Ghid pentru viitorii stăpâni de animale. Ce trebuie să știți înainte și după adopție sau cumpărare

În perioada pandemiei, multe persoane au ales să adopte sau să cumpere un animal de companie pentru a-și ocupa timpul și pentru a depăși starea deprimantă provocată de restricții. Cei mai mulți au optat pentru un câine, deoarece acesta este un animal loial și energic. În plus, în timpul carantinei, cei care aveau câine puteau ieși liniștiți afară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acum, în 2025, nu mai avem pandemie, însă a apărut o nouă tendință: tinerii, în special cei fără copii sau aflați la început de drum în căsnicie, aleg să adopte sau să cumpere un câine ori o pisică pentru a testa cât de pregătiți și responsabili sunt în perspectiva unui viitor copil. Din păcate, există și cazuri mai puțin plăcute, în care persoanele nu se documentează înainte și aleg, poate, un câine prea energic și apar dezechilibru și frustrare.

Pentru a afla ce trebuie să știe o persoană înainte de a adopta sau cumpăra un animal de companie am discutat cu Alina Martin, medic veterinar, și Cătălina Ciuban, director medical al Spitalului Veterinar Transilvania.

„Poate cel mai important aspect de menționat este sursa din care este achiziționat animalul de companie. Ideal ar fi ca acesta să fie cumpărat dintr-o canisă sau felisă autorizată, asigurându-ne că riscul dezvoltării unei boli genetice, virale sau parazitare este minim. Majoritatea crescătoriilor autorizate efectuează testări genetice și asigură vaccinarea și deparazitarea corespunzătoare înainte de vânzare”, ne explică Alina.

În cazul în care nu se dorește achiziționarea unui animal de la un crescător autorizat, medicii veterinari încurajează adopția. Prin adoptarea unui animal aflat în nevoie, contribuim nu doar la salvarea unei vieți, ci și la reducerea cererii care alimentează comerțul ilegal cu animale. Din păcate, vânzătorii neautorizați comercializează frecvent animale bolnave, nevaccinate și crescute în condiții improprii, punând în pericol atât sănătatea acestora, cât și pe cea a noilor proprietari.

Totodată, alegerea unui animal implică un angajament pe termen lung. Este important să fim conștienți de responsabilitățile zilnice (hrană, plimbări, joacă, îngrijire), de costurile medicale și de întreținere, dar și de potrivirea dintre stilul de viață al stăpânului și nevoile specifice ale animalului. Adoptarea sau cumpărarea ar trebui să fie o decizie bine informată și asumată.

„Atunci când își aleg pentru prima oară un animal de companie, mulți oameni fac greșeli care pot afecta sănătatea și comportamentul acestuia. Un aspect esențial este educația. Dresajul unui câine trebuie să înceapă din primul an de viață, pentru a ne asigura că va fi un animal calm, care știe să meargă în lesă și să răspundă la comenzi. Fără dresaj, nu ne putem aștepta ca patrupedul să se comporte așa cum ne dorim.

O altă greșeală frecventă este legată de alimentație. Este important să știm că anumite alimente, cum ar fi ceapa, usturoiul, ciocolata, roșiile, strugurii etc., sunt toxice pentru animalele de companie. De asemenea, nu trebuie să administrăm niciodată medicamente de uz uman fără acordul medicului veterinar. În cazul în care bănuim că animalul a ingerat ceva periculos, cel mai bine este să contactăm imediat un specialist, pentru a primi îndrumări corespunzătoare”, spune Cătălina.

Primul pas: vizita la veterinar

Prima vizită la veterinar reprezintă un moment esențial în viața oricărui animal de companie și ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil.

„Ideal ar fi ca, înainte de achiziționarea unui animal, viitorii stăpâni să consulte un medic veterinar. Astfel, aceștia pot beneficia de sfaturi valoroase privind alegerea rasei și/sau speciei potrivite, precum și a sursei de achiziție.

În cazul în care această consultație prealabilă nu este posibilă, prima vizită la veterinar ar trebui să se efectueze imediat după achiziționarea animalului, pentru un examen clinic complet și pentru a începe schema de deparazitare și vaccinare. În cadrul acestei vizite, veterinarul va oferi și sfaturi personalizate de alimentație, adaptate nevoilor specifice ale animalului. Această primă consultație nu doar că asigură sănătatea animalului, dar constituie și un punct de plecare pentru un plan de îngrijire și prevenire a eventualelor probleme de sănătate pe termen lung”, adaugă Alina.

Așa cum am menționat anterior, prima vizită la veterinar este esențială, având ca scop efectuarea unui consult clinic complet și începerea schemei de vaccinare, pentru a proteja animalul de bolile infecțioase. De asemenea, este important să se inițieze deparazitarea internă și externă, pentru a preveni infestările cu paraziți.

„Frecvența vizitelor la veterinar pentru controale de rutină trebuie adaptată în funcție de vârsta și starea de sănătate a animalului. Cât timp sunt pui, este esențial ca vizitele să fie mai frecvente, deoarece aceasta este perioada în care animalul trebuie să primească vaccinurile de bază și să urmeze schema de deparazitare regulată. De obicei, aceste vizite sunt recomandate la intervale de câteva săptămâni, în funcție de calendarul de vaccinare și de nevoile specifice ale fiecărui animal.

După ce animalul ajunge la vârsta adultă, controalele de rutină pot fi reduse la o dată pe an, însă este important să continuăm să monitorizăm starea generală de sănătate, să verificăm eventualele semne de afecțiuni și să realizăm vaccinările de rapel. Aceste vizite anuale sunt esențiale pentru a depista din timp orice problemă de sănătate și pentru a asigura o viață lungă și sănătoasă animalului de companie”, transmite directorul medical.

Cei doi veterinari mai spun că pentru animalele senioare, vizitele la veterinar devin și mai importante, deoarece, pe măsură ce vârsta avansează, riscurile de afecțiuni cronice sau degenerative cresc. Este recomandat ca, în cazul acestora, să se efectueze controale de rutină cel puțin de două ori pe an. Aceste vizite permit detectarea timpurie a unor probleme de sănătate, precum artrita, afecțiunile dentare sau cele ale organelor interne, care sunt mai frecvente la vârsta înaintată. De asemenea, medicul veterinar poate ajusta dieta și recomandările de îngrijire pentru a sprijini confortul și calitatea vieții animalului în această etapă a vieții.

Fiecare rasă cu nevoile ei

Potrivit medicilor, animalele de rasă pură pot prezenta nevoi speciale sau probleme de sănătate specifice, în funcție de rasă. Multe rase cu pedigri sunt predispuse la anumite patologii genetice sau afecțiuni caracteristice acelei rase, cum ar fi displazia de șold la rasele mari sau problemele respiratorii la rasele brahicefalice. Cu toate acestea, dacă se alege un crescător autorizat, care respectă standardele etice și de sănătate, părinții animalului ar trebui să fie testați pentru aceste afecțiuni înainte de a fi lăsați să se înmulțească, ceea ce reduce riscurile ca puii să moștenească astfel de probleme. Alegerea unui crescător responsabil este esențială pentru a asigura sănătatea și bunăstarea animalului pe termen lung.

Cum putem ajuta un animal să se adapteze mai ușor într-un mediu nou

Cei doi medici veterinari ne-au spus că adaptarea necesită răbdare, consecvență și empatie: „Este important să oferim animalului o rutină stabilă, cu ore fixe pentru mese, perioade de odihnă și plimbări regulate (acestea fiind recomandate doar după finalizarea schemei de vaccinare, în special la pui). Un spațiu personal, liniștit, unde animalul se poate retrage fără a fi deranjat, îi oferă un sentiment de siguranță. Socializarea cu membrii familiei sau cu alte animale trebuie făcută treptat, fără presiune. Comportamentele echilibrate pot fi încurajate prin recompense adecvate — atenție, afecțiune, joacă sau gustări potrivite. Stimularea mentală este la fel de importantă ca mișcarea fizică. Aceasta poate include jucării interactive, exerciții simple de învățare, jocuri de căutare a hranei sau chiar comenzi de bază, care ajută animalul să-și consume energia într-un mod constructiv și să-și dezvolte încrederea în noul mediu”.

Cele mai des întâlnite întrebări la cabinet

Medicii ne-au spus că printre cele mai des întâlnite întrebări la cabinet se numără: „Oare este de rasă?” și „Cât timp trăiește această rasă sau specie?” Sunt întrebări firești, mai ales din partea celor care sunt la primul animal de companie și își doresc să înțeleagă mai bine nevoile și viitorul prietenului lor necuvântător.

În ceea ce privește rasa, este important de reținut că un animal nu trebuie să fie „de rasă” pentru a fi sănătos, echilibrat sau afectuos. Fiecare animal are personalitatea și farmecul său, indiferent de origine.

Longevitatea variază în funcție de specie, talie, stil de viață și calitatea îngrijirii. Cu o alimentație adecvată, controale regulate și multă grijă, majoritatea animalelor pot duce o viață lungă și sănătoasă.

Autor
23 mai 2025 la 15:50
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 8 ore
Robotul, chirurgul și pacientul. Ziua în care medicina viitorului s-a văzut live la MedLife Polisano
La Spitalul MedLife Polisano, cea de-a XV-a ediție a conferinței CLERU a intrat astăzi în cea mai spectaculoasă...
Sănătate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 13 ore
Investiție esențială pentru sănătatea sibienilor: Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi dotat cu echipamente de ultima generație
*Banii provin din fonduri europene nerambursabile și bugetul Județului Sibiu*  9,8 milioane lei este suma pe care Consiliul Județean...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Ce trebuie să știe părinții despre testările naționale din clasele II, IV și VI. Sfaturi de la psiholog
În această perioadă (13-30 mai) au loc evaluările pentru elevii de clasa a II-a, a IV-a și a...
Educație
5 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 zi
Urologia viitorului se scrie la Sibiu: MedLife Polisano, trei zile de inovație, tehnologie și excelență medicală
Spitalul MedLife Polisano devine, pentru trei zile, epicentrul urologiei minim invazive din Europa Centrală și de Est. A...
Sănătate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Vaccinare gratuită anti-HPV extinsă până la vârsta de 26 de ani
Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani vor putea beneficia de vaccinare gratuită împotriva infecției cu...
Sănătate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Pesta porcină africană, confirmată în Micăsasa. Au fost stabilite interdicții și măsuri speciale de supraveghere
DSVSA Sibiu a confirmat ”Pesta porcină africană” ( boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă) în urma efectuării...
Administrație
4 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
A fost adoptat acordul privind pregătirea pentru viitoarele pandemii
Statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au adoptat un acord cu privire la modul de pregătire...
Internațional
1 min de citit
acum 3 zile
Estetică, simplitate și precizie – fațetele dentare explicate de doamna Dr. Oana Malea – Medic specialist protetică dentară.
Sunt o soluție estetică de mare efect, ușor de aplicat și adaptată perfect fiecărui pacient. Rezultatul: un zâmbet...
Sănătate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 zile
Produs retras de la vânzare din magazinele Penny, Carrefour și Auchan, inclusiv în Sibiu. Conține substanțe toxice pentru ficat
Mai mulți retaileri importanți din România, inclusiv Penny, Carrefour și Auchan, au inițiat retrageri de la comercializare a...
Sănătate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 săptămână
Intervenție Salvamont Sibiu în Munții Cindrel. Un cioban din Rășinari a avut nevoie de ajutor
Echipa Salvamont Sibiu a răspuns prompt unui apel de urgență în zona Vârfului Plaiului, Munții Cindrel. Un bărbat...
Sănătate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Intervenție de înaltă precizie realizată cu succes la Spitalul Judeţean
O echipă mixtă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, compusă din specialiști de la Secția Clinică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 săptămână
Spitalul Clinic Militar de Urgență Sibiu achiziționează 12 echipamente medicale de ultimă generație cu finanțare UE
În urma apelului (tip competiție) lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul...
Actualitate
3 min de citit