Un sibian se află în grija Statului încă de pe vremea lui Petru Groza. Se roagă la un altar improvizat într-o fostă magazie și, de curând, a văzut marea pentru prima oară

Sunt toate șansele ca unul dintre rezidenții Centrului de Îngrijiri și Asistență (CIA) Râu Vadului să fie persoana cu cea mai îndelungată ședere într-o instituție de protecție socială din România. Are 71 de ani, iar în 1956, pe când de abia împlinise 3 ani, a fost internat aici, în mica așezare aflată la marginea județului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe Gheorghe Zoor l-am întâlnit în fața unei foste magazii dintr-o clădire-anexă a CIA Râu Vadului. Poartă un costum cu dungulițe, iar privirea îi este curioasă. Nu este obișnuit să întâlnească necunoscuți, cărora, în funcție de gen, le spune  „nenea” sau „tanti”.

De altfel, aproape toți cei 46 de rezidenți ai centrului au această deprindere în adresare, lucru cel puțin ciudat, întrucât majoritatea au vârsta la care ar fi putut fi bunici.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Despre trecutul lui Gheorghe Zoor nu se știu prea multe. Consemnările din registrele așezământului de protecție socială amintesc de faptul că în anul 1956 a fost internat la Râu Vadului, în fostul „Leagăn de copii”, iar după majorat a fost transferat în secția rezervată adulților. A fost internat de către tată, după ce mama lui Gheorghe a decedat, copilul de atunci fiind diagnosticat de către medicii specialiști cu „întârziere mentală severă”. 

Din fișe mai reiese faptul că tatăl lui Gheorghe a trăit în concubinaj cu o femeie care avea un comportament abuziv față de copilul bolnav, iar anchetele sociale din anii 1990, 2004 și 2013 nu au condus la identificarea vreunui supraviețuitor al familiei Zoor.

Din 1956, de când se află în grija statului, Gheorghe Zoor a „schimbat” 9 șefi de stat, trecând de la comunist, la capitalism. Ceaușescu este singurul președinte al cărui nume i-a rămas în minte, însă recunoaște că acum îi este cel mai bine.

Vorbește în propoziții scurte și zâmbește mult. Mă invită să-i vizitez altarul, doar să nu ating  nimic. Are o puzderie de iconițe pe care le-a strâns de-a lungul zecilor de ani petrecuți la Râu Vadului, pe care le-a expus pe un banc dotat cu menghină. 

„Vine foarte des aici însoțit de alți beneficiari ai centrului. Le arata icoanele, le spune despre Dumnezeu și, în fiecare duminică sau zi de sărbătoare, este nelipsit de la slujbele din capela centrului”, spune Dumitru Hanea, șeful CIA Râu Vadului.

Alături de icoane se află o cădelniță a cărui capac este strâns legat cu sârmă. I-a fost făcută cadou de către unul dintre îngrijitori, impresionat de atașamentul față de religie al domnului Zoor. „I-am fixat capacul, ca nu cumva să se gândească vreodată să pună cărbuni în el. Știe că nu are voie cu focul”, spune omul care, aproape zilnic, este ajutat de Gheorghe.

Asta pentru că, pe lângă icoane, septuagenarul mai are o mare pasiune: roaba. Zeci de ani a dus lemne de la magazie, la centrală și la sobe, sprijinind astfel angajații la treburile zilnice. În plus, mai ajută îngrijitoarele la strânsul lenjeriei.

Povestea lui Gheorghe Zoor nu diferă foarte mult de cea a celorlalți colegi ai săi: majoritatea provin din fostul leagăn de copii care funcționa odinioară în două clădiri aflate în curtea centrului. Întreaga viață și-au petrecut-o aici, între apele Oltului și Drumul Național nr. 7, care leagă Sibiul de Râmnicu Vâlcea.

„90 la sută dintre ei  nu mai au aparținători în viață, nu-i mai caută nimeni”, mai spune Dumitru Hanea amintind totodată că cel mai așteptat moment de peste an este Crăciunul: „Învață poezii pe care le spun Moșului. Sunt convinși că dacă sunt cuminți primesc cadouri. Ei chiar cred în Moș Crăciun și au o bucurie sinceră atunci când îl întâlnesc”.

Bolnavii, care li se adresează celor pe care îi întâlnesc drept „nenea” sau „tanti”, spun despre ei spun că sunt „copii”. Și nu de puține ori, apelează îngrijitoarele cu un cuvânt drag: „mami”.

Cosmin Pîrnog este psiholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, instituție care are în subordine și CIA Râu Vadului, iar despre Gheorghe Zoor spune că „are vârsta mentală undeva la 5 ani, practic este un copil captiv în corpul unui adult”.

În scurt timp, majoritatea beneficiarilor centrului din Râu Vadului se vor muta în casă nouă, la Cisnădie. Aici, Consiliul Județean Sibiu a finalizat Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Tavi Bucur”, o investiție de 6,7 milioane lei, din care 2,5 milioane lei au fost oferiți, sub formă de sponsorizare, de Romgaz.

„Vor fi 30 de persoane care se vor muta în noul centru, printre care se află și domnul Zoor. Aproape că nu este zi în care să nu mă întrebe când pleacă. O vede ca pe o excursie”, spune Dumitru Hanea, șeful de centru.

Și dacă tot am ajuns la excursii trebuie amintit că în acest an Gheorghe Zoor a văzut pentru întâia oară marea: „Am beneficiat de sprijinul Asociației „Speranță și Zâmbet” din Cisnădie, care a oferit un sejur de o săptămână la Năvodari  pentru 10 beneficiari ai centrului nostru. Cu toții au fost încântați pentru că nu au mai văzut marea până în acel moment”.

Mai sunt aproape 8 săptămâni până la Crăciun, însă la CIA Râu Vadului încep pregătirile pentru venirea Moșului. Se repetă poezii, se decupează și se colorează, totul pentru ca momentul să fie perfect, iar fiecare să primească darul mult-așteptat.

Crăciunul acesta va fi însă diferit: vechile clădiri ale centrului, ridicate la 1938, vor deveni amintire pentru majoritatea beneficiarilor, care-l vor primi pe Moș în casă nouă. 

O casă a Statului în care copii în trupuri de adulți locuiesc de o viață întreagă.

 

Mihai POP

03 noiembrie 2024 la 17:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit