipa din Lugoj s-a prezentat la Sibiu cu un grup matur și experimentat, reușind să-și impună stilul de joc în fiecare partidă. Bănățencele au cedat un singur set în întreg turneul, chiar împotriva echipei Champions Sibiu, dar a câștigat toate celelalte meciuri cu 3-0, demonstrând stabilitate și maturitate în joc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“CSȘ Lugoj a arătat că este echipa cu cea mai mare experiență din acest turneu. Ne-au învins într-un meci intens, dar sunt sigur că, dacă ne vom mai întâlni în competiție, vom putea avea o șansă mai bună. Echipa noastră este în plină creștere, iar acest turneu ne-a arătat exact unde mai avem de lucrat”, a spus Andrei Banciu, antrenorul echipei Champions Sibiu.

Locul secund a fost ocupat de Champions Sibiu, care a reușit un parcurs foarte bun, obținând patru victorii și cedând doar meciul cu CSȘ Lugoj. Echipa organizatoare a confirmat așteptările, jucând cu ambiție, forță și determinare, ceea ce i-a permis să se mențină printre echipele de top ale competiției.

“Fetele au demonstrat că merită să fie în fazele superioare ale competiției. Am avut un parcurs constant și am arătat că echipa noastră este solidă. Am reușit să facem rotații importante în lot, să gestionăm bine momentele de presiune și să câștigăm toate meciurile în care eram favoriți”, a explicat Sabin Sopa, președintele ACS Champions Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un exemplu de gestionare inteligentă a resurselor a fost meciul cu CSS Sibiu, în care Champions a rotit jucătoarele pentru a menține un ritm ridicat. Adela Vasilescu, cea mai tânără jucătoare a turneului, a fost din nou principala marcatoare, dar și colegele ei, Cătălina Vasilescu și Ana Grădinariu, au avut contribuții importante, conform clubului organizator al turneului semifinal, ACS Champions.

Deși au pierdut meciurile împotriva Champions Sibiu și CSS Lugoj, jucătoarele de la CSȘ Sibiu au avut o atitudine de luptătoare și au demonstrat că pot fi o echipă redutabilă. Meciul cu CSȘ Lugoj a fost mult mai echilibrat decât o arată scorul (25-23, 25-22, 25-23), iar duelul cu Champions a fost de asemenea unul intens, mai ales în primele seturi.

O jucătoare remarcabilă pentru CSS Sibiu a fost Carmen Pop, care a fost cea mai bună marcatoare a echipei cu 16 puncte în derbiul cu Champions.

“Este clar că am fost una dintre cele mai bine pregătite echipe din punct de vedere fizic. Într-un turneu de cinci zile, cu meciuri solicitante, rezistența și intensitatea sunt esențiale. Fetele noastre au făcut față excelent, iar acest lucru s-a văzut în momentele decisive”, a spus Mihai Bulbuc, preparatorul fizic al Champions Sibiu.

Pe lângă spectacolul de pe teren, turneul a fost un exemplu de organizare profesionistă, oferind echipelor participante cele mai bune condiții pentru a performa.

“Ne bucurăm că am reușit să organizăm acest turneu și că am fost gazde pentru echipe valoroase. Sperăm că toți cei prezenți s-au simțit bine la Sibiu și că am oferit un eveniment la nivelul competiției. Mulțumim CSS Sibiu pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestui turneu”, a mai spus Sabin Sopa.

 

ACS Champions și CSȘ Sibiu vor încerca să se califice la turneul final în urma turneului semifinal 2, aceasta find ultima șansă de a ajunge în Top 8.

 

 

Seria D, turneul semifinal, clasament final

1. CSS Lugoj 5 pct. (calificare la turneul final)

2. Champions Sibiu – 12 pct. (calificare în semifinala 2)

3. CSS Sibiu – 9 pct. (calificare în semifinala 2)

4. Kids Tampa – 5 pct.

5. LPS Oradea – 4 pct.

6. Academia Ciortea – 0 pct.

 

 

 

 

 

Autor - b.o.n.
18 martie 2025 la 18:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Poli Timişoara şi Steaua îşi împart punctele pe ”Municipalul” sibian
Poli Timişoara şi Steaua au remizat, în această seară, la Sibiu, pe Stadionul ”Municipal”, în uvertura etapei a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Poli Timişoara – Steaua: Trei dosare penale pentru substanţe interzise şi materiale pirotehnice. Ce amenzi au fost date după încăierarea suporterilor cu forţele de ordine, în centrul Sibiului
Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov transmite că au fost constatate trei fapte de natură penală, dintre care două...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 20 ore
(VIDEO) Incidente violente cu suporterii Stelei şi ai lui Poli Timişoara în centrul Sibiului. Forţele de ordine au folosit spray-uri lacrimogene
Suporterii echipelor Poli Timişiara şi Steaua s-au încăierat în centrul Sibiului, în jurul prânzului. Aceştia ajunseseră în prima...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
A lu’ Escana din Porumbacu de Sus găzduiește o seară de jazz și blues
O seară de jazz și blues va avea loc pe 17 octombrie, în Porumbacu de Sus, județul Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
„Soarele din farfurie”, un nou circuit expozițional la Muzeul ASTRA. Trei zile de ateliere în sectorul Olărit
Muzeul ASTRA deschide vineri, 9 octombrie, de la ora 14:00, circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în sectorul Olărit....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
CSU Sibiu are acum şi echipă de volei feminin. Debut, în Sala “Transilvania”, weekendul acesta
Clubul Sportiv Universitar face un pas important în dezvoltarea sportului sibian, punând bazele unui proiect menit să creeze...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.