Viitorul mare cărturar al Transilvaniei şi nu numai, a văzut lumina zilei pe data de 5 iulie 1833 în satul Seuca de pe Târnava Mică, fiind primul din cei cinci copii pe care i-a avut familia Andrei şi Paraschiva, aceasta fiind originară din localitatea Blăjel. Tatăl, fiind de profesie învăţător, şi, fiind repartizat în Dârlos, se va muta cu familia în această localitate. Cursurile şcolare sunt urmate în mai multe unităţi, începând cu şcoala confesională romano – catolică din Mediaş, limba de predare fiind maghiara şi, pentru a-şi însuşi mai lesne cunoştinţele în graiul accestei unităţi şcolare, este instalat în gazdă la o familie medieşeană maghiară. Între anii 1844-1847, frecventează gimnaziul inferior romano – catolic din Elisabetopol (Dumbrăveni), unde, în certificatul de absolvire sunt menţionate următoarele: „Visarion Roman, valah din Comitatul Târnava, de 14 ani, greco – catolic, a frecventat clasa medie de gramatică cu bună diligenţă având purtare morală „clasis primae”şi notat la religie cu „eminens”, limbă şi literatură „eminens”, aritmetică „eminens”, geografia şi istoria „eminens”, ( preot drd Achim Sărăşan, „Dârlos, istorie şi tradiţii”, Editura Constant, Sibiu, 2002, pag. 107). Continuă cursurile altor instituţii şcolare, mai întâi la gimnaziul superior din Târgu-Mureş, după care este trimis, mai întâi la liceul din Mediaş şi, mai apoi, la cel din Târgu-Mureş.

Anii revoluţiei de la 1848 l-au determinat să-şi însoţească tatăl care se înrolase în oştile Craiului Munţilor, Avram Iancu.

În anul 1850, Visarion Roman se înscrie la gimnaziul romano – catolic din oraşul Sibiu unde, determinat de condiţiile mateiale foarte modeste, este obligat a se angaja să lucreze în casa unui avocat pentru a se întreţine. După absolvirea clasei a V-a, abandonează această unitate şcolară şi se înscrie la Institutul Pedagogic şi Teologic organizat de Andrei Şaguna pe lângă Episcopia Ortodoxă din oraşul de pe Cibin, pe care îl absolvă în 1854. Pe baza rezultatelor de excepţie obţinute la învăţătură, episcopul Andrei Şaguna îl numeşte profesor suplinitor de pedagogie chiar la institutul în care se perfecţionase. Aceasta este perioada de cotitură a vieţii sale, deoarece, traiectul existenţei tânărului teolog şi profesor va cunoaşte suişuri şi cobotâşuri. În anul 1855-1856, aceeaşi înaltă faţă bisericească nu mai e de acord ca Visarion Riman să continuie munca de pedagog pe care o începuse în institut şi-l numeşte învăţător în comuna Răşinari, dar în anul următor este îndepărtat şi de aici şi este numit redactor la revista „Telegraful Român”, publicaţie în care Visarion colabora încă din 1854. După câteva luni este îndepărtat şi din acest post, încercând să revină la postul din Răşinari fără a izbândi acest lucru deşi era legat sentimental de această localitate întrucât aici se căsătorise. Urmează o schimbare structurală în activitatea lui Visarion Roman, începând prin tipărirea cu eforturi financiare deosebite a revistei cu profil pedagogic „Amicul Şcoalei”, apărută în perioada 1860 -1865. Mai funcţionează ca bibliotecar al „ Astrei” ( 1861) şi ca notar în Răşinari. De mare succes s-a bucurat printre săteni calendarul „Amicul poporului”, editat îm 1861. După încetarea apariţiei „Amicului Şcoalei”, se gândeşte la altă publicaţie numită „ Progresul” , dovedintu-se din start a fi o simplă efemeridă, apărând doar un singur număr. În articolele publicate în „Telegraful Român”, revistă ce se va dovedi longevivă în decursul timpului( n.m.)trebuie amintit că Visarion , fiind preocupat de starea materială a ţăranilor a publicat mai multe articole privind viaţa acestora între care amintim : Culegeri de învăţături pentri popor, Cerinţele timpului prezent, et cetera . În aceste articole, precum şi în altele, autorul militează pentru cultivarea pământului raţional şi constată lipsa băncilor „care să sprijine cu credite consolidarea gospodăriilor ţăranilor români ”, ( idem.). De asemenea, tot în paginile aceleeaşi publicaţii tipăreşte un tratat despre „Reuniunile binefăcătoare” (ibidem.) care se refereau la aspecte legate de necesitatea unor societăţi de lectură, societăţi de asigurare contra grindinei, a focului dar şi societăţi de meseriaşi. Printre organzaţiile economice capabile a scoate poporul din întuneric şi sărăcie el enumeră şi casele de păstrare. Sub influenţa cooperaţiei germane, la 27 aprilie 1867, înfiinţează prima cooperativă românească numită „Societate românească de păstrare şi împrumut din Răşinari”, care-şi începe activitatea în martie 1868. Scopul acesteia era de a oferi împrumuturi ipotecare cu dobânzi mici „ în primul rând ţăranului , apoi comerciantului şi industriaşului român” ( op.cit.) Între anii 1866 -1870, funcţionează ca inspector al Societăţii româno-săseşti „Transilvania” .Într-o scrisoare Visarion Roman explică scopul urmărit de români: „ … să ne facem cunoscuţi cu institutele de bani ca, cu timpul, să putem contribui la înfiinţarea lor şi între românii noştri”. Încă de la angajarea sa la societatea „Tansilvania ” el se gândeşte la „înfiinţarea unui institut de credit şi păstrare curat românesc”, iar în 1869 începe redactarea Proiectului de Statute pe care le definitează în 1870. În cadrul mai multor consfătuiri este ales un Consiliu care îl va alege pe directorul înfiinţatei Bănci „Albina” pe Visarion Roman. Pentru ocuparea acestei funcţii era nevoie de o pregătire în domeniu , fapt ce-l determină să meargă la Viena în vederea unei specializări. În anii următori Banca Albina îşi va deschide agenţii şi filiale în mai toate localităţile din Ardeal şi chiar în Bucureşti. Urmaşii săi i-au dus mai departe ideile,înfiinţând filiale şi agenţii şi în zona Târnavelor. Astfel, în 22 aprilie 1880 se înfiinţează o agentură (agenţie ) la Târnăveni pentru acest oraş şi pentru Mediaş, iar în 1909 ia fiinţă, în oraşul de pe Târnava Mare o nouă agenţie cu activitate şi la Dumbrăveni ,aceasta în anul următor devenind filială. Pentru merite deosebite în activitatea sucursalelor Băncii Albina, Visarion Roman este desemnat membru corespondent al Societăţii Academice Române, Diploma emisă în 1877 fiind semnată de Ion Ghica şi George Sion. În afara muncii asidue depuse în sfera cooperatistă, Visarion Roman a fost preocupat şi de editarea unor reviste pedagogice şi a unor cărţi şcolare, între care amintim: „Albina Carpaţilor”, „Metodul”„Aritmetica” şi „Geografia monarhiei austriece”, toate traduse din limba germană. Visarion Roman a avut şi dorinţa înfiinţării unei librării româneşti, dar speranţele şi truda sa iau sfârşit prematur întrucât la 10 mai 1885, marele cărturar dârloşan, în urma unei comoţii cerebrale se stinge din viaţă . Avea doar 52 de ani. Moartea a fost deplânsă de mai multe publicaţii din ţară între care „Observatorul” , „Gazeta Transilvaniei„ „Telegraful Roman”, care menţiona că Visarion Roman „a fost unul dintre cei mai inteligenţi şi zeloşi fii ai naţiunii sale”. Pentru neobosita lui râvnă depusă în întreaga sa existenţă, una care a îmbrăţişat mai multe laturi, comunitatea dârloşană îi păstrează o vie amictire vajnicului lor înaintaş, ca şi celorlalţi corifei ai localutăţii lor, Ilarie Chendi, Ioachim Crăciun şi Ioan Moraru. De altfel, administraţia comunei, a acordat o deosebită atenţie memoriei acestora.Astfel, în mijlocul localităţii, a fost ridicat un triptic statuar reprezentându-i pe Visarion Roman ( 1833-1885), Ioachim Crăciun ( 1898 – 1971) şi academicianul, Ioan Moraru ( 1927 -1989) acesta din urmă fiind şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1985. Grupul statuar respectiv a fost ridicat foarte aproape de casa în care a văzut lumina zilei criticul Ilarie Chendi ( 1871-1913). casă pe care este aplicată şi o placă comemorativă. dedicată acestuia. Fără nicio îndoială. numele lui Visarion Roman, ca şi al celorlalţi oameni de seamă ai comunmitîţii locale, va fi veşnic păstrat în amintirea posterităţii. NOTĂ. Pentru realizarea prezentei lucrări , de un real ajutor mi-a fost şi cartea amintită a preotului drd. Achim Sărăşan, un fost elev al şcolii gimnaziale din această comună. De menţionat că şcoala poartă numele în prezent de „Ioan Moraru” după numele ilustrului fiu al localităţii şi că soţii Gheorghe şi Elisabeta Buşoiu aici au debutat în dăscăliei în urmă cu 56 de ani, avându-l elev pe Achim Sărăşan, un elev „ eminens”.

Gh. Buşoiu