După o lună de pauză, baschetbaliștii sibieni au jucat din nou în Liga Națională, obținând o victorie cu 80-74 la Tg. Jiu. CSU ocupă locul 8 după 22 de etape, având 9 victorii, 11 înfrângeri și 29 de puncte.
CSU a preluat inițiativa în debutul jocului (6-2), iar după 3 minute conducea cu 10-4, moment încare gorjenii au cerut time-out.
La reluare, Octavian Ilie a înjumătățit ecartul de pe tabelă cu o aruncare din spatele semicercului, dar Blake și Năstruț au marcat pentru 14-7.
”Galben-albaștrii” au avut, la un moment dat, și +8 pe tabelă (20-12), însă CSM-ul a reacționat prin Ahmed și Octavian Ilie, ultimul trecându-și în cont încă o triplă (20-17).
Justas Tamulis a înscris ultimele puncte pentru CSU înaintea primei pauze, un three-point play (23-17), dar primul sfert s-a terminat la egalitate, Sly și Morgan egalând din spatele semicercului (23-23).
Mai mult, la reluare Sly a adus primul avantaj pentru gazde. Sibienii au preluat din nou inițiativa și au condus până cu doupă minute înainte de pauză, când Octavian Ilie a egalat la 37 tot cu o aruncare de la distanță. Scorul primei reprize a fost atabilit de Tohătan, 39-37 pentru CSU.
Rareș Uță a înscris primele puncte din repriza secundă (43-37). CSU a avut o lungă perioadă avantaj pe tabelă, dar în ultimul minut al sfertului trei Sly a întors rezultatul. CSM-ul a încheiat perioada cu un ”run” de 10-0 și conducea cu 60-56 la ultima pauză.
După două minute din actul decisiv, CSU a anulat avantajul gazdelor prin Tamulis (62-62), apoi Lituanianul a înscris din nou, trimițându-i pe gorjeni în time-out.
La reluare, Tamulis și Pratt au fixat diferența la +9 (71-62). CSM-ul a avut reacție și Ilie reducea diferența de pe tabelă la o singură posesie, cu două minute înainte de final (73-71), dar jucătorii lui Miguel Angel Hoyo au gestionat mai bine timpul rămas și au câștigat cu 80-74.
Pentru BC CSU Sibiu au evoluat Justas Tamulis (23 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive), Lucas Tohătan (14 puncte, două recuperări și două assist-uri), ”Mo” Pratt (10 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive), James Padgett (9 puncte, 3 recuperări), Tanner McGrew (7 puncte, 12 recuperări, 4 pase decisive), Javion Blake (6 puncte, 4 recuperări, 4 assist-uri, 4 intercepții), Rareș Uță (4 puncte), Olaf Schaftenaar (3 puncte), Luca Năstruț și Mirel Dragoste (câte două puncte).
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
b.o.n.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA