Vineri se deschide Târgul de Paști în Piața Mare

Ediția din acest an a Târgului de Paști din Sibiu are loc între 7 și 18 aprilie, în Piața Mare. Căsuțele expozanților vor fi deschise în fiecare zi între orele 11 și 21.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

45 de expozanți din toate colțurile țării vin la Sibiu între 7 și 18 aprilie pentru o nouă ediție a Târgului de Paști din Sibiu. Pregătiți cu produse diverse, de la dulciuri la decorațiuni de Paști, obiecte din ceramică și jucării, ouă vopsite manual, dar și tot felul de bunătățuri, de la miere la produse de patiserie sau delicioase clătite, comercianții din târg așteaptă sibienii și vizitatorii cu cele mai potrivite cadouri pentru tolba iepurașului de Paști. 

Căsuțele vor fi amplasate sub forma unui gigant ou de Paști, așa că o vizită în Turnul Sfatului, pentru o privire de sus, ar fi ideală pentru o fotografie de succes pe Instagram. 

Ce este sigur e că cei mici nu se vor plictisi deloc în Târg. În centrul Târgului de Paști vor funcționa pe toată durata evenimentului un carusel, trenulețul pe șine iar cei mai mici se vor putea distra în castelul gonflabil sau pe trambuline, chiar și pe o pistă de karting adaptată pentru ei. Tot pentru copii vor fi organizate o serie de ateliere de creație și o vânătoare de ouă, cu premii pentru cei mai descurcăreți dintre copii. O seară perfectă în Târgul de Paști din Sibiu s-ar putea încheia cu o plimbare prin centrul istoric al orașului în trenulețul turistic ce va pleca la ore fixe din Piața Mare, pe bulevardul Bălcescu, strada Cetății, str. Gheorghe Lazăr și retur. 

În plus față de toate aceste atracții, anul acesta va fi amenajată, în premieră, și o zonă verde în centrul orașului, sub forma unei terase de relaxare, amenajată pe o suprafață generoasă de iarbă. „Am gândit această nouă zonă ca una de relaxare, în care să poți admira în liniște centrul orașului, să citești sau să asculți muzică”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului.

Târgul de Paști din Sibiu a fost organizat pentru prima dată în anul 2010, fiind unul dintre primele de acest tip, din țară. Prima ediție a fost organizată pe pietonala Nicolae Bălcescu iar apoi s-a desfășurat în Piața Mare. Evenimentul este organizat de Asociația Events for Tourism.

Custom Image Custom ImageCustom Image Custom Image Custom Image Custom ImageCustom Image

04 aprilie 2023 la 11:36
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 minute
Accident la Cisnădie: doi minori au căzut de pe trotinetă
Polițiștii rutieri au intervenit  joi, la un accident produs în orașul Cisnădie, pe strada Măgurii. Doi minori au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Președinta CJ a semnat contractul de 84 milioane lei pentru Secția „Medicală” din cadrul Spitalului Județean
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și consolidarea Secției „Medicale” din...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Consiliere antifumat pentru elevii participanți la „Olimpiada de Meșteșuguri”
Zeci de elevi sibieni care participă la faza județeană a Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”, desfășurată la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Apariția Selgros ar putea fluidiza traficul de pe Calea Șurii Mari
Lanțul de magazine Selgros a ajuns și la Sibiu, prin inaugurarea oficială a unui hipermarket, care a avut...
Actualitate
3 min de citit
acum 19 ore
LEGĂTURA DINTRE SIBIU ȘI SORA LUI HITLER. O ISTORIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ
Deși nu este numele cel mai vehiculat în scrierile care leagă Sibiul de vârful nazismului, Erwin Jekelius este...
Cultură
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Erro Cristian, calificată la turneul regional U17 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Campionatului Județean. ”Merită toate aprecierile…”
Echipa pregătită de Bogdan Alecu și Andrei Benedek nu mai poate fi ajunsă de Arsenal Sibiu, diferența dintre...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Accident rutier pe DN 1, în zona Hula Bradului. Trafic blocat total
Un accident rutier s-a produs miercuri după-masa pe DN 1, km. 293+850m, zona Hula Bradului, unde două mașini...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Marius Măldărășanu, încă doi ani la FC Hermannstadt. Salariu de 15.000 euro/lună și primă de instalare de 50.000 de euro. Urmează anunțul oficial!
”Telenovela” Măldărășanu este pe cale de a lua sfârșit, antrenorul urmând să continue încă (cel puțin) doi ani...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 23 ore
O fotografie, o provocare: ce titlu i s-ar potrivi?
Am primit pe adresa redacției o fotografie înfățișând un bărbat așezat pe o bancă, alături de câinele său,...
Cultură
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 23.05.2025 SEICA MICA, str. PRINCIPALA...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Zeci de specialiști în montanologie s-au reunit la Cristian. Mariana Rusu: „Tinerii trebuie să revigoreze activitățile din zona montană”
Zeci de experți în montanologie și științe agricole s-au reunit miercuri în localitatea Cristian, din județul Sibiu, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
ULBS încetează colaborarea cu actorul Mihai Mălaimare
Conducerea ULBS a transmis, miercuri, un comunicat prin care a luat decizia de a înceta colaborarea cu actorul...
Actualitate
2 min de citit