Un Revelion cât o călătorie culinară prin țară, la Palatul Brukenthal Avrig

Pentru maeștrii bucătari, ospătari, chelneri sau barmani, lăutari, soliști sau DJ, ultima lună a fost deosebit de solicitantă din punct de vedere profesional, cu foarte multe evenimente pentru care a fost nevoie să fie mereu „în priză”, astfel încât oaspeții, invitații să se simtă cât mai bine, să se poată bucura de sărbătoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

E vremea ca și cei din categoria personalului ce deservește evenimente sau locații specifice, oameni care, de obicei, „n-au sâmbătă, duminică ori zi de sărbătoare”, să se simtă răsfățați măcar pentru o seară, să aibă parte și ei de o experiență aidoma celor oferite, în ultimul an, clienților. Pornind de la aceste considerente, a devenit o tradiție ca, la scurt timp după încheierea seriei de sărbători și evenimente/petreceri de iarnă, să fie organizate evenimente speciale, la care oaspeții ce stau la mese sunt cei care au muncit un an întreg pentru reușita unor asemenea întâlniri. Asemenea petreceri se organizează peste tot în țară iar Palatul Brukenthal Avrig, una dintre locațiile județului binecunoscute pentru organizarea și găzduirea unor evenimente deosebite, se află printre gazdele ce s-au evidențiat și în acest sens.  

Joi, 16 ianuarie, restaurantul ce funcționează în cadrul frumosului complex baroc din Avrig va găzdui ediția 2025 a „Revelionului Bucătarilor”, petrecerea ce și-a propus să aducă laolaltă maeștri bucătari din toată țara, dar și invitați ce profesează peste hotare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentații gazdelor ne-au informat că evenimentul din acest an este inclus în seria de promovare a „Historic Cafes Route”, itinerar cultural recunoscut de Consiliul Europei, și se va bucura de prezența a peste 60 de maeștrii bucătari, care vor oferi celor prezenți oportunitatea deosebită de a „călătorii” prin întreaga țară grație preparatelor tradiționale specifice fiecărei regiuni geografice, reinterpretate și actualizate prin tehnici culinare moderne. Acțiunea este organizată cu implicarea unor structuri organizatorice profesionale ale bucătarilor și creatorilor de evenimente culinare din România.

Ținând cont de succesul înregistrat de ediția 2024 a „Revelionului Bucătarilor – Palatul Brukenthal Avrig”, există suficiente premise ca și în acest an, participanții să aibă parte de o experiență deosebită.

Foto: Arhivă

Autor
12 ianuarie 2025 la 12:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 44 minute
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
Pompierii Detașamentului Mediaș intervin de urgență cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 7 ore
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
Concert în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Evanghelică” – 20 iunie 2025
Proiectul „Muzică în Catedrala Evanghelică” continuă cu un nou eveniment deosebit, care aduce la Sibiu un ansamblu coral...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 7 ore
Primul concert al Corului Bach se aude în Catedrala Evanghelică
Corul Bach din Sibiu, una dintre cele mai vechi și respectate formații corale din România, va deschide seria...
Eveniment
1 min de citit
Autor Tribuna
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 19.06.2025 AMNAS, localitate integral 09:00 – 15:00 2 19.06.2025 NOCRICH,...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți
În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 8 ore
Războiul din Israel are efecte și asupra FITS: Spectacolele companiilor israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company din cadrul FITS 2025 au fost anulate
Spectacolele pe care companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Companyar fi trebuit să...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit