Vinete, ardei și roșii mai scumpe în piață. Murăturile și zacusca rămân pe baricade, și pe timp de criză

Vinete, ardei și roșii mai scumpe în piață. Murăturile și zacusca rămân pe baricade, și pe timp de criză

După scumpirea în lanț a carburanților, alimentelor de bază, a gazului și energiei electrice, nici piețele agro-alimentare nu puteau scăpa de valul majorării prețurilor ce lovește tot mai puternic bugetul românului. S-a deschis sezonul pentru conserve, murăturile și zacusca fiind principalele provizii pentru iarnă. Piețele sunt pline de marfă și chiar dacă aceasta e mai scumpă, nici clienții nu lipsesc. Față de anul trecut, ardeii, vinetele sau roșiile s-au scumpit cu 40-50%. Cu toate acestea, mulți sibieni continuă să pună conserve pentru iarnă, spunând că și în aceste condiții e mai avantajos să te bazezi pe propriile provizii, ca să nu mai vorbim de calitatea preparatelor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Piața Cibin, cel mai mare spațiu din oraș destinat comercializării legumelor și fructelor, e mult mai populată decât de obicei, în această perioadă. Tarabele sunt pline cu vinete, ardei, roșii, ceapă, cartofi, varză, gogoșari, dovlecei, mere, struguri, prune ș.a.m.d. Pline sunt și culoarele dintre tarabe, semn că sibienii respectă calendarul „murăturilor”. 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Zacusca, mai scumpă decât anul trecut

 

Prețurile legumelor au crescut, în unele cazuri, și cu 40-50%, față de anul trecut. Comercianții pun creșterea prețurilor pe seama scumpirii generalizate: „Toate s-au scumpit, mamă. Motorina, îngrășămintele, curentul, mâncarea. Am scumpit și noi la minim, că altfel ieșim în pierdere. Lumea nu știe ce înseamnă agricultura și crede că e de ajuns să semeni și apoi să culegi. Nu e deloc așa, avem și noi cheltuieli multe, toate s-au scumpit”, ne spune o vânzătoare trecută de a doua tinerețe, care vine în Piața Cibin de mulți ani cu vinete. Probabil că acestea sunt unele dintre cele mai căutate produse în perioada începutului de toamnă, fiind folosite atât la zacuscă, cât și pentru a fi congelate. Vinetele costă 5-6 lei/kg în Piața Cibin, iar orice tentativă de negociere e sortită eșecului. „Cu 5 lei le dau și dacă vând 10 kg și dacă dau 70”, îi spune un comerciant unui cumpărător care încearcă să se tocmească. Roșiile costă între 6 și 8 lei/kg, ardeii capia 8 lei/kg, gogoșarii ajung până la 10 lei/kg, iar castraveții pentru murături se vând cu 35 lei o sută de bucăți. Cartofii s-au scumpit și ei, ajungând la 3 lei/kg, iar ceapa roșie „de Turda” costă 10 lei/kg. Merele își vând dulceața cu prețuri între 4,5 – 6 lei, iar prunele între 5 și 8 lei/kg. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Motorina+ furaje+ îngrășăminte = brânză mai scumpă

 

Nici producătorii de brânză nu au mai putut ține prețurile în frâu. Cașul, telemeaua, cașcavalul sau brânza de burduf s-au scumpit. Un kilogram de telemea costă 40-45 de lei, iar explicația comercianților trimite tot la scumpirile în lanț: „S-au scumpit motorina, furajele, îngrășămintele. Tot ceea ce ține de creșterea animalelor costă mai mult, așa că e normal ca și prețul laptelui sau brânzei să crească. Nu poți să vinzi la prețurile de anul trecut când tu produci mai scump. Cine crede că e ușor să crești animale, se înșală E tot mai greu, costă tot mai mult să le întreții și marfa nu e plătită. Vindem laptele mai pe nimic, oamenii se uită și la un leu când vin să cumpere brânză, e greu pentru toată lumea”. 

 

Cumpărătorii, nemulțumiți, dar fideli

 

Chiar dacă sunt nemulțumiți de creșterea prețurilor, sibienii continuă să își facă provizii pentru iarnă tot din piață. Nu au încredere în conservele de la magazin, iar în plus și acestea s-au scumpit. „Prețurile aproape că s-au dublat față de anul trecut, dar toate s-au scumpit, așa că ne așteptam să crească și cele din piață. Și așa încă e avantajos să ne punem noi murături și zacuscă pentru că ieșim puțin mai ieftin și măcar știi cum le-ai făcut. Pe cine să ne supărăm? Au scumpit și producătorii pentru că or fi având și ei cheltuieli. Nu ei sunt vinovați, problema e în toată țara, de fapt în toată lumea. Încercăm să ne adaptăm cum putem și să sperăm că vor veni și vremuri mai bune”, ne spune o pensionară care vine în fiecare toamnă în Piața Cibin pentru a cumpăra ardei, vinete, roșii, ceapă, castraveți, gogoșari pentru murături și zacuscă. Există și mușterii care își varsă supărarea pe vânzători: „Dar ce le-ați scumpit așa, domnule, le stropiți cu aur?” îl întreabă un bărbat pe un vânzător. Acesta din urmă nu se pierde cu firea și îi răspunde prompt, pe același ton: „Dar de ce nu întrebi așa și la supermarket, și la benzinărie, și la gaz, și la curent? Dumneata crezi că noi scumpim marfa din senin, îți închipui că nu avem cheltuieli? Dacă nu îți convine, du-te și cumpără din magazin că acolo sigur nu vei comenta!”. 

În ciuda scumpirilor, la produsele din piață, dar și a celorlalte ingrediente folosite pentru zacuscă și murături (ulei, sare, zahăr, oțet, condimente), piețele sunt pline de clienți, semn că tradiționalele conserve românești rămân pe baricade. 

Autor - Dragos BAKO
18 septembrie 2022 la 11:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Restricții de trafic în Sibiu pentru Red Bull Romaniacs. Bulevardul Coposu se închide cinci zile
Sibiul intră, din nou, în atmosfera Red Bull Romaniacs, competiția internațională de hard enduro care va aduce în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Folclorul din Mărginimea Sibiului ajunge în Italia prin proiectul „Din Carpați în Dolomiți”
Tradițiile și folclorul din Mărginimea Sibiului sunt promovate, în perioada 15–23 iulie, în Italia, prin proiectul cultural internațional...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Luna lui Cuptor fără temperaturi de cuptor. Sau de la vară la toamnă într-o singură săptămână
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi ușor instabilă....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria
Unul dintre cei mai buni jucători de la FC Hermannstadt în sezonul 2024/25, portughezul Tiago Goncalves, este aproape...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Gigi Becali confirmă transferul de la FC Hermannstadt: “L-am luat pe băiatul ăla de la Sibiu”
Finanţatorul fostei campioane, Gigi Becali, a confirmat, în direct la Digi Sport, transferul lui Luca Stancu. Fundaşul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
De la retrogradarea cu FC Hermannstadt, în UEFA Conference League. Atacantul “cu o statură impunătoare” se întoarce acasă
Încă un jucător care a făcut parte din lotul lui FC Hermannstadt, sezonul trecut, nu mai continuă la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, victorie în amicalul cu echipa lui Daniel Tătar. Cinci goluri, tot atâţia marcatori
Echipa din Şelimbăr s-a impus, sâmbătă, cu 5-2 la Blaj, pe terenul echipei din Liga 3 pregătită de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
De Ziua Gospodarului, casieriile Apă-Canal vor fi închise
Apă Canal Sibiu S.A anunţă că luni, 20 iulie (Ziua Gospodarului) serviciile dale vor funcționa după următorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.07.2026 SURA MARE,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
E oficial! FC Hermannstadt continuă în Liga 2. Sibienii şi Şelimbărul îşi vor afla adversarii din prima etapă la mijlocul săptămânii viitoare
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Urgenţă a completat, în şedinţa de vineri, 17 iulie, componenţa Ligii...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Guitar Meeting revine la Bastionul Mercenarilor. Concerte de chitară, blues și rock, în aer liber
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.