Urme pe Play: cum a fost ediția 2025

Asociația Clubul Sportiv Montan Sibiu, organizatoarea evenimentului Urme pe Play, desfășurat zilele trecute în zona comunei Rășinari, a dat publicității un comunicat prin care a prezentat bilanțul ediției 2025.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Urme pe Play, ajunsă deja la cea de-a șasea ediție, este considerată, de organizatori și participanți deopotrivă, cea mai reușită ediție, evenimentul reușind să adune 900 de participanți in întreaga țară, „veniți să alerge, să descopere și să se bucure de munte, cultură și comunitate”.

Și de această data rolul, implicarea organizatorică și sprijinul localnicilor au fost deosebit de importante. Rășinărenii nu au fost doar gazde ci și participanți, voluntari și în multe cazuri, campioni. „Localnicii au fost prezenți pe traseu, au urcat pe podium și au fost o parte importantă din atmosfera generală”, informează organizatorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cei mai buni

 

Activitatea de bază a proiectului este competiția de alergare montană, la această ediție fiind pregătite cinci curse majore, dedicate alergătorilor mai experimentați, dar și curse pentru copii, care au oferit acestora șansa de a demonstra că nici măcar ploaia nu le poate șterge curajul și bucuria de a alerga.

La finalul fiecărei curse , podiumul a fost ocupat de următorii: Ultramaraton (General Feminin) – 1. Krisztina Fazakas Biborka (Hoka Romania/ CSM Odorheiu Secuiesc), 2. Simona Drugu, 3. Ramona Crișan; Ultramaraton (General Masculin) – 1. Bogdan Ibănescu (TrailRunning Academy), 2. Ioan Conțiu, 3. Corneliu Buliga; Maraton (General Feminin) – 1. Adriana Ploșniță (Vertical Sport), 2. Mara Voicu (Vertical Sport), 3. Morska Ganna; Maraton (General Masculin) – 1. Paul Harsan, Adrian Brănescu (Sunt Sport), 2. Mihai Vlad Marciuc; Semi – maraton (General Feminin) – 1. Crina Buzgan – Lungu, 2. Mălina Serdean, 3. Andreea Bocșe; Semi-maraton (General Masculin) – 1. Andrei Preda, 2. Abdellah Taghrafet, 3. Andrei Mijache; Cros (General Feminin) – 1. Luisa Rășină, 2. Luminița Copăcel, 3. Dana Licsandru; Cros (General Masculin) – 1. Andrei Ivănescu – Gliga, 2. Cristian Iordache, 3. Bogdan Toader; Fuguț (General Feminin) – 1. Florina Cosmina Sasu, 2. Alia Colnita, 3. Cristina Ghiurău; Fuguț (General Masculin) – 1. Virgil Popelea, 2. Matei Sebastian Ioan, 3. Alexandru Fabian Milea.

 

Nu doar competiție…

 

În plus, participanții au avut parte de alte surprize și activități conexe, toate acestea gândite pentru a da complexitate și atractivitate întregului eveniment.

Astfel, brunch-ul cu gust de acasă a fost unul dintre cele mai apreciate momente ale weekendului, ocazie pentru cei prezenți de a se înfrupta exclusiv din produse tradiționale pregătite de localnici – brânzeturi, cârnăciori, plăcinte, pâine de casă, fasole bătută, untură și slănină, servite cu drag și zâmbet larg. Brunch-ul a fost pregătit de Asociația Pensiunilor din Rășinari și a fost asemeni unei mese în familie, care a întărit legătura dintre participanți și comunitatea care i-a primit.

Din programul pregătit pentru această ediție n-a lipsit nici segmentul cultural – artistic și de turism – agreement.

„Programul cultural a adus împreună localnici, turiști și alergători, în momente pline de farmec:
Piesa de teatru “B.O.A.C.Ă.N.A. Minții”, jucată în aer liber, chiar în Dealul Cosmii, unde turma de oi a intrat spontan în rolul de figurație, spre amuzamentul tuturor;
Concertul de handpan, care a adus liniște și vibrație în natură; Concertul Crocodile Paradox din Căminul Cultural, cu dans și voie bună; și nu în ultimul rând, drumețiile ghidate, organizate în parteneriat cu Anii Drumeției, care au dus participanții în inima Munților Lotru și Cindrel, pe urmele traseelor de semi – maraton și cros”, transmit oorganizatorii.

 

„Urme pe Play e mai mult decât o competiție. E o întâlnire sinceră între oameni, locuri și povești. Anul acesta, Rășinariul s-a simțit viu în fiecare clipă – și asta datorită fiecărui participant, voluntar și vecin. Le mulțumim tuturor.”, a declarant, după ediția din acest an, organizatorul  Răzvan Morariu.

Urme pe Play este organizat de Asociația Club Montan Sibiu, cu sprijinul Primăriei Comunei Rășinari, susținut de Harting și Wenglor. Evenimentul promovează mișcarea în natură, turismul responsabil și valorile comunităților montane din Mărginimea Sibiului.

Autor
07 mai 2025 la 10:06
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 38 minute
După 3 ani de conflict, este unanimitate în rândul angajaților Filarmonicii. Nu sunt de acord cu diminuarea voluntară a drepturilor bănești
Reducerea tuturor salariilor din Filarmonica de Stat Sibiu, discutată în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Județean, este...
Actualitate
5 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
(ACTUALIZARE 20:40) Incendiul de pe strada Kiev a fost lichidat
Incendiul izbucnit la casa de pe str. Kiev din Sibiu a fost lichidat, în prezent lucrându-se pentru înlăturarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
De la unghii extravagante cu „Powerpuff Girls” la culori vii: ce alegem pentru sezonul verii
Se spune că unghiile sunt cartea de vizită a unei doamne sau domnișoare, de aceea este important să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 ore
Cât costă cazarea în Sibiu, pentru ultimele zile de FITS. Pensiune sau suită de lux?
Cu ani în urmă, locurile de cazare din Sibiu erau epuizate în perioada FITS, încă dinaintea începerii evenimentului....
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Direcţia de Cultură Sibiu s-a judecat în şapte dosare. Scor de 2-2 între câştigate şi pierdute
Într-un oraş cu multe obiective de valoare istorică şi într-un judeţ la fel, este normal ca la un...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Medieșean căutat de 10 ani pentru constituire de grup infracțional, trafic de droguri și alte infracțiuni grave, reținut în Marea Britanie!
Bărbatul, acum în vârstă de 43 de ani, este încarcerat pe teritoriul britanic, procedura de extrădare fiind în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 ore
Studenții în stradă la Sibiu. Ministrul cedează o parte din salariu, dar tensiunile cresc
Pentru prima dată, studenții din Sibiu au organizat un protest, după ce ministrul Educației, Daniel David, a anunțat...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Pentru că nu au existat alte alternative viabile, proiectul de reorganizare a Filarmonicii merge mai departe
Consiliul Judeţean Sibiu informează că, în legătură cu procesul de reorganizare a Filarmonicii de Stat Sibiu, ca măsură...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
ANAF: 4,6 milioane de lei amendă pentru cei din ride-sharing
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunţat că, în prima parte a anului 2025, ca urmare a acţiunilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Sondaj: românii au prins cum e cu austeritatea: 3 din 4 nu cred că banii din noile taxe vor fi folosiţi cum trebuie
Conform unui studiu realizat de agenția independentă de cercetare MKOR, trei din patru români nu cred că banii...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Pasiunea pentru tehnologie a determinat 20 de elevi sibieni să exploreze lumea roboticii
În laboratorul de STEM al Liceului Tehnologic Independența din Sibiu, unde Inteligența Artificială și-a făcut simțită prezența,  20...
Actualitate
2 min de citit