Vi-l mai aduceți aminte? FC Hermannstadt l-a adus în fotbalul românesc, iar acum are Arabia Saudită la picioare

Vi-l mai aduceți aminte? FC Hermannstadt l-a adus în fotbalul românesc, iar acum are Arabia Saudită la picioare

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mijlocașul Andrei Cordea, adus de FC Hermannstadt în fotbalul românesc în 2019, de la Novara, din Italia, a făcut senzație, la mijlocul acestei săptămâni. Cordea a marcat un hat-trick pentru noua sa echipă, Al Tai, în eșalonul secund din Arabia Saudită, în victoria cu 5-0 obținută în fața celor de la Al Batin.

Andrei Cordea și-a început recitalul după o jumătate de oră de la startul meciului, reluând din voleu, la colțul scurt, iar în minutul 35 a transformat superb o lovitură liberă de la 25 de metri, pentru ca să mai puncteze o dată la 5 minute de la reluare.

Fostul jucător al lui FC Hermannstadt a ajuns astfel la cinci reușite și două pase decisive în actualul sezon al diviziei a doua din Arabia Saudită, iar Al Tai, echipa la care s-a transferat în 2023, ocupă poziția a patra, fiind la 5 puncte distanță de liderul clasamentului, Neom SC.

Andrei Cordea a jucat pentru FC Hermannstadt în sezonul 2019/2020. El a fost folosit în 19 partide, dintre care una în Cupa României, fără să marcheze vreun gol, dând doar doup pase decisive. A început sezonul tot la Sibiu, dar nu mai intra în calculele antrenorului, astfel că nu a fost luat în lot la meciurile din primele patru etape, apoi s-a transferat la Academica Clinceni, iar de la ilfoveni a ajuns la FCSB, campioana la acea vreme. ”Roș-albaștrii” l-au cedat, anul trecut, la Al Tai, în Arabia Saudită, unde a ales să rămână chiar dacă echipa a retrogradat.

Cordea a explicat, pentru sport.ro, motivele care l-au făcut să rămână la Al Tai și în eșalonul secund.

”Mi s-a prezentat un proiect bun și am decis să rămân pentru că obiectivul este promovarea. Sincer, nu a fost ușor. Am avut câteva discuții și în Europa. Am avut o discuție și cu patronul de aici, care este nou, totul fiind acum schimbat în club. Felul în care a vorbit cu mine și în care mi-a explicat ce își dorește de la mine m-a făcut să cred că el își dorește cel mai tare să rămân și să promoveze.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

oate că m-am simțit și eu puțin apăsat pentru că am retrogradat sezonul trecut și nu îmi doresc să las echipa în liga a doua. Voi da tot ce am mai bun să promovăm. Am plecat de un an și nici nu-mi vine să cred cât de repede a trecut.

Nu e ușor, n-ai cum să te acomodezi sută la sută. Ei încearcă să-mi ofere toate condițiile, să nu-mi lipsească nimic, dar până la finalul lui octombrie încă e foarte cald, iar ritmul de antrenament nu este la fel ca cel din Europa. Din punct de vedere fotbalistic, sunt jucători de calitate cam la toate echipele și fotbalul este unul bun”, a declarat fostul mijlocaș de la FCSB pentru sport.ro.

Andrei Cordea mai are contract cu Al Tai până în vara anului viitor.

 

Autor - b.o.n.
05 decembrie 2024 la 18:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 22 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 22 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.