Un veteran al artei plastice din Sibiu îmbină sculptura, pictura și grafica în numeroase lucrări

Călin Baciu, un sculptor și artist boem care locuiește în Sibiu din anii `80,  a ales să se dedice artei pentru că, spune el, nu i-au plăcut științele exacte. De-a lungul timpului, bărbatul a realizat numeroase lucrări care includ sculptură, pictură, grafică și desen, iar atelierul său de pe strada Gladiolelor reprezintă locul în care dă frâu liber imaginației.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acesta este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Sibiu, iar în cadrul Galeriilor UAP a organizat tot felul de expoziții. Pentru el, fiecare lucrare este un vis, o călătorie personală prin care își exprimă viziunea artistică.

„Îmi place să cred că sunt boem”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deși nu poate da un număr exact de creații, se mândrește cu faptul că unele dintre lucrările sale sunt încă în proces, în ciuda trecerii anilor: „Nu pot să dau un număr exact al creațiilor, am foarte multe începute. Sunt creații la care lucrez de 4-5 ani, chiar 10 ani. Îmi place să cred că sunt boem, de aceea nu mi-a plăcut niciodată să mă conducă cineva”, povestește artistul.

Pe masa din atelier se află o sculptură frumoasă, reprezentativă pentru ciclul lucrărilor din vechea expoziție de sculptură de acum 2 ani, pe tema cailor. Lucrarea se numește „Lemnul din pădure” pe care încă nu a finalizat-o.

Vrea să iasă în evidență cu „ramele sculptate”

Artistul reușește să îmbine sculptura cu arta grafică, pictura și desenul, însă asta nu e suficient pentru el. De-o vreme a început să lucreze cu „rame sculptate”, cu care vrea să atragă atenția privitorului mai întâi asupra ramei, iar apoi asupra lucrării propriu-zise.

Custom Image

Pentru că nu se mulțumește cu ce a realizat deja, continuă să își pună amprenta asupra artei vizuale: „Anul acesta vreau să fac o expoziție de artă vizuală. Eu îmbin grafica, arta vizuală și pictura”.

Un alt element important în realizarea lucrărilor sale este muzica, aceasta jucând un rol esențial în procesul de creație, radioul fiind mereu deschis în atelier.

Pentru Călin Baciu, drumul spre succes nu a fost întotdeauna ușor. În trecut, materialele necesare realizării lucrărilor erau greu de găsit, însă astăzi, având acces la o gamă largă de resurse, artistul consideră că singurul lucru care contează este viziunea. „Pe vremuri găseai greu materiale, acum totul este la îndemână. Doar să ai viziune și poți face orice”, spune el.

„Tinerii sunt prea grăbiți”

În ceea ce privește tineretul din lumea artei, artistul este de părere că aceștia sunt prea încrezători și grăbiți să își expună lucrările: „Tinerii sunt prea încrezători după ce termină școala de arte, fără să-și dea seama că se grăbesc să arate ceea ce au lucrat”.

Crede că în România nu se prea cumpără arta plastică pentru că oamenii nu sunt în pas cu moda artei: „Poate în câțiva ani se vor convinge că o lucrare naturală, făcută de un artist plastic, este mai valoroasă”.

Foto: Răzvan NEGRU

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
28 ianuarie 2025 la 13:03
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 17 minute
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 6 ore
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
Primul concert al Corului Bach se aude în Catedrala Evanghelică
Corul Bach din Sibiu, una dintre cele mai vechi și respectate formații corale din România, va deschide seria...
Eveniment
1 min de citit
Autor Tribuna
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 19.06.2025 AMNAS, localitate integral 09:00 – 15:00 2 19.06.2025 NOCRICH,...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit